Creștini o dată la patru ani

Călin MILOȘ, Membru al Consiliului Local Sinaia, ales pe listele ALDE

Cu toții știm, chiar și cei care au doar un minim de bun simț, fără a se pretinde mari creștini, niște reguli de bază ale unei societăți normale care țin de cei „șapte ani de acasă“, și anume cele zece porunci Dumnezeiești. Sunt cele mai elementare noțiuni de bună creștere, pe care le învățăm de două mii de ani, dar nu prea reușim să le aplicăm deloc, în fiecare an așteptând „iertarea“, urmând ca imediat să o luăm de la capăt. Astăzi nu o să mă refer decât la ultima, şi anume „să nu poftești nimic din ce este al aproapelui tău“. Noi toți cei care formăm comunitatea din care facem parte am avut ceva, un oraș pe care-l administram și care ne oferea un trai de viață superior multor zone ale restului ţării, majorității aș spune. Acest oraș era un bun al nostru, al tuturor, o mică bogăție care însă a atras și mulți parveniți care nu au reușit să înțeleagă rolul lor în comunitate și, după integrare, nu au făcut altceva decât să încerce să-și tragă fiecare o bucată din acest bun comun și să-l intabuleze pe numele lor, nepăsându-le de faptul că vor distruge cu fiecare astfel de gest o întreagă comunitate, inclusiv pe cei dependenți de aceasta. Cu alte cuvinte, nu au făcut altceva decât să urmărească și să aștepte momentul să fure din bunul aproapelui lor (deja sunt încălcate două porunci…). O să fac doar un mic efort și voi face niște verificări pentru edițiile viitoare, în care să vedem câți dintre cei care s-au aflat la conducerea acestui oraș au cumpărat teren de la persoane fizice sau juridice și nu din bunul nostru comun. Vă promit că voi face un tabel pe care-l voi publica, să-l puteți accesa oricând doriți, să vedeți de ce sunteți săraci și sunteți nevoiți să vă vedeți copiii doar pe skype… Chiar dacă nepăsarea oamenilor a dus aici, măcar o să mă scutească pe mine de întrebări idioate de genul celei „ce faci tu pentru noi în consiliu?“, nu voi mai fi astfel nevoit să-i întreb și eu ce au făcut ei pentru ei înșiși, pentru viața lor și a copiilor lor. În fine, nu vreau să divaghez și să-mi exprim nemulțumirile pe care și eu le am față de oamenii din comunitatea mea, un subiect pe care-l voi mai aborda aborda în viitor. Acum trebuie să vorbim însă despre cea mai mare sărbătoare a creștinătății, Sfintele Sărbători de Paște, când ni se arată speranța mântuirii și a vieții veșnice prin sacrificiul suprem făcut de Mântuitorul Iisus Hristos. Scopul acestei sărbători este să ne aducă aminte de patima suferită de Mântuitor înainte de a muri, pentru ca apoi să se producă minunea în a treia zi, învierea întru mântuirea întregului neam omenesc. Este un bun prilej în care putem încerca să fim mai buni, să ne ajutăm semenii mai puțin norocoși, în care ne putem aduce aminte că suntem creștini, fără să așteptăm duminicile din luna de campanie electorală în care mulți își aduc aminte de existența Bisericii, și cel mai important, să realizeze oamenii care s-au erijat în mici „Dumnezei“ că ei nu sunt capabili să facă minim de jertfe, că puterea pe care o oferă banul nu are nimic comun cu originile creștinești ale neamului nostru, că reprezintă în final doar o simplă iluzie. Avem șansa, toți dintre noi, să conștientizăm că trebuie să lăsăm ceva palpabil în urma noastră, care să reprezinte o imagine a jertfei și muncii fiecăruia dintre noi în această viață…până acum, cu tot respectul pentru oamenii care vor să facă ceva, sau au vrut să facă ceva, avem un singur bun al orașului făcut în ultimii treizeci de ani, o companie falimentară de transport pe cablu, și aceeași imagine la fiecare patru ani… niște parveniți care se pretind creștini încercând să mai strângă niște voturi care le alimentează „puterea“’ lor… jalnic.
Doamne ajută!

You may also like...

Leave a Reply