IN MEMORIAM

Poza N Spanu

Fiecare dintre noi venim pe lume cu un destin, cu o misiune. Misiunea dnei. NICOLETA SPÂNU a fost aceea de a fi o fiică, o soră, o soţie, o mamă şi, nu în ultimul rând, o colegă şi o prietenă devotată. În jurul dânsei a ştiut să răspândească numai vorbe bune şi sfaturi de viaţă. Nu te lăsa niciodată la greu, era mereu alături de cei aflaţi la necaz. A fost un model pentru cei ce apreciază sinceritatea, verticalitatea, loialitatea, demnitatea şi iubirea faţă de semeni. Nu puţine au fost momentele în care îşi muşca din buze, se refugia într-o cafea caldă ce o liniştea, şi apoi îşi relua activitatea ca şi cum nimic nu s-ar fi întâmplat. Nu puţine au fost momentele în care ieşea cu zâmbetul pe faţă când, după minute în şir de discuţii, reuşea cu argumente puternice să rezolve diverse probleme. Şi nu puţine au fost momentele în care reamintea celor din jur că bunul cel mai de preţ în viaţa unui om este familia, că mai valoros este ceea ce laşi în urma ta făcând bine celor din jur, şi nu ura şi invidia. Dânsa nu a certat niciodată pe nimeni, a dojenit cu blândeţea unei mame, încercând să te facă să înţelegi unde ai greşit ca să te poţi corecta. A fost mereu loială MEFIN-ului şi a depus tot efortul pentru menţinerea activităţii şi a locurilor de muncă într-o perioadă foarte dificilă din punct de vedere economic (2008-2010). S-a luptat şi şi-a susţinut mereu cauza nu pentru dânsa personal, ci pentru a aduce la o stare de bine diverse situaţii. Cine ştie să aprecizeze binele şi frumosul, la modul superlativ absolut, a ştiut să o aprecieze şi pe dna. Nicoleta Spânu. Un om simplu cu suflet mare, un om pentru oameni. Mereu va ocupa un loc special în sufletul fiecăruia dintre noi. Nu îi vom putea spune vreodată “ADIO”, ci “Rămas bun!”.

Conducerea şi colectivul SC MEFIN SA

You may also like...

Leave a Reply