Vechiul Peleş, descris de contemporani. Festivităţi şi viaţa la Curtea Regală.

14a

Motto:
„La Peleş splendoarea, rarităţile de muzeu, se îmbină cu strălucirea galeriei de tablouri. Arta cu bogăţia se întrepătrund reciproc şi din unirea lor a luat naştere frumuseţea cuceritoare… Regele este un artist dintre acei artişti, care ei înşişi nu creează niciodată dar savurează cu plăcere operele de artă, sufletul lui se contopeşte cu al lor.“
Karel Droz: “O vizită la Carmen Sylva”

În exclusivitate pentru Ziar de Sinaia, din cartea în curs de apariție „Peleșul, simbolul regalității” a
domnului Alin Ciupală, fost muzeograf la Peleș. CONTINUARE DIN EDIȚIA TRECUTĂ

Ne întoarcem la romanticul Karel Droz care, pătruns de frumuseţea locurilor mărturiseşte:
„La Peleş splendoarea, rarităţile de muzeu, se îmbină cu strălucirea galeriei de tablouri. Arta cu bogăţia se întrepătrund reciproc şi din unirea lor a luat naştere frumuseţea cuceritoare. Peleşul are o arhitectură măreaţă, de basm, decoraţia lui este o autentică poezie. Parterul este întunecat şi urcând spre intrare ai impresia că păşeşti într-o biserică tainică. Acum lumina pătrunde în castel prin ferestre armate şi uşi înalte. De opt ani se restaurează: faţada este impresionantă, s-a zidit o nouă scară, s-a terminat de construit în spate o sală mare de concerte, noua galerie, s-a refăcut teatrul, s-a amenajat un atelier splendid pentru regină, anul acesta a fost transformat Cabientul de lucru. Un cămin mare, lambriuri cu o bogată sculptură în lemn, plafonul, mobilier executat cu deosebită artă, mai ales masa de lucru (pupitrul), vase, statuete, un covor imens de Smirna în întregime, reprezintă o avere; vechi şi preţioase vitralii, tablouri ale unor autori celebri – în special amintesc „Venus,” de Palma Vecchio, al cărui efect sporeşte plutind în întregime în peisajul minunat de munte. O linişte solemnă umple camera înaltă, arta domneşte aici fără nici un cuvânt.” Intimidat de ţinuta austeră a lui Carol I, scriitorul ceh mărturiseşte: „Mi-era teamă de rege” – mai mult de responsabilitatea ce considera că-i revine să scrie despre vizita la castel. El începe descrierea sub puternica impresie lăsată de vizită: „Mi se învârteşte capul de ce tezaur era îngrămădit acolo. Când am văzut castelul mi s-a părut că este plăsmuit din vis, din lectura unei opere cu regi, nu mi-am închipuit că poate să existe în realitate o asemenea înfăţişare fantastică. Mi s-a oferit un album într-adevăr splendid. M-am simţit mişcat de amabilitatea regelui. Domnul Liman mi-a explicat: Regele doreşte să aveţi o amintire trainică despre vizita la Peleş. Primirea la rege, care s-a purtat amabil dar rezervat cum se comporta cu tot anturajul său, l-a ţinut tot timpul într-o uşoară stare de încordare. Poetul s-a simţit mult mai în largul său primit de regina însoţită de doamnele ei de onoare. „Astăzi, regina avea numai două doamne de onoare, uneori mai multe, cinci sau şase. Doamna Bengescu, care a intrat „ca o pasăre de uşor” şi doamna Poenaru, căreia domnul Liman i-a sărutat mâna respectuos şi a înveselit-o cu câteva complimente în limba franceză.” „Regina aştepta pe un fotoliu înalt cu un baldachin alb-preţios, ca un tron. Regina vorbea frumos, vorba era ca o muzică de clopoţel, învăluitoare, însoţită de un râs mângâietor clar, curat ca sunetul unei plăci de argint. Regina râdea mereu în timpul conversaţiei, în societate era totdeauna veselă, cine nu-i cunoştea trecutul ar fi putut presupune că viaţa ei s-a scurs într-o continuă fericire, că tristeţea niciodată nu a atins-o. Regina era mereu ocupată. Acum însă când regele s-a însănătoşit se speră că o să aibă destul timp pentru odihnă”. Liman, un intim al Reginei Elisabeta, i-a mai furnizat câteva amănunte poetului: „Regina, nu poartă îmbrăcăminte modernă şi nu a pus niciodată corset. Are un fel de a se purta atât de simplu, preferă rochiile largi, cu trenă şi cu cute ce cad liber. Îmbrăcămintea ei surprinde printr-o eleganţă cu adevărat regală.” Condus de arhitectul castelului, a vizitat apoi o serie de încăperi pe care le descrie:
„Budoarul nu avea acea armonie a Cabinetului de lucru al Regelui. Peste tot surâdea în el acea degajare barocă. Totul în budoar inspira intimitate, dezordinea pitorească de stil a mobilierului, un mare evantai ca un păun din faianţă şi porţelan, statueta Fecioarei Maria de lângă un fotoliu superb cu o tapiţerie moale, canapele ce te ademeneau la odihnă, lucruri de artă pe măsuţe mici, parcă erau aruncate. Erau aici, de asemenea, amintiri scumpe ale singurului lor copil, Prinţesa Maria, care a murit la patru ani. Regina a iubit-o enorm, iar o fotografie în care Regina o ţine în spate, e răspândită în întreaga Românie… Cel mai frumos colţişor din budoar este o nişă cu coloane, unde lumina pătrunde prin ferestrele ornamentate cu vitralii.
Tot aici este biroul de lucru al Reginei, cu o lampă înaltă şi un manuscris, un fotoliu larg, pe care Regina îl folosea când scria. Atelierul de pictură are instrumente de pictat şi suporturi pe care sunt cărţi superb legate, o canapea de culoare deschisă cu perniţe, vaze, fotografii, sculpturi, buchete de flori. Regina zăbovea cu cea mai mare plăcere în odăiţa din saten galben aflată în atelier. Aici era o nişă mansardată la care urca o scară. De multe ori, pe canapea se odihnea stând de vorbă cu cei din jurul ei. Pe latura dreaptă a atelierului era o lucarnă veritabilă, cu două ferăstruici neînsemnate şi cu o masă simplă cu trei picioare unde se refugia Regina când avea nevoie de linişte deplină. Este aici un colţişor unde a depozitat în taină primele ei scrieri.
În ultimul timp Regina nu mai picta. În atelier era neterminat bustul unei doamne, care în timpul vizitei la familia Regală a pictat pe Prinţesa Marioara. Activitatea Reginei este uluitoare. Se scula în fiecare zi la ora trei dimineaţa şi lucra până la ora opt. Pentru ea, a scrie zilnic era o necesitate. La ora opt lua cu Regele micul dejun – o cafea. Pe urmă fie se plimba cu Regele, fie acordau audienţe. La ora unu (uneori la două, două jumătate) se servea prânzul, după care Regina se odihnea şi apoi rezolva mici probleme, sau se ocupa cu literatura. Timpul de seară era dedicat muzicii (de la şase la ora opt). Regina ştia să cânte la câteva instrumente muzicale, în special cânta foarte frumos la orgă. La ora opt luau masa de seară. După cină urma din nou muzică, Regele apoi juca biliard de obicei până la unsprezece când se duceau la culcare. Drăguţă era mansarda de la Peleş. Câteva camere au fost amenajate iniţial pentru Prinţul moştenitor al Coroanei, până să se mute la Pelişor. Erau şi camere pentru suită, pentru doamnele de onoare şi oaspeţi. În turn era aşa numita cămăruţă a beţivilor (Trinkstuben), care reda vechiul stil al Renaşterii germane. O sobă din teracotă verde, mobilier de epocă, vase vechi şi ferestre împodobite cu vitralii. Încântătoare era şi grădina cu terase a Peleşului – dacă nu mă înşel, amenajată în stil florentin – o idee a Reginei. Iniţial grădina era numai în jurul castelului. A fost amenajată şi grădina din spate, până la pădure, mărginită de ziduri înalte cu stâlpi susţinători şi balustrade masive din piatră. Erau mai multe terase unite prin scări. Vase cu vegetaţie înfloritoare, presărate pe covorul verde al gazonului, tufişuri bine mirositoare, flori exotice, desişuri de trandafiri şi iasomie alternau cu oglinzile sclipitoare ale heleşteelor şi bazinelor, iar pe suprafaţa apei îngeraşi albi de marmură”.

15a 15b

CONTINUARE ÎN EDIȚIA VIITOARE

You may also like...

Leave a Reply