Centrul Cultural „Aurel Stroe“ din Buşteni a găzduit cea de-a XXII-a ediţie a Festivalului Concurs Naţional al Teatrelor de Revistă pentru Copii

13a

Cea de-a XXII-a ediţie a apreciatului Festival Naţional al Teatrelor de Revistă pentru Copii a fost găzduită în perioada 7-9 aprilie a.c. de Centrul Cultural Aurel Stroe din Buşteni. Intitulată sugestiv ”Toată lumea râde, cântă și dansează”, manifestarea a fost organizată de Palatul Copiilor din Ploiești, sub egida Ministerului Educației Naționale și a Inspectoratului Școlar Județean Prahova, în parteneriat cu Primăria Buşteni şi instituţia culturală amintită. Ediţia din acest an s-a bucurat de o participare consistentă, pe scenă urcând nu mai puţin de 210 copii, mici actori, soliști de muzică și dansatori, în concurs fiind înscrise 11 ansambluri de teatru de revistă pentru copii din 8 județe ale țării. Festivalul se află înscris în Calendarul Activităţilor Educative Naţionale 2017 şi este unicul de acest gen din România. După festivitatea de premiere a avut loc și un spectacol folcloric susținut de Ansamblul „Floricica” din cadrul Asociaţiei „Zestrea Carpaţilor” din Comarnic. Prezent la festivitatea de deschidere, Nae Savel, viceprimar cu atribuții de primar al orașului Bușteni, a evidențiat faptul că „acest eveniment, devenit de mult timp o tradiție pentru orașul nostru, este într-adevăr o amprentă culturală pe care, în parteneriat cu Palatul Copiilor din Ploiești, am reușit să o punctăm. Oraşul progresează, Buşteniul este în plină devenire. Iar asta se vede nu numai în transformările edilitare, ci şi în cele din plan cultural, pentru că omul nu are nevoie numai de adăpost, hrană şi apă, ci, în primul rând, de educaţie. Și, după cum se vede, procedăm în consecinţă!”

revista1

You may also like...

Leave a Reply