Memorialul Alexandru și Eugen Bogdan CUPA VETERANILOR LA SCHI

11a

Pentru că, săptămâna trecută, Memorialul Alexandru și Eugen Bogdan- Cupa Veteranilor a atins, după calculele mele, un număr rotund, ediția cu numărul 30, nu o să procedez ca de obicei. Adică nu o să prezint nici eforturile deosebite ale organizatorilor, nici mulțumiri către sponsori, nici starea pârtiilor și nici atmosfera festivă de la premiere. În memoria bunului meu prieten, Eugen Bogdan, un cititor pasionat și un comentator permanent al publicației ZIAR DE SINAIA, o să fac ce mă sfătuia permanent să fac. O să republic interviurile luate acum 7 ani, deci în 2010,  cu ocazia festivităților de premiere de atunci. De ce 2010? Pentru că, de ce să nu spun, mi-este foarte dor și de Vali Căciulă la această ”Cupa Ruginiților”, cum spunea el, și este, cred, ultima la care a participat… (Sorin BUGAN)

Aurelian Dobrăscu (91 de ani): „Am foarte mulţi prieteni aici, la Sinaia, pe care îi rog să mă depăşească pe mine, la cei 91 de ani pe care îi am. Practic acest sport de 72 de ani şi pot să spun că încă din anul 1949 şi până în 1954 am fost şeful echipei de schi la Clubul Sportiv Central Armata, am fost şi în lotul naţional, am ieşit pe locul 10 la jocurile Mondiale Universitare de la Braşov din anul 1951. Poate că nu sunt modest, dar spun adevărul. Am avut un destin extraordinar.”

Aron Borbath (73 de ani): „A fost o competiţie extraordinară. Consider că în perioadă de criză, când toată lumea încercă să facă economie, ca să fie organizat un asemenea concurs, cu vreo 200 de participanţi, pentru care a fost asigurat transportul pe cablu, atât pe telecabină, cât şi pe telescaun, în nişte condiţii extraordinar de bune, a fost ceva nemaipomenit. Este foarte rar să mai întâlneşti aşa ceva în România de astăzi. Simt foarte multă recunoştinţă faţă de familia Bogdan, care a contribuit la organizare, găsirea sponsorilor, dar şi sponsorizarea pe care au făcut-o. Sunt prezente aici persoane cu vârste cuprinse între 30 şi 90 de ani, oameni care au făcut schi, care iubesc muntele, toţi aceştia au avut posibilitatea să se întâlnească şi acest lucru este impresionant. Am participat la Cupa Veteranilor aproape de fiecare dată şi am mare plăcere să vin aici, unde mă întâlnesc cu foşti schiori, foşti prieteni. Cu toţii avem o recunoştinţă foarte mare faţă de Ion Bogdan, care este iniţiatorul acestei competiţii. Acum, în viaţa sportivilor de astăzi, totul este schimbat faţă de perioada în care eu practicam schiul. Noi mergeam pe munte pe jos, nu era telecabină, nu erau schiuri şi legături cum sunt acum, iar dacă se întâmpla să cazi puteai să-ţi rupi piciorul. Era altceva. Vorbesc de perioada în care eram eu tânăr, adică acum 60-65 de ani când am început să schiez. Pe atunci condiţiile erau foarte grele, dar am iubit muntele, am făcut orice ca să putem să shiem. Acum condiţiile sunt puse pe tavă.”

Dan Cristea: „Competiţia Cupa Veteranilor este un prilej de a se întâlni generaţiile vechi ale schiului alpin românesc şi bucuria de a fi împreună din nou în cadrul unei competiţii cu siguranţă face bine tuturor. Iniţiativa domnului profesor Ion Bogdan este de lăudat şi de dorit şi pentru alţi potenţi organizatori, pentru că până la urmă totul se învârte în jurul unui sprijin financiar, al sponsorilor şi al celui care organizează competiţia. Nu este uşor să organizezi o competiţie cu un număr de peste 100 de concurenţi, pentru că acest lucru necesită o bună organizare, o bună amenajare a traseului, având în vedere că nu sunt tineri sportivi, ci sunt foşti sportivi şi noi nu putem decât să-l felicităm, să-i dorim multă sănătate şi să-i meargă bine în afaceri, să poată în fiecare an să facă acest efort de a-i întâlni pe foştii mari competitori. În ceea ce priveşte situaţia schiului românesc de azi, nu pot spune că nu avem condiţii, chiar şi climaterice. Poate nu avem posibilitatea de a avea în exclusivitate anumite pârtii pentru schiorii de performanţă, ca să poată face un volum mare de repetări, asta este ce a mai mare greutate a schiului alpin. Noi ne desfăşurăm activitatea cu publicul, pârtia este comună, dar putem s-o delimităm. Am avut sprijinul Primăriei Sinaia pentru Campionatele Naţionale şi presupun că şi dacă am solicita pentru etapele de pregătire, cu siguranţă că ne-ar putea sprijini şi pune la dispoziţie anumite porţiuni din pârtii. Noi sperăm ca situaţia financiară a cluburilor să se poată îmbunătăţi şi tinerii sau seniorii să beneficieze în continuare de sprijinul cluburilor pentru a-i putea ţine în priză şi pentru a califica pentru 2014 la Jocurile Olimpice cel puţin cinci schiori alpini. Este loc şi de mai bine şi autorităţile sunt singurele care pot sprijini sportul de performanţă. Aşteptăm în continuare sprijinul consiliilor locale din toate staţiunile, mai ales având în vedere că în 2013 suntem organizatorii FOTE.”

Vali Căciulă: „Memorialul Bogdan Eugen şi Bogdan Sandu a devenit competiţia anuală cea mai aşteptată în lumea iubitorilor de schi, care reuneşte toate marile valori ale schiului românesc. Este o oportunitate de a ne revedea cu plăcere şi de a ne reîncerca aptitudinile la vârsta pe care fiecare şi-o poartă cu respect şi demnitate. Sper ca şi cei tineri, pentru care am fost modele în ceea ce priveşte schiul, să reuşească să ajungă şi ei în această mare familie şi competiţie. Este o plăcere să schiezi în acest concurs alături de oamenii care te-au iniţiat în acest sport. Le doresc sănătate tuturor concurenţilor şi abia aştept să ne revedem în 2011.”

Gheorghe Vulpe: „A fost o competiţie deosebită, terenul foarte bun, zăpada tare, totul s-a desfăşurat în condiţii excelente. Slalomul, ca în fiecare an, a fost montat de mine şi cred că anul acesta a fost unul din cei mai buni ani de până acum, şi ca traseu, şi ca zăpadă şi mai ales ţinând cont şi de participarea foarte numeroasă. Iniţiativa domnului Ion Bogdan este excepţională, care a rămas un devotat al schiului românesc, am fost chiar şi colegi la club şi continuă să ne ajute foarte mult pe noi, cei din schiul alpin românesc. A fost o iniţiativă lăudabilă, pentru care ţinem cu toţii să îl felicităm.”

11b

You may also like...

Leave a Reply