Primăvară, unde ești?

Un articol de Moacă Cristian, persoana desemnată de Primăria Comarnic pentru a transmite informaţii referitoare la activităţile de interes public care se desfăşoară în oraşul Comarnic

În fiecare an e la fel. Natura porneşte greu la drum, ţinută în loc de timpuri reci ce ne încremenesc sufletele şi simţurile. Ne împiedicăm oasele în mormane de zăpadă, în noroi, în mocirla precipitaţiilor căzute în gerar şi făurar. Deşi îşi duce veacul sub Pământ, Februs, stăpânul mitic al lunii februarie, zeul împăraţiei subpământene îşi face de cap şi ne surprinde în ipostaze jenante. Ajutat cu indolenţă de pământeni ce nu reuşesc să scape de propria neputinţă. Ceaţa şi norii de februarie, aşezate temeinic peste sufletele noastre, ne alterează confortul fără scandal, fără remuşcări. Cinic chiar. În acelaşi timp, Soarele ţinut ostatic, nu reuşeşte să ne desfete cu razele sale izbăvitoare. Trupurile anchilozate evadează greu din chinga iernii, eternul anotimp al zăpezilor vlăguindu-le de energie. Această repetabilitate demonică ne trimite la picătura chinezească şi ne aminteşte ceva dureros, ceva implacabil. Anume că viaţa trece şi se duce ireversibil, fără ca noi să intervenim, fără ca să ne opunem cursului firesc al trecerii noastre prin această lume. Nu facem ceva pentru că nu putem, pentru că suntem limitaţi de soarta noastră inexorabilă. Homo sapiens rigidus, ţinut prizonier de catacombele iernii, caută cu disperare ieşirea din labirint. Acum e timpul focului purificator, momentul luminiţei salvatoare. Sămânţa furată de Prometeu din vatra lui Hefaistos curată şi ucide vegetalul adunat în sezonul rece, şi-i arată omului calea către renaştere, către un nou început. De unde vine salvarea noastră provizorie, iluzorie poate? De la primăvară, de la speranţa pe care ne-o aduce ea! Un nou început, o nouă magie, alte culori. În fiecare început de primăvară există fericire, parfum diafan de flori, albine truditoare şi fluturi zglobii. Vremea frumoasă şi zilele însorite se apropie. Mugurii ard de nerăbdare să aducă la lumina supremă lor creaţie: floarea! De prun, de cireş, de măr, de zarzăr, de salcâm înnebunit. Florea albă de dantelă aşteaptă cu dorinţă şi febrilitate trecerea prin astă lume. Cu nobleţe, cu stil, cu eleganţă, cu grandoare. Delirul floral se apropie, parada e gata. Să lăsăm mintea să gonească şi sufletul să viseze. Visăm cu ochii deschişi corole albe şi roz, aprinse peste ramurile merilor, caişilor şi cireşilor. Privelişte de basm, minune între minuni. Ce poate fi mai frumos?

You may also like...

Leave a Reply