Vechiul Peleş, descris de contemporani. Festivităţi şi viaţa la Curtea Regală(IV)

În exclusivitate pentru Ziar de Sinaia, din cartea în curs de apariție „Peleșul, simbolul regalității” a domnului Alin Ciupală, fost muzeograf la Peleș

Motto:
„La Peleş splendoarea, rarităţile de muzeu, se îmbină cu strălucirea galeriei de tablouri. Arta cu bogăţia se întrepătrund reciproc şi din unirea lor a luat naştere frumuseţea cuceritoare… Regele este un artist dintre acei artişti, care ei înşişi nu creează niciodată dar savurează cu plăcere operele de artă, sufletul lui se contopeşte cu al lor.“
Karel Droz: “O vizită la Carmen Sylva”

CONTINUARE DIN EDIȚIA TRECUTĂ

Despre viaţa de la Curte, Rosetti a transmis interesante date: “O altă latură a serviciului era aceea de gardă la Castelul Peleş, un serviciu plăcut în timpul căruia însă erai dator să rămâi 24 ore, în mare ţinută, în corpul de gardă, unde puteai citi în linişte sau privi la lumea care trecea prin faţa corpului de gardă. Când erai de gardă luai parte la masa Familiei Regale, atât la prânz cât şi seara, înainte de prânz trebuia să te prezinţi adjutantului de serviciu. Erau atunci adjutanţi regali: Coloneii I. Mânu şi Priboianu, ambii oameni şterşi dar bine crescuţi. Locotenent-colonelul G.Georgescu şi Locotenent Comandorul Graţoreski amândoi ţâfnoşi şi crezându-se datori a face întotdeauna câte o observaţie ofiţerului de gardă. După prezentare treceai în Sala maură, unde personalul Curţii şi invitaţii se aşezau în formă de potcoavă, doamnele la dreapta iar domnii la stânga, ofiţerul de gardă tocmai la capăt, între domni şi doamne. La ora precisă (13 pentru dejun şi 20 pentru prânz) se deschideau uşile din Sala de biliard şi adjutantul de serviciu anunţa. Majestăţile Lor, Regele cu Regina, cu membrii familiei sau cu oaspeţii princiari înaintau şi, după ce salutau pe toţi cei de faţă, convorbeau cu fiecare din cei aflaţi în Sala maură, Regele începând cu bărbaţii iar Regina începând cu doamnele. Prima dată când fusei de gardă, cum ajunse Regele în faţă, începui a pronunţa formula de prezentare când Regele mă apucă uşor de guler. Îngheţai, închipuindu-mi că aveam ceva neregulamentar la guler. Când colo, Carol I îmi spune că-i pare bine a mă vedea acolo, că ştie cine sunt şi că îşi aminteşte bine de mine din inspecţiile făcute la şcoala militară … Mă întrebă despre Tata şi apoi mă prezentă Reginei, care ajunsese şi Ea până la mine. Ori de câte ori eram de gardă, amândoi aveau cuvinte amabile pentru mine, iar Regina mă reţinea de obicei seara spre a asculta muzică sau a dansa, mai ales când erau şi doamne tinere sau domnişoare. Reginei îi plăcea să povestească, dar îi plăcea şi să asculte şi se îmbăta de propria-i vorbire. Fire de artist, deşteaptă, dorind binele, entuziastă, era uşor exploatată de oameni puţin scrupuloşi. Dacă din punct de vedere literar, influenţa ei nu a fost nici mare, nici nu s-a menţinut, în schimb a avut o foarte mare şi bună influenţă în ceea ce priveşte formarea gustului muzical la noi. Cu prilejul meselor de la Peleş am văzut, bineînţeles, multă lume. În afară de personalul Curţei ca doamna Olga Mavrogheni, mare doamnă de onoare, femeie deşteaptă dar având sub formele cele mai discrete o limbă din cele mai ascuţite, apăreau deseori I. Kalinderu, mulţumit de persoana sa, sentenţios, ridicol dar foarte mult apreciat de Rege şi Regină, Al. Steriadi, directorul reşedinţelor regale, un om de treabă şi foarte modest, Lecomte de Nouy – arhitectul şi fratele său pictorul, apoi miniştri care veneau să lucreze cu Regele, diplomaţi, prinţul şi prinţesa Bernhard de Saxa Meiningen, prieteni ambii ai Regelui Carol şi bucurându-se de încrederea Lui şi alţii. Acolo cunoscui şi auzii întâi pe George Enescu, genialul muzicant, pe atunci un tânăr de 18 – 19 ani şi de o grozavă timiditate. O dată văzui şi pe tatăl său acolo, om modest şi la locul lui. Tot atunci cunoscui întâi pe Edgar Dall’Orso, secretarul Reginei Elisabeta. Deştept, vioi, bun muzicant, om cult, era, dar făcea mai ales pe nebunul; vesel, ne făcea să râdem mult şi câteodată aducea un surâs chiar pe figura severă a Regelui Carol. După masa de seară suveranul juca o partidă de bridge, fie una de biliard.1)
Am stat la Sinaia până după plecarea Familiei Regale, plecare ce a avut loc în ziua de 20 noiemvrie (2 decemvrie). În acea zi ne aflam în salonul gării de zi din Sinaia şi am fost martori la următoarea scenă: Prinţul Ferdinand a luat de mână pe regina Elisabeta şi pe principesa Maria (se uitau fiecare în altă parte – era neînţelegere între dânsele, neînţelegere despre care se răspândise zvonul până la noi) şi trecând prin faţa noastră, pe când Regele vorbea cu autorităţile, le-a dus prieteneşte până la vagon, vorbindu-le vesel.”2)
Sala maură, cadrul acestei ceremonii de prezentare a fost amenajată pe locul unei vechi terase. Decoraţia interioară era opera artiştilor vienezi M. Kott şi M. Diez. Sursa de inspiraţie ar putea fi celebrul palat al Emirului de Granada, Alhambra, pe care în călătoriile sale din Portugalia, Spania, Maroc şi Alger, Carol I l-a vizitat în tinereţe. Decoraţia şi mobilierul, cum afirmă Haret „sunt în cel mai pur stil maur”. Se remarcă stucatura aurită de pe pereţi şi plafon şi fântâna monumentală cu arabescuri traforate în marmoră de diverse culori, despre care Leo Bachelin spune că este o copie după alta din Egipt, care se găseşte în Muzeul Artei şi Industriei din Viena. Fântâna, care azvârle apa prin şase guri deodată, are sub orificiile rotunjite o inscripţie săpată în marmoră, scrisă în limba arabă de profesorul orientalist Karabacek, de la Universitatea din Viena, care rezumă istoricul construirii Castelului Peleş.3)
Pe pereţii Sălii maure sunt o serie de panoplii cu arme orientale încrustate cu sidef, pietre preţioase, filigrame de argint şi aur. Pe console de onix, vase vechi şi preţioase. Cinci lustre în stil maur cu lumină în diverse culori completează atmosfera de palat. La ferestre lambrechini brodaţi cu aur. Pardoseala din mozaic cu ornamente maure era acoperită, spune Haret, cu covoare mari persane. Salonul acesta cu strălucirea specifică reşedinţelor regale a fost ultima încăpere din castel pe care a ocupat-o Regele Carol, căci aici a stat El, expus pe catafalc Poporului care l-a plâns, până în momentul când a părăsit castelul şi Sinaia pentru veşnicie.
Grupate în spatele Sălii maure se află două încăperi. Sala de biliard în stilul Renaşterii germane. Avea lambriuri pe pereţi iar tavanul din lemn de nuc şi stejar unguresc, era încrustat cu frize tapetate în piele veche. La ferestre se găseau 13 vechi vitralii germane. Se remarca o sobă de teracotă în stil german şi un dulap medieval cu încuietoare şi cheie originală, sculptat şi încrustat pe toate feţele. Haret menţionează şi şapte picturi egale în mărime: „Şcoala lui Cranah, Şcoala flamandă, Herzogin M. Jacobaea, Prinzessin von Baden 1526, Herzog Wilhelm von Bayern 1526, Chr. Amberger şi două pânze fără indicaţii.” Ultima parte din această latură a castelului este Sala de joc: splendidă prin tâmplăria artistică lucrată în stilul Renaşterii italiene, cu bogate încrustaţii şi sculpturi. La ferestre are montate nouă vitralii vechi, iar în colţ o sobă de teracotă cu o frapantă culoare albastru ceresc şi motive albe ieşind în relief. Cele două sobe de teracotă din această parte a castelului, menţionează Mihai Haret, au fost lucrate într-un singur exemplar, o comandă specială a Regelui Carol. Pe pereţi nu sunt picturi, doar un singur tablou intarsiat în lemn, ce reprezintă Poarta Romană din Roma. Pe console şi cornişe se înşiră o întreagă colecţie de vase vechi şi obiecte preţioase. De plafon este atârnată o lustră confecţionată din două coarne de cerb. In Monografia „Castelul Peleş” se aminteşte că Regina îşi petrecea adesea serile aici, lucrând între invitaţii săi, în timp ce Regele juca biliard alături. În această aripă a castelului, la etaj, deasupra Sălii de joc era dormitorul Mareşalului palatului, iar deasupra Sălii de biliard, la etaj, se afla plasată Sala cu biliardul adjutanţilor regali. În spatele biliardului şi Salonului maur se afla Bucătăria de cafea. La subsolul Sălii maure, între două intrări boltite, care se deschid în Curtea interioară, în două camere, era instalat un mic calorifer independent de cel mare, care încălzea Sala maură, Biliardul, Sala de joc şi apartamentul din etaj al adjutanţilor regali. Tot la subsol în vecinătatea “caloriferului cel mic” se afla Bucătăria care ocupa mai multe camere. Mâncarea pregătită în vase mari de aramă era dusă la parter şi păstrată la cald într-un oficiu aflat lângă Sufragerie. Când se servea masa, platourile cu mâncarea caldă treceau din oficiu, printr-o deschizătură a marelui dulap din Sala de masă şi era servită de personalul care lucra în Sufragerie. Cafeaua, care de obicei se oferea în Sala maură, era adusă fierbinte de la „Bucătăria de cafea”, care se găsea în apropiere.
1)Alt invitat a consemnat că atunci când Regele îşi alegea partenerii pentru partida de biliard, cu discreţie Regina le cerea: “Domnilor! Să fiţi amabili, lăsaţi-l şi pe Rege să câştige o partidă, doarme aşa de fericit după aceea.”
2)G-ralul Radu R. Rosetti: „Mărturisiri”, 1940, Colecţia Convorbiri Literare, Bucureşti, pag. 125-126
3)M. Haret: „Castelul Peleş”, Bucureşti, „Cartea Românească”, 1924, pag.68

14a  14b  14c

You may also like...

Leave a Reply