Puterea exemplului

Călin MILOȘ
Membru al Consiliului Local Sinaia, ales pe listele ALDE

Nu, nu am niciun interes ascuns scriind aceste articole, pentru că eu nu știu să “joc la sume mici”, adică habar n-am să-mi negociez sufletul, caracterul pentru “doi arginți”, și sincer să vă spun nici nu sunt interesat să învăț. Dacă ați citit până acum ce am mai scris, știu sigur că ați observat că nu sunt vreun mare scriitor, însă, tot ce scriu, la fel ca tot ce fac, le fac punând suflet. Da, numai punând suflet se pot face lucruri care să dăinuiască, din păcate însă mulți oameni nu mai au ce să pună… l-au vândut și p-ăsta. În fine, cu siguranță nu scriu ceva pe care ei să-și dorească să înțeleagă, cel puțin până acum cam asta se înțelege… Cred că au nevoie de oameni care execută fără să gândească, dar asta este problema lor. Eu consider că am arătat că-mi doresc să fac ceva fără a avea vreun interes ascuns, de aceea, îmi doresc ca pe viitor sinăienii să-şi poată spune părerile despre proiectele care ar fi prioritare pentru Sinaia într-un mod organizat și la o scară destul de mare. Putem găsi o infinitate de soluții pentru a putea aplica această idee, o poate prelua chiar și puterea locală să-și atribuie meritele, chiar nu mă interesează cine o va face, atâta timp cât se va face. Împreună putem, sau puteți, face proiecte pentru Sinaia, m-am săturat să văd că nu există decât un singur om care e capabil să facă proiecte pentru Sinăieni. Poate învățăm să ne implicăm împreună în deciziile care ne influențează în mod direct viața, poate așa reușim să scăpăm de profitori, ipocriți etc., în principiu poate reușim să evoluăm, pentru că ăsta este scopul final pentru oricine. Eu personal sunt la a șasea generație de sinăieni, probabil ăsta a fost și motivul pentru care m-am întors din București, și probabil din acest motiv sunt și mai acid la adresa celor care conduc orașul. Nu o fac din răutate în niciun caz, dar experiențele de viață pe care mi le-au “oferit” unii dintre ei mă fac să fiu cel puțin sceptic la adresa lor, și întotdeauna foarte precaut. Și eu mi-aș dori să avem conducători care să înțeleagă oamenii, nevoile acestora şi ale comunității în general, fără să fiu nevoit să mă implic, să avem o viață – într-un cuvânt – liniștită, dar din păcate mai avem de așteptat. (Totuși, întreaga societate în ansamblu cred că este vinovată, nu putem arunca cu pietre într-o singură mână de oameni, ei fac doar ce sunt lăsați să facă). De ce îmi doresc să se implice oamenii în viața orașului, simplu, nu avem fraților o democrație consolidată, partidele sunt organizate așa cum sunt, toate instituțiile de fapt sunt organizate la fel, pe interese personale puse mai presus intereselor oamenilor. Nu avem mentalitatea aceea de a face ceva în primul rând pentru cei pe care ar trebuie să-i slujim și apoi pentru noi, facem pentru ei numai dacă ne convine nouă… este falimentară această abordare, dar acest lucru se vede deja, nu trebuie să fim mari genii să ne dăm seama. De aceea cred și vreau să cred că e singurul punct de plecare într-o nouă etapă a orașului implicarea oamenilor, bine nici crearea unui haos în care să avem 1000 de conducători nu e posibil, dar putem găsi destule modalități de a implementa această idee, poate chiar o facem să funcționeze. Da, putem! Asta parcă era deviza ălora pe care-i stimăm noi așa mult, nu?

You may also like...

Leave a Reply