Plăcute aduceri aminte Scurt istoric al Şcolii şi Grădinţei Nr.1 Ghioşeşti

Poza 3 (2)

Un articol de Moacă Cristian, persoana desemnată de Primăria Comarnic pentru a transmite informaţii referitoare la activităţile de interes public care se desfăşoară în oraşul Comarnic

Prof. inv. primar Georgescu Alexandra:“Astăzi, de această şcoală mă leagă multe amintiri şi consider că acela este locul unde am învăţat  cu adevărat  ce înseamnă această nobilă şi frumoasă meserie de dascăl, o şcoală frumoasă, liniştită, caldă, cu flori în fereastră. Este sigur că dacă pedagogia ca proiect de umanizare vizează faptul că ne putem izbăvi prin copii, atunci şcoala are şansa de a fi un vis împlinit.”

Construcţia Şcolii Ghioşeşti a început în anul 1929, pe atunci copiii din cartierul ,,Moara Veche” învăţau într-o clădire în zona ,,Fonta”, traversând râul Prahova pe un pod rudimentar. Din anul 1935 şcoala a funcţionat în clădirea din cartierul Ghioşeşti, în construcţia existentă şi azi, dar mai mică, clădirea fiind extinsă cu încăperea folosită ca sală de clasă din stânga, mai târziu, în 1960. În incinta şcolii, în spaţiul folosit ca şi sală de grădiniţă astăzi, locuia directorul, împreună cu familia. Primii învăţători ai şcolii au fost domnul şi doamna Popescu, tineri ,,normalişti”, adică absolvenţi ai Şcolii Normale, domnul fiind numit şi directorul şcolii. Au fost urmaţi apoi de o altă familie de învăţători, familia Morărescu. Exista atunci doar învăţământ primar, fără preşcolar, erau 4 clase de elevi, serii cu efective numeroase sau serii cu învăţământ simultan, în funcţie de natalitate. Mai târziu au fost titularizaţi la şcoala Ghioşeşti, tineri învăţători veniţi din Braşov, domnul şi doamna Dobrea ( fostă Rizea), domnul învăţător Dobrea fiind până în 1975 şi directorul şcolii. Deoarece învăţătorii nu mai aveau nevoie de locuinţă, construindu-şi propria locuinţă, spaţiul respectiv a fost folosit pentru grădiniţă, apărând prima grupă, în anul 1966. După decretul din 1966, a urmat o generaţie foarte numeroasă de copii, aşa numită ,,generaţia decreţeilor”, în 1975 existau 3 clase paralele I. În anul 1975 domnul director Dobrea s-a pensionat, soţia a rămas pe post, ca şi director a fost transferată de la Şcoala Vatra Sat, doamna învăţătoare Drăghici Melania (fostă Alecu), fiind numită şi director al şcolii. În acelaşi an, tot ca titular al şcolii, a venit de la Şcoala Poiana şi doamna învăţătoare Pătraşcu Coca (fostă Enoae). Alte învăţătoare din Comarnic au fost Elena Banu (fostă Găgeanu), precum şi doamna învăţătoare Bulei. Tot în aceeaşi perioadă preda şi doamna profesor Chiţu, pe post de învăţătoare atunci, precum şi doamna Toader Ileana, ambele fiind studente la Facultatea de Geografie şi Istorie în acea perioadă, iar după absolvirea studiilor au predat ca şi profesor. Doamnele învăţătoare Drăghici şi Pătraşcu au fost titularii şcolii zeci de ani, alături de dânsele au predat atât suplinitori, cât şi alţi titulari. În anul 1976 a fost repartizat la Şcoala Ghioşeşti domnul învăţător Emil Ilovan, iar din anul 1978 domnul învăţător Florin Rujoiu. În anul 1990 în locul domnului Ilovan, a fost transferată de la Şcoala Posada doamna învăţătoare Cristina Creţu, iar în anul 1992 când domnul învăţător Florin Rujoiu a plecat, în locul său s-a titularizat o tânără absolventă, Cristina Banu. Aceasta a păstorit cu dragoste mulţi elevi, având adânc întipărită credinţa că în aceea şcoală mică se simte împlinită, că elevii cartierului au mult mai multă nevoie de ea, de ,,lumina” ei, decât alţii. Doamna învăţătoare Melania Drăghici a îndrumat cu dragoste şi dedicaţie numeroase serii de copii, a coordonat activitatea colegilor, despre care cu drag îşi aminteşte astăzi, realizând un climat deosebit în această micuţă şcoală. A obţinut gradul didactic I, în anul 1982, ajutând şi încurajând colegii mai tineri să îşi obţină şi ei toate gradele didactice. A avut o colaborare deosebită cu părinţii, care au susţinut, cu respect, în permanenţă şcoala din cartierul dumnealor. În anul 1999 doamna învăţătoare s-a pensionat, pe postul dânsei titularizându-se doamna învăţătoare Georgescu Alexandra. Aceasta a predat la Şcoala Ghioşeşti timp de 13 ani. În ceea ce priveşte educatoarele de la Ghioşeşti, profesionite desăvârşite, în 1970 a ocupat post doamna Ţăranu Georgeta, în 1980 doamna Stanciu Mihaela şi mai târziu, de la Grădiniţa Poiana s-a transferat în 1986 doamna educatoare Ionescu Tania, prima educatoare din Comarnic care a fost membru într-o delegaţie care a plecat în Franţa în 1993, stabilind ulterior relaţii strânse de colaborare cu partea franceză. Prima renovare a şcolii s-a făcut în anul 1975, sub coordonarea doamnei Melania Drăghici, realizându-se îmbunătăţiri deosebite pentru vremea respectivă: s-a pus parchet, s-au construit sobele de teracotă, s-a înlocuit mobilierul. După anul 2000 a fost înlocuită tâmplăria de lemn cu cea de termopan, dar o altă renovare majoră s-a realizat în anul 2007, când s-au construit toalete moderne în interiorul şcolii şi s-a trecut la încălzirea pe centrală cu gaze, deşi gazele existau în şcoală din anul 1990. Şcoala a fost în permanenţă bine întreţinută, mereu dotată, graţie şi proiectelor şi parteneriatelor realizate în cadrul Asociaţiei de Înfrăţire cu oraşul Savigny-le-Temple din Franţa. A existat întotdeauna o foarte bună colaborare între grădiniţă şi şcoală, derulând multe proiecte împreună, dar şi între acestea şi părinţii sau instituţiile din oraş. Dintre elevi de seamă ai şcolii îi amintesc pe domnul profesor universitar doctor, Cătălin Gheorghe de la Universitatea Politehnică Braşov, doamna Gabriela Dodoţ, economist la Primăria Comarnic, domnişoara Denisa Moncea, medic rezident anatomopatolog la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă din Târgul Mureş, precum şi domnişoara Ana Maria Muşea, medic pediatru, doamna Loredana Vezeteu (fostă Goga), învăţătoare, domnişoara Ioana Neagu, absolventă a Facultăţii de Cibernetică. Mulţi dintre elevii şcolii au studii superioare, iar ceea ce este foarte important este faptul că toţi oamenii din cartier sunt buni meseriaşi, fie că sunt bucătari, ospătari, tâmplari sau dulgheri. Toţi inspectorii care au trecut pragul şcolii, au păstrat o amintire frumoasă acesteia şi dascălilor ei. În prezent, structura Ghioşeşti ca şi şcoală nu mai funcţionează din anul şcolar trecut, dar găzduieşte clasa a IV-a a Liceului “Simion Stolnicu” din dorinţa doamnei prof. înv. primar Georgescu Alexandra şi a părinţilor, pentru a nu fi nevoiţi să înveţe în localul doi, după amiaza.
ÎN CONCLUZIE, TREBUIE MENŢIONAT CĂ ŞCOALA NR.1 GHIOŞEŞTI “MOARA VECHE” BENEFICIAZĂ DE TOATE DOTĂRILE, ASIGURÂND UN CLIMAT POTRIVIT PROCESULUI INSTRUCTIV-EDUCATIV. MAREA DORINŢĂ A PROFESORILOR, A COPIILOR ŞI A PĂRINŢILOR ESTE CA ACEASTĂ LOCAŢIE SĂ NU FIE ÎNCHISĂ NICIODATĂ.

Poza 1 (3)  Poza 2 (3)

You may also like...

Leave a Reply