Mai sunt judecători la Berlin

5a

Sursa foto:Ziarul Hunedoreanu

Un articol de Raul Sebastian BAZ

Nu în ultimul rând, trebuie spus că „Mai sunt judecători la Berlin” este scrisă bine, într-un stil alert, care, în primele pagini, acolo unde este descrisă arestarea și întâlnirea cu arestul, aduce cu scriitura lui Henry Charriere, autorul celebrului roman Papillon. Dan Radu Rușanu are vervă și se pricepe la întorsăturile din condei. Cartea merită citită și poate chiar recitită. 

Am terminat de citit cartea lui Dan Radu Rușanu intitulată „Mai sunt judecători la Berlin”, recent apărută la Editura RAO. Trebuie să recunosc că m-a prins rapid și nu am putut-o lăsa din mână. În primul rând pentru că e vorba despre întâmplări și personaje pe care le-am cunoscut și eu, politicieni de anvergură mai mare sau mai mică, dar care au jucat un rol în construirea a ceea ce este România de azi. În numai 200 de pagini, autorul reușește să învie trecutul apropiat și să ne spună o sumedenie de lucruri mai puțin cunoscute despre cei care ne-au condus destinele după Revoluție. Aflăm, spre exemplu, că actualul prim-viceguvernator al BNR, Florin Georgescu, era în liceu un foarte talentat fotbalist și că era poreclit Pinochio. Celebra întrebare „Credeți în Dumnezeu, domnule Iliescu?” care l-a făcut președinte în 1996 pe Emil Constantinescu fusese pregătită cu multă vreme înainte de Ion Caramitru. Sau, ne spune domnul Rușanu, Mircea Ciumara l-a adus pe părintele Galeriu în biroul ministrului de finanțe ca să facă o sfeștanie. Sunt foarte multe astfel de amintiri insolite în carte și ele te fac să o citești cu sufletul la gură. În paralel, aflăm o sumedenie de întâmplări pline de farmec despre vremea în care țara era condusă de Ceaușescu. Una dintre ele îi are ca protagoniști pe celebrul strungar devenit ministru de interne, Emil Bobu și pe tractoristul Ghiță de la depozitul cooperației din județul Neamț:
„Trecând prin dreptul depozitelor noastre, tovarășul Bobu a văzut în poartă tractorul cu care cărăm marfă mergând în gol și fără tractorist. A oprit mașina și s-a dus la tractor. Tocmai atunci a apărut și Gică, tractoristul, care venea de la toaletă.
– Unde umbli, mă? l-a întrebat tovărășul Bobu.
– Am fost să mă chiș, i-a răspuns acesta obraznic.
– Și de ce nu oprești motorul, mă nenorocitule?
– Pintru că nu am baterie, mă dișteptule, și nu pot să-l mai pornesc, a răspuns tractoristul, care nu-l cunoștea pe tovarășul Bobu.
– Mă boule, tu consumi motorina statului degeaba. Să pui mâna și s-o plătești, s-a răstit la el tovarășul Bobu.
– Pi cini chizda mă-tii faci tu bou, mă? a strigat Gică și a pus mâna pe levier.
Norocul lor că au sărit șoferul și cu ofițerul de escortă care îl păzea pe tovarășul Bobu, că altfel se întâmpla o nenorocire.” Și toate astea se suprapun, în al treilea plan, cu relatarea evenimentelor care au condus la arestarea lui Rușanu și la efectuarea de către el a patru luni de arest la „Beciul Domnesc” și a încă trei de arest la domiciliu, urmate de achitarea definitivă pentru motivul că faptele care i se imputau „nu există”. Nu o să dezvălui aici amănunte, pentru a lăsa cititorului să se delecteze cu teoriile mai mult sau mai puțin spectaculoase a lui Dan Radu Rușanu privind motivele oculte ale arestării sale.  Nu în ultimul rând, trebuie spus că „Mai sunt judecători la Berlin” este scrisă bine, într-un stil alert, care, în primele pagini, acolo unde este descrisă arestarea și întâlnirea cu arestul, aduce cu scriitura lui Henry Charriere, autorul celebrului roman Papillon. Dan Radu Rușanu are vervă și se pricepe la întorsăturile din condei. Cartea merită citită și poate chiar recitită.
Dar pentru că niciun cronicar nu poate cuprinde absolut toate punctele de interes ale unui public atât de variat precum cel al degustătorilor de literatură și politică, desigur că rămân multe întrebări la care autorul poate ne va răspunde în urma apariției acestei cronici. Așadar, domnule Rușanu:

You may also like...

Leave a Reply