Mai sunt judecători la Berlin

Ziar de Sinaia a primit la redacție, în mod oarecum surprinzător, răspunsurile la cele zece întrebări pe care i le-am adresat lui Dan Radu Rușanu în legătură cu cartea sa „Mai sunt judecători la Berlin”. De ce spun că e ceva oarecum surprinzător? Pentru că în ultimii mai bine de 12 ani, persoanele publice din Sinaia ne-au obișnuit cu un alt gen de atitudine. Indiferent câte întrebări sau solicitări le-au fost adresate în mod deschis în paginile ziarului, acești oameni s-au făcut că nu văd. Cu alte cuvinte au ignorat presa independentă din oraș și, implicit, populația Sinăii care are dreptul, prin lege, să fie informată. Dan Radu Rușanu, spre deosebire de toți aceștia, ne-a răspuns, ceea ce arată că domnia sa joacă în prima ligă, nu la Foresta Fălticeni, precum actualii administratori ai orașului. Desigur că situațiile diferă, întrucât domnul Rușanu nu face parte din clasa politică locală. Dar eu vorbesc aici despre atitudinea față de presă. A răspunde întrebărilor care ți se pun, vine dintr-o cultură politică pe care nu o dobândești pe prundul gârlei de la Sinaia. Poate vor înțelege și politicienii de Sinaia câte ceva din acest episod. Se cuvine să fac încă o observație. Întrebarea cu numărul doi pe care i-am adresat-o domnului Rușanu a fost prost documentată. Presat de urgența apariției cronicii și a întrebărilor, am făcut o eroare, atribuindu-i dumnealui paternitatea unui scenariu de film care, în realitate, îi aparține altcuiva. Revin astăzi cu scuzele de rigoare. Domnul Rușanu a evitat să răspundă la acea întrebare, cu toate că ar fi putut să o facă acuzându-ne de lipsă de profesionalism etc. O a doua bilă albă. Am convingerea că dacă în locul dumnealui era unul dintre politicienii locali, aș fi avut parte de un perdaf cum scrie la carte.

Dar iată întrebările și răspunsurile:

1. De ce divulgați numele procurorului de caz Marian Gherman, cel care a decis arestarea dumneavoastră, precum și al judecătorului Mihai Oprescu, cel care v-a reținut pentru 30 de zile? Au aceste nume o relevanță pentru fenomenul în sine al hăituirii oamenilor de afaceri și a politicienilor de către justiție, despre care se vorbește intens?

3. Vorbiți despre diverși polițiști, gardieni, arestați, care cu toții lasă a se înțelege că undeva, la un anumit nivel, cineva face intervenții în justiție. „Într-o săptămână, au avut timp să intervină de șapte ori” zice, spre exemplu, polițistul care vă escortează. Sau Marian Nazat, referindu-se la judecătorul Alexandru Mihalcea, vă spune „Din punct de vedere juridic, nu aveţi nicio problemă. Dar poţi să știi ce comandă primește?” Cine sunt cei care intervin și unde și, mai ales, de ce nu pot fi refuzați? Care este mecanismul pe care doar îl sugerați în carte?
4. De-a lungul cărții apar foarte multe episoade legate de Traian Băsescu. Devine evident că nu aveți o simpatie față de fostul președinte. Este cartea Dvs concepută să reprezinte și un atac la adresa lui Băsescu, un gen de revanșă pentru toate inconvenientele la care ați fost supus din cauza lui?
5. Ați fost în relații apropiate cu foarte mulți politicieni importanți ai României. Printre ei, Dinu Patriciu, care v-a fost prieten apropiat. Cu siguranță, v-a spus adevărul cu privire la celebra înregistrare cu Băsescu lovind un copil. Care a fost adevărul? A fost trucată caseta?
6. Spuneți despre Dinu Patriciu că „era un vizionar în economie, dar o catastrofă în politică.” Cum poate, totuși, o catastrofă în politică, să ajungă până la vârful unui mare partid? E vorba doar de bani?
7. Relatați multe întâmplări în care protagoniștii sunt oameni politici. Despre aceștia, votanții au fost, de-a lungul timpului, invitați să creadă că sunt niște oameni politicoși, eleganți (cu excepțiile de rigoare), care vorbesc cuviincios etc. Și totuși, în cartea Dvs pe mai toți îi auzi exprimându-se ca pe stadion – mai o înjurătură, mai o exprimare foarte plastică. Până și Dvs., într-o discuție cu Antonescu, vorbiți despre „Boagioaica” și „madam Udrea” sau despre „papagalii din ministere”. Să înțelegem că politicienii nu sunt cei pe care îi auzim în campanii exprimându-se ca de la tribuna Academiei?
8. Scrieți, spre finalul cărții, următoarele: „Azi, locul „Fanarului“ de acum 200 de ani, de unde se numeau domnitorii pentru tronul Țării Românești și al Moldovei, a fost luat de Bruxelles. Dacă atunci se mergea cu „peșcheșul“ la marele vizir sau cu „pungi de galbeni“ la pașalele din jurul sultanului, acum, după 200 de ani, se acordă „ajutoare de stat“ de sute de milioane de euro firmelor străine sau se privatizează principalele obiective economice ale României către „investitori strategici“ la intervenția ambasadelor țărilor de proveniență ale respectivelor companii. Rolul pașalelor care primeau mii de galbeni pentru a pune o vorbă bună la „Măritul Sultan“ a fost luat azi de diverși lobbyști străini care nu fac „trafic de influență“ ca românii, ci fac „lobby“. Iar locul marelui vizir, cel puțin în 2012, a fost luat de președintele Comisiei Europene, Jose Manuel Barroso.” Am putea spune că vă situați, în această situație, pe poziții similare cu Traian Băsescu, cel care în 2007 afirma că delegaţia franceză condusă de premierul Jean-Pierre Rafarin, care ne vizita țara, a venit la Bucureşti „să-şi ia tainul”? Este aici un punct comun între gândirea dumneavoastră politică și cea a fostului președinte al României?
9. După ce ați stat în arest preventiv, ați fost achitat și eliberat, în urma unei decizii judecătorești definitive care a stabilit că faptele pentru care ați fost trimis în judecată nu există. Vă așteptați ca sistemul care a vrut să vă execute va continua să vă urmărească și va încerca să vă confecționeze noi dosare?

10. În carte, dezvăluiți foarte multe amănunte și dedesubturi din viața Partidului Național Liberal. Ne spuneți, bunăoară, cum a fost cu Mona Muscă. Dar nu vorbiți despre felul în care SRI și/sau alte servicii au interferat cu politicienii liberali și au determinat, eventual, anumite decizii. De ce această omisiune?
1. În spiritul respectării adevărului pe care am încercat să-l păstrez în toate relatările făcute în cartea „Mai sunt judecători la Berlin” am prezentat personajele cu numele şi prenumele lor reale şi nu m-am ascuns în spatele unor iniţiale sau a unor pseudonime. În acest context i-am prezentat şi pe cei doi cu numele reale preluate din rechizitoriul care este public.

3. Mecanismul de influenţare a justiţiei pe care îl sugerez în carte este confirmat de numeroşi martori după 2015 (Sebastian Ghiţă, Alina Bica, Dan Andronic), iar cazul „Arhivei SIPA” care este de actualitate în aceste zile întăreşte cele susţinute de mine.
4. Am încercat să demontez prin această carte teoria lui Traian Băsescu care susţine azi că în perioada 2005 – 2014 a funcţionat „domnia legii”, a funcţionat „statul de drept” perfect moral, legal şi mai ales echidistant politic. Cel care se lamentează azi de abuzurile „sistemului” şi care este indignat de erorile şi excesele unui „sistem discreţionar” apărut bineînţeles după 2014 este, de fapt, creatorul acestui sistem. Vă mai amintiţi, cred, celebra frază „trei dintre ai mei au fost arestaţi de alţi trei de-ai mei”.
5. Caseta la care faceţi referire este reală sută la sută. La acest incident petrecut la Ploieşti în campania electorală din 2004 au asistat/participat mai mulţi lideri liberali, dar foarte puţini au ştiut de existenţa acestei casete până în 2009. Cunoscând acest fapt, Traian Băsescu în timpul confruntării electorale cu Mircea Geoană, la întrebarea lui Robert Turcescu „Dacă aţi lovit copilul?”, a dat un răspuns evaziv. „Nu am lovit copilul în faţă cu pumnul”. Neîndrăznind să mintă, trăind sub prestare de jurământ şi ştiind că există martori ai incidentului, a eludat un răspuns direct.
6. Când am spus „o catastrofă politică” m-am referit la politicienii promovaţi şi susţinuţi de Dinu Patriciu. Acesta a fost un liberal autentic care a avut tăria şi curajul să-i susţină ideile şi să vorbească de capitalism şi economie de piaţă într-o perioadă în care cei mai mulţi vorbeau doar în şoaptă despre privatizare şi nu îndrăzneau nici măcar să rostească cuvântul capitalism. Dacă ar fi existat mai mulţi oameni ca Dinu Patriciu în mod cert economia românească ar fi fost într-un alt stadiu de dezvoltare, iar decalajul existent între România şi celelalte ţări din Uniunea Europeană ar fi fost mult diminuat.
7. Ca şi doctorii, academicienii sau actorii, şi politicienii vorbesc şi se comportă în viaţa de zi cu zi ca toţi ceilalţi oameni. Nici în societate şi nici în clasa politică nu există Scaraoschi şi nici Maica Tereza. Că ne place sau nu, politicienii sunt oglinda societăţii în care trăim şi din care provin, Şi, nu în ultimul rând, aş vrea să vă spun că dacă în campaniile electorale politicienii s-ar fi „exprimat ca de la tribuna academiei” nu ar fi fost votaţi nici 10% din ei.
8. Traian Băsescu a afirmat de premierul Franţei că a venit la Bucureşti „să-şi ia tainul” în campania electorală din 2004. Lucru foarte apreciat de electorat la acea dată. Acest fapt însă a fost dezavuat şi reproşat în mod direct de preşedintele Franţei Jacques Chirac în martie – aprilie 2005 la prima întâlnire cu noul preşedinte al României. De fapt, după ce a ajuns preşedinte, Traian Băsescu a fost obedient cu principalii lideri ai Uniunii Europene pe care niciodată nu a îndrăznit să-i contrazică nici măcar atunci când erau în joc interesele naţionale ale României.
9. Am fost arestat în februarie 2014 la cinci zile după intervenţia directă a preşedintelui Traian Băsescu care solicita în mod public că „pentru măsurile luate în cazul Astra incompetentul Ruşanu trebuie să suporte consecinţele”. Dacă după 24 de ani de politică şi 10 ani de mandat Traian Băsescu, timp în care am fost urmărit, monitorizat şi ascultat zi de zi, un procuror obedient care a executat ordinele preşedintelui Băsescu nu a găsit altă acuzaţie decât că „… am influenţat martorii prin semnarea angajamentelor de confidenţialitate” atunci înseamnă că „stau bine”. În momentul încetării mandatului de preşedinte a lui Traian Băsescu nu am mai simţit nicio presiune asupra instanţei, lucru concretizat şi în soluţia de achitare dată de unul dintre cei mai exigenţi judecători.
10. Dacă serviciile „au interferat cu politicienii liberali şi au determinat eventual anumite decizii” sunt aspecte pe care pot să le bănuiesc/intuiesc dar nu pot să le dovedesc. În carte am relatat doar aspecte pe care le-am cunoscut şi la care am participat de cele mai multe ori în mod direct şi nicidecum presupuneri.

Evident, politicianul Rușanu răspunde pe alocuri ca un politician. Adică acolo unde e vorba de un subiect sensibil, nu ne permite să aflăm ce crede sau știe cu adevărat. De exemplu, la întrebarea cu numărul 3. Am fost curioși să aflăm în ce constă mecanismul de influențare a justiției despre care vorbesc mulți politicieni, inclusiv domnul Rușanu în cartea dânsului. Din păcate, nu aflăm decât că existența acestui mecanism este confirmată de Sebastian Ghiţă, Alina Bica și Dan Andronic. Asta nu ne ajută prea mult, pentru că toți cei trei au dosare penale și nu putem să nu ne întrebăm dacă nu cumva afirmațiile lor sunt făcute pentru a se victimiza – iată, justiția nu e imparțială etc. În ce privește caseta prezentată de Dinu Patriciu, care conținea o înregistrare cu Băsescu lovind un copil, aici răspunsul este tranșant: înregistrarea este reală „sută la sută”.
Una peste alta, recomand politicienilor de prundul gârlei din Sinaia să ia aminte la modul în care se relaționează cu presa atunci când ești persoană publică.

3a

Raul Sebastian BAZ

You may also like...

Leave a Reply