Ani de liceu, când ţii soarele în mână…

Cu emoție și nostalgie am asistat, de pe un trotuar, la defilarea absolvenților de la Colegiul Mihail Cantacuzino din Sinaia. Cu nostalgie pentru că liceul din Sinaia este locul unde fiecare dintre noi și-a început aventura numită adolescență, locul unde ți-ai făcut primii prieteni adevărați, unde ți-ai trăit prima iubire, unde ți-ai format, încet, fără să-ți dai seama, personalitatea. Locul unde învățăm să devenim viitori oameni mari… Era ziua lor, ziua unor absolvenți exuberanți, la început de drum și asta emoționează întotdeauna…
S-a încheiat, pentru niște tineri entuziaști, o etapă a cărei frumusețe o vor înțelege cu adevărat mult mai târziu… Lucrurile petrecute în cei patru ani de liceu, de la nebuniile pe care le face orice adolescent, de la chiulul inerent unor anumite ore, de la pauzele prelungite cu câte cinci minute, de la barurile frecventate mai mult sau mai puțin, de la copiatul la teze până la șușotelile și caterinca din spatele profesorilor, bătăile cu cretă și tenisul de masă de pe bănci și catedre până la performanțe intelectuale incredibile, creații și fantezii nemăsurate, alături de niște profesori care le sunt mereu alături adolescenților, străduindu-se să facă totul mai ușor, mai interesant și mai pe înțelesul lor…  Am asistat la defilarea lor, citindu-le pancardele pline de mesaje care ating, în fiecare, niște corzi atât de sensibile încât ți se umezesc ochii… Și, tot timpul, îmi răsuna în urechi celebrul refren al vremurilor noastre: Ani de liceu, cu emoţii la română / Scumpii ani de liceu, când la mate dai de greu / Ani de liceu, când ţii soa­rele în mână. / Şi te crezi legendar Pro­meteu / Ani de liceu, când se-ntâm­plă-o tragedie / Fiindcă el te-a zărit / La un film cu alt băiat / Anii de liceu împletind cu poezie / Tot ce ai tu mai bun, mai cu­rat / Ani… ani de liceu…

Fugit irreparabile tempus!

You may also like...

Leave a Reply