Un ditamai bolovanul ce atârnă greu de gâtul comărniceanului

DSCN3972

PAMFLET

Lipsa unui arhitect din statele de plată ale primăriei oraşului Comarnic în îndelunga „domnie” a fostului edil şef, se face simţită pe teritoriul acestei urbe şi asta, din păcate, va avea bătaie lungă asupra felului în care se va prezenta acest oraş la „judecata de apoi” a istoriei – fie-mi permisă această exprimare. Adică, atunci când generaţiile viitoare „vor da cu noi de pământ” că din punct de vedere arhitectural, după 1989 – dar mai ales de când „jupân” peste aceste meleaguri era un domn de care se „va feri” categoric istoria să-l pomenească – este făcut în mare grabă, la voia întâmplării, unele imobile nou construite stând ca nuca în perete pe harta acestei aşezări omeneşti. Un arhitect în cadrul administraţiei locale Comarnic, aşa după cum am scris de nenumărate ori în presă de ni s-a uscat stiloul (şi cât ar vrea unii!…), ar contribui la scoaterea din anonimat a aspectului acestei urbe din punct de vedere al hainelor pe care le îmbracă ea de sărbători. Ca să păşim astfel pragul istoric al datei de 26 iulie 1936, seara, când Simion Stolnicu – cunoscut poet ce a trăit o bună bucată de vreme în această localitate – nota cu amărăciune… ”Comarnicul este un compromis climateric între ozon şi mahala”. A se vedea cum „urmele” scriitorilor biruie negura veacurilor!… Bunăoară, un arhitect care se respecta, l-ar fi tras zdravăn şi insistent de mânecă pe postul primar când şi-a permis să mutileze cu totul centrul oraşului Comarnic, „poruncind” ca din banii publici, în parcarea din faţa clădirii Poştei, să se ridice inexplicabila „capodoperă”, o bazaconie primitivă cu un ditamai bolovanul răzvrătit şi care s-ar numi, în accepţiunea fostului şef, nici mai mult, dar nici mai puţin, decât o minunată fântână arteziană!… Dar… iată, cum singur îmi dau cu stângul în dreptul!… Nici cel mai vestit arhitect existent de-a lungul meridianelor lumii dus-întors, fie el şi Antonio Gaudi, nici măcar şeful urbanismului local, vânjos, instruit şi cumsecade, nu aveau cum – cunoscându-l pe „împricinatul” nostru de la unghia mică a piciorului său stâng şi până în vârful ultimului păr sculat de pe cap – să se opună avântului său revoluţionar de a rămâne în istoria Comarnicului printr-o „capodoperă” botezată, de măria sa, drept cea mai reprezentativă fântână arteziană de pe Valea Superioară a Văii Prahovei. Dar, atenţie!, dacă nu cumva din tot sud-estul Europei. Această fântână somnambulă, şi care în cei cinci ani de când este, dacă a scos pe „nară” o jumătate de zi apă spre albastrul infinit al cerului, nu îmbogăţeşte în niciun fel peisajul urban din centrul Comarnicului, ci îl degradează, îl înghesuie, îl omoară cu totul mai ales de când, peste noapte, cum spuneam, şi în numărul trecut al publicaţiei „Ziar de Sinaia”, i s-a alăturat din banii aflaţi în vistieria ţării renumita pasarelă metalică inoportună, incomodă, greu practicabilă şi greu de… digerat, un fel de cireaşă amăruie de pe un tort de zi onomastică…
Ia să stăm drepţi şi să judecăm strâmb – sau viceversa – ce-ar vrea să simbolizeze ditamai bolovanul sculat tot timpul din mijlocul aşa zisei fântâni arteziene. Lucrul acesta, la apariţia lui, a pus pe gânduri timp de trei zile şi trei nopţi pe locuitorii Comarnicului, după care iar s-a intrat în ritmul acela de anormalitate, de indiferenţă şi de puţin îmi pasă. Spre exemplu, când Gică Pătlăgică îi sărise în ajutor prietenului său de-o viaţă – Nelu Coţofană – ca să cosească iarba din grădină, simţi că după o oră i se opri motoarele. „Hai, mă, că ne prinde ploaia!… Ce dracu!… De ce stai atâta?…” – Nelule, nu mai pot!… De două nopţi nu dorm. Mă tot gândesc, de mă blesteamă şi nevastă-mea, ce vrea să zică bolovanul primarului nostru. Că l-a pus el, acolo, cu vreun schepsis! Contemplând ore în şir acest monument infernal multe doamne şi domniţe se încurcau în gânduri, sentimente, instince hormonale până ce Veta lui Selectu le deschisese mintea şi le opri bătăile alandala ale inimii, decretând cotropită şi ea de nişte valuri existenţiale de căldură: „Aşa ceva mi-ar plăcea şi mie să aibă bărbatu-meu!” Pentru un elev de până la clasa zero, acest bolovan misterios constituia: „Un asteroid de pe tableta ce şi-a greşit orbita!” Întrebat fiind şi scriitorul de prin aceste părţi de lume, ştiindu-l cei din jur că pune degetul pe rană arătând realitatea, ce vrea să însemne bolovanul cu pricină a zis doar atât: „Reprezintă, ca şi cei ce l-au făcut, natura primitivă netrecută prin spirit!” Atunci, şeful gării şi-a făcut semnul crucii: „Bine, Doamne, că nu e printre traverse!”… În fine, totul s-a sfârşit după trei zile şi trei nopţi de întrebări şi gânduri mistuitoare când prin dreptul acestei opere de artă a trecut o vacă. A privit îndelung şi blajin bolovanul, s-a apropiat de el uitându-se insistent încă o dată şi s-a întors cu spatele. A dat puţin înapoi şi s-a bălegat imens din care cauză multă vreme vreo şapte câini vagabonzi au rămas parcă împietriţi aproape de fântâna arteziană cu un picior de la spate ridicat în sus pe lângă ea…
– Şi asta pentru că nici Providenţa nu vede cu ochi buni fântâna diabolică! A concluzionat definitiv un om îmbrăcat într-o sutană neagră. Această amară operă ce se vrea de artă este de cum nu trebuie să dotezi un centru al unui oraş înfrăţit cu Savigny-le Temple, cu alte cuvinte când alergi cu braţele deschise spre civilizaţie.  Bolovanul acesta ce „îmbolnăveşte” centrul Comarnicului, îşi găsea, probabil, locul la o răspântie de izlaz comunal de care să se frece peste măsură una bovină adultă, stearpă de trei ani, până ce va simţi bucuria din nou, cu coada ridicată spre stele, că menirea ei pe lumea asta e cu totul alta. Întâmplător, când a venit vorba despre această „operă monumentală”, vai de mama ei!, (dar şi de noi, comărnicenii când acceptăm asemenea bazaconie construită din banii noştri!), într-o conjunctură anume, un slujbaş de-al nostru în administraţia locală a afirmat: „Trebuie pus picamărul pe ea!” De acord. Dar nu înainte ca orgenele abilitate să impute celor vinovaţi costurile acestei năstruşnice năzbâtii (bani publici aruncaţi pe fereastră) ce degradează fără milă centrul oraşului Comarnic. Sfârşitul pamfletului.
La buna revedere!…

P.S. Deocamdată, la cele afirmate pe Facebook la adresa mea de către fostul primar Botoacă Dorian Vasile, astăzi îi răspund ca să rămână scris doar atât: „Aquila non capit muscam”. Acelaşi.

 

You may also like...

Leave a Reply