Povestea colacului de salvare pentru sinucigaşi

La Praga, mulţi oameni obişnuiesc să sară de pe podul Vltava. Tot la Praga, în cadrul primăriei, a fost in­stituită o comisie pentru reforma spaţiului locativ. O ase­menea comisie trebuie să circule, drept care, a circulat. Şi, întrucât suntem nişte ghinionişti fără seamăn, incriminata comisie s-a întors, după îndelungatele sale investigaţii pe teren, cu o experienţă contrarie menirii sale. S-ar putea ca membrii ei să fi fost disperaţi de faptul că reforma spaţiului locativ nu avea şansa unei realizări facile la Praga şi s-ar mai putea ca, în temeiul disperării pricinuite de neputinţa lor de a descoperi acele elemente pe care le căutau, să se fi gândit, probabil, la sinucidere şi, cu acest prilej, au sesizat şi au cercetat cu atenţie instalaţiile pre­gătite în alte oraşe pentru cei ce vor să se arunce în apa unui râu. Şi, cum spuneam, s-au înapoiat din călătoria lor cu un rezultat absolut contrar celui urmărit. În locul unei re­forme a spaţiului locativ, au venit cu propuneri privind tot ceea ce se poate face pentru binele sinucigaşilor. Ches­tiunea se leagă însă foarte bine şi de amintita reformă a legislaţiei spaţiului locativ. De pildă, cineva, neputând să plătească chiria, sare de pe pod în apa Vltavei. Reforma privind legislaţia spaţiului locativ impune ca respectivul om să fie scos din apă şi salvat cu ajutorul unor mijloace moderne, de a căror existenţă membrii comisiei au aflat pe meleaguri străine. E vorba în primul rând de colacii de salvare pentru sinucigaşi, şi aşa se face că, la întoarcerea lor din călăto­rie, fu luată decizia ca aceşti colaci, cu funiile respective cu tot, să fie depozitaţi pe toate podurile din Praga şi pe toate cheiurile Vltavei, aşa fel încât să poată fi aruncaţi sinucigaşilor care s-ar arunca în apă cu intenţia de a se spânzura. Chestiunea a fost înaintată unei comisii speciale care, instituită la iuţeală, a organizat, tot la iuţeală, acel ban­chet de pomină, atît de important pentru triumful cauzei în virtutea căreia milita.
După banchet a urmat trezirea la realitate şi astfel s-a discutat cum anume să fie pus la cale totul, cu temeinicie. Să amplasezi nişte colaci de salvare costisitori aşa, fără niciun fel de supraveghere, ca oricine să aibă acces la ei e, desigur, o treabă iluzorie, ţinând seama de faptul că numai funia valorează, la fiecare piesă, peste 24 de coroane. Şi-au dat seama numaidecât că s-ar fi putut ivi cu uşurinţă salvatori cu spirit de sacrificiu, în stare să fure funiile cu colaci cu tot. Aşa se face că la proxima şedinţă a comisiei a fost luată o, importantă hotărâre care prevede necesitatea im­perioasă a înfiinţării unor cutii speciale, care să fie zidite în pod, respectiv în fundamentul balustradei, dar aşa fel, încât să poată fi deschise. Cheile de la accste cutii urmând să se afle în păstrarea primăriei. Mai tîrziu, această propunere a fost modificată în sensul necesităţii unei înţelegeri cu direcţia generală a poliţiei, ceea ce s-a şi întâmplat. După această înţelegere s-a stabilit că amintitele chei de la cutiile cu colacii de sal­vare de pe podurile Vltavei să se afle la cel mai apropiat dintre gardieni. Aşa se face că tuturor gardienilor li s-a adus la cu­noştinţă că, atunci cînd se află pe poziţia celui mai apropiat, trebuie să meargă să deschidă cutia. Asta era o treabă foarte înţeleaptă şi de aceea se im­punea ca ea să fie pusă în aplicare cu consecvenţă şi temei­nicie, spre a nu se ajunge la niciun fel de situaţie-conflict, care să contravină dispoziţiilor direcţiei generale a poliţiei. Pe toate cutiile ocrotitoare ale colacilor de salvare fu pictată inscripţia: „Cheia se află în păstrare la gardianul cel mai apropiat”. Instrucţiunile trebuie respectate cu stricteţe şi, aşa cum demonstrează cazul domnului Kratky (Scurtu), viaţa a verificat instrucţiunea în speţă, cu prisosinţă. Domnul Scurtu, persoană respectabilă, neavând nimic mai bun de făcut, urmărise, de mai multă vreme, cum se aruncă sinucigaşii în apă. Cu acest prilej remarcase şi măsurile de securitate luate de autorităţi şi aştepta cu nerăbdare să vadă cum se vor aplica în practică. Într-o vineri, la lăsarea serii, pe cînd se plimba pe podul Karol, a surprins, deodată, o femeie, de bună seamă o admiratoare a sfântulul Jan Nepomuk, sărind în apă chiar în dreptul statuii sfântului cu pricina. Fără să mai stea pe gânduri, a pornit iute pe pod în jos Spre Piaţa Cruciaţilor, unde a anunţat cazul gardianului de serviciu, cerându-i să vină repede cu cheia la cutia prinsă de balustrada podului şi să scoată imediat din ea colacul de salvare.
— Unde spuneţi că a sărit? a întrebat gardianul, conştient de instrucţiunile pe care le avea.
— În dreptul statuii sfântului Jan Nepomuk.
— În cazul ăsta, îmi pare rău, dar nu pot face nimic, a răspuns gardianul, pentru că dispoziţia sună astfel: „Cheia se află la gardianul cel mai apropiat”. Asta în­seamnă că gardianul cel mai apropiat se află la poarta din Mala Strana, adică în partea opusă a podului. La el trebuie să vă duceţi după cheie, căci eu nu sunt cel mai apropiat. Şi-o rupse domnul Scurtu la fugă spre poarta Mala Strana şi dădu de gardianul cu pricina tocmai în dreptul statuii mareşalului Radecky.
— Îmi pare rău, scumpe prietene, dar eu nu sunt cel mai apropiat; aşa cum se prezintă situaţia, cel mai apropiat e colegul meu din Piaţa Cruciaţilor.
Zbură deci domnul Scurtu înapoi şi-l găsi pe gardianul lui tocmai în strada Karlova.
Auzindu-l, acesta izbucni în hohote de râs :
— Spuneţi de colegul meu că era în Piaţa Radecky, păi, în cazul ăsta, e totuşi mai aproape decât mine. N-am ce-i face. Instrucţiunea e instrucţiune. Trebuie să fugiţi înapoi la el. De trei zile aleargă domnul Scurtu de la un gardian la altul, de trei ori a şi fost înhăţat şi dus la poliţie, dar nici acum nu ştie care dintre gardieni e, de fapt, mai aproape.

You may also like...

Leave a Reply