Soluții la îndemâna Opoziției

raul baz

prof. Raul BAZ, editorialist

La data de 31 martie AC, a avut loc ședința ordinară a Consiliului Local Sinaia, cu 13 puncte pe ordinea de zi. La Punctul 2, anume „Proiect de hotărâre privind elaborarea bugetului de venituri și cheltuieli pe anul 2017”, domnii consilieri au intervenit pe rând, solicitând, așa cum le este misiunea, alocarea unor sume de bani pentru diverse străzi, reparații la școli și biserici etc. După care, în mod natural s-a alunecat către o chestiune despre care am mai scris aici, anume suma de 4 milioane de lei pe care Ministerul Dezvoltării a imputat-o primăriei pentru nederularea unui contract conform clauzelor. La momentul ședinței, suma încă nu fusese plătită, însă la următoarea ședință avea să intre pe ordinea de zi și plata să fie aprobată. Câțiva dintre domnii consilieri au solicitat Nota de constatare a Ministerului Dezvoltării, însă… dar mai bine vă las să citiți ceea ce s-a discutat, așa cum a fost consemnat în procesul-verbal: I se da cuvantul dl. consilier Iosifescu Nicolae, care precizeaza ca in urma cu o luna s-a discutat in consiliu un proiect de hotarare care viza bugetul local, ar fi trebuit dupa parerea Ministerului sa platim aproximativ 4 milioane lei. In consiliu s-a respins proiectul, este evident ca niciodata nu o sa se vrea sa se plateasca acesti bani. Era o Nota de constatare la care se facea referire in Expunerea de motive a proiectului si la momentul respectiv a solicitat-o, revine si acum si o solicita, nu stie despre ce este vorba iar normal era sa fie inaintata consilierilor, dar nu s-a primit, mai ales ca se refera la o suma de 4 milioane lei. Intervine si dl. consilier Milos Calin care spune ca dumnealui a solicitat Nota de constatare, prin cerere scrisa, dar pana in prezent nu a primit-o. Presedintele de sedinta ii solicita persoanei care redacteaza procesul verbal al sedintei sa mentioneze acest lucru in procesul verbal si sa fie solutionata problema. Dl. consilier Iosifescu Nicolae spune ca, mai exista un document la care se face referire, la acel buget si care trebuia sa fie transmis consilierilor, este vorba de Raportul Curtii de Conturi, din toamna, care creaza niste obligatii. Intervine dl. Primar si spune ca, Raportul Curtii de Conturi este la primarie, este foarte voluminos, si ii invita pe domnii consilieri sa vina sa il consulte, niciodata in 12 ani nu s-a dat catre nici un consiliu local, acest raportul reprezinta controlul care s-a efectuat pe aparatul de lucru al primarului. Dl. consilier spune ca i se pare normal sa il primeasca, electronic. Dl. Primar ii raspunde dl. consilier ca el nu exista electronic doar pe suport de hartie, si il invita sa il consulte. Dl. consilier precizeaza ca exista niste obligatii in raport, prin care trebuie sa platim niste bani din bugetul local. Intervine dl. Administrator public si ii spune dl. consilier Iosifescu Nicolae ca, Raportul se afla pe siteul Curtii de Conturi. După cum se vede clar, nimeni nu catadicsește să dea vreo explicație din partea primăriei, cu toate că un consilier a depus o cerere scrisă. Pe de altă parte, nici raportul Curții de Conturi nu a fost pus la dispoziția domnilor consilieri în formă electronică. În schimb, domnul primar i-a invitat pe cei interesați să-l consulte în varianta originală, anume pe hârtie. Sigur că domnii consilieri ar prefera să stea acasă, cu o cafea în față și numai să dea click pentru ca Raportul să le apară pe ecranul laptopului. Dar dacă nu se poate, nu se poate. Eu aștept cu interes ca măcar un consilier al opoziției să solicite acces la Raport. Dacă nu i se dă, atunci există căi legale de urmat. Dar dacă este invitat să consulte documentul, atunci să-și facă timp și să se ducă la Primărie, chiar de mai multe ori, să citească ce e de citit și apoi să-și informeze electoratul. Dacă, însă, nimeni nu va face asta, să-mi fie iertat, dar nu știu ce fel de credibilitate mai poate avea Opoziția când acuză lipsa transparenței. Mai mult, domnii consilieri interesați ar trebui să-i ceară administratorului public linkul către pagina unde se află raportul Curții de Conturi, dacă este adevărat că a fost postat. Eu am încercat să-l găsesc, însă n-am reușit. Cât despre Nota de Fundamentare a Ministerului Dezvoltării cu privire la cele 4 milioane, există o soluție extrem de simplă și mi se pare de mirare că niciun consilier nu s-a gândit la ea. Anume, documentul poate fi solicitat oficial, sub semnătură, direct de la Ministerul Dezvoltării. Nu mai suntem în vremea lui Ceaușescu, instituțiile sunt ușor de găsit pe Internet, cu adresă, telefoane, cont de mail etc. Oricine poate da un telefon și cineva o să-i explice procedura de obținere a unui document public. Dacă primăria își permite să ignore cererea îndreptățită a aleșilor, e greu de crezut că la fel va proceda un minister.

You may also like...

Leave a Reply