Vechiul Peleş, descris de contemporani. Festivităţi şi viaţa la Curtea Regală(X)

În exclusivitate pentru Ziar de Sinaia, din cartea în curs de apariție „Peleșul, simbolul regalității” a
domnului Alin Ciupală, fost muzeograf la Peleș

CONTINUARE DIN EDIȚIA TRECUTĂ

În apropiere de Sala de muzică se mai afla o încăpere pe gustul Reginei, dispărută în prezent. Prin transformarea aceasta s-a mărit Sala Florentină, unde stucaturile au fost înlocuite cu lucrări de marmură şi unde s-au aşezat două uşi cizelate în stilul lui Benvenuto Cellini, comandate la Roma, artistului Giuseppe Magni. S-a obţinut astfel o sală pentru recepţii, numită „Salonul cel Mare”, dar a fost astfel sacrificat cochetul budoar al Reginei de lângă Sala de muzică. Budoarul amenajat de Regină în stilul Ludovic XV, era încărcat de bibelouri, figurine din porţelan de Saxa, scene .galante pictate de Lancret. Era graţios ca o sonată de Haydn, afirmă Bachelin în lucrarea lui. O piesă rară, un vechi clavecin cu mecanism din secolul al XVI-lea (coardele de bronz erau atinse de cotoare din pene de gâscă) sugera apropierea de Sala de muzică. Clavecinul era şi el o remarcabilă operă de artă, fiind transformat în Franţa şi pictat în secolul al XVIII-lea de Joseph Vemet, pictor de subiecte marine, care a zugrăvit pe clavecin câteva porturi din Normandia. Instrumentul antic aparţinea (cum ţinea să certifice Bachelin) Prinţesei Elisabeta, sora lui Ludovic al XVI-lea şi provenea din Castelul familiei regale franceze Montreuil. În apartamentul privat al Suveranului, Regina şi-a amenajat Camera de lucru. O simfonie de tonuri în roşu: tapetul de pe perete, covorul roşu, postavul roşu de pe birou, care are formă de semicerc şi mobilier în cel mai pur stil veneţian îmbrăcat în stofă roşie. Pereţii până la jumătate, ca şi tavanul sunt din nuc sculptat. De la lambriuri în sus, pereţii sunt tapetaţi cu brocart roşu. În colţul nord-estic o estradă despărţită de restul camerei printr-o grea draperie roşie. O bibliotecă de nuc cu scara de acces plasată pe o galerie în partea superioară a camerei înalte. Bachelin o compară cu o bibliotecă dintr-o chilie de călugăriţe. Camera de lucru are un candelabru splendid de bronz şi de cristal. Lumina naturală trece prin vitralii care o dispersează provocând admirabile efecte. Picturi remarcabile sunt amintite de Haret: Rembrandt, „Apariţia îngerului ciobanului din Betleem”; Domenichino, „Concert de îngeri”; elGreco, „Isus îşi ia rămas bun de la mama sa”; Rubens, „O schiţă”; Coreggio, „Cei 4 evanghelişti”; Gerard Douffet, „Coborârea de pe cruce”; Alonzo Cano, „Flagelaţie”. Mai menţionează agăţat de balustrada bibliotecii o pictură mică (10×8 cm) „Regele Carol la 6 ani”, o statuetă de bronz a Regelui Carol călare de Romanelli şi câteva busturi.
Bachelin mai aminteşte şi de multe gravuri. El menţionează că pe mese erau reviste ilustrate pentru doamne şi la ferestre draperii de pluş şi satin. Arată că aici primea Regina savanţi şi artişti, oaspeţi la castel. Când avea nevoie de anturaj îşi invita doamnele de onoare precizând că „e necesar un minimde trei persoane ca să faci o conversaţie”. Camera de toaletă a Reginei era veselă şi luminoasă, cu mobilă îmbrăcată în catifea roz şi cu pereţii din nuc şi stofă roşie. Ca mobilă se remarcau două mari şifoniere de o formă deosebită, cu oglindă de cristal. Picturile sunt copii după Jacob Jordaens – „Familia de muzicanţi”, şi Velasquez. Două portrete ovale: „Regele şi Regina, copii”, două portrete din porţelan de Sèvres încadrate şi câteva fotografii de familie completau decorul. Probabil că şi la Sala de teatru Regina a avut o contribuţie. Aici organiza spectactacole folosind ca actori domnişoarele de onoare şi devenind la aceste ocazii un regizor priceput. Iniţial, sala avea o sută de locuri şi era o completare la Sala de muzică, preluând o parte din activităţile culturale organizate de Regină. Pictura celor doi Klimt (Gustav şi Ernest) şi a lui Frantz Matsch, cu elemente specifice lumii teatrului şi alegorii, dau încăperii o ambianţă plăcută. Cei trei artişti erau deja celebri când au primit comanda , remarcându-se la decorarea Muzeului Imperial şi la Burgteatrul din Viena. Un amănunt interesant ni-1 oferă Bachelin care spune că după lucrarea de la Peleş au plecat în Corfu ca să decoreze vila preferată a împărătesei Elisabeta (Sissi a Austriei). Aici s-au prezentat piese din repertoriile teatrelor franceze şi germane, piese atunci la modă şi multe improvizaţii de Carmen Sylva. Al. Tzigara – Samurcaş mai vine cu completări spunând că pe timpul Regelui Ferdinand au rulat filme şi s-au reprezentat la unele comemorări tablouri vii, jucate de Prinţii şi Prinţesele Familiei Regale, sub direcţia de scenă a M.J.S. Regelui Carol al Il-lea, pe atunci Principe Moştenitor. Legătura între Sala de muzică şi aripa castelului unde se organizau recepţiile se făcea prin Sala italiană sau Florentină (cum o denumeşte Haret) sau „Marele Salon” (cum îi spune Bachelin). Acesta din urmă menţionează tablourile: „Portretul unui doge veneţian” şi „Sf. Gheorghe” de Bernardino Luini. Aminteşte de lustrele şi oglinzile veneţiene care dau strălucire încăperii. Mihai Haret compara uşile de bronz din cele două capete ale salonului cu cele ale Baptisteriului florentin, lucrate tot în bronz de Ghiberti. Precizează că tocurile şi pervazele de la intrare sunt de marmoră de Peunazzo, adusă din Italia. Pereţii sunt îmbrăcaţi în mozaicuri de lemn iar de la mijloc în sus în catifea. Tavanul era din lemn sculptat şi aurit şi are în centru o pictură italiană. Parchetul interesant era acoperit, spune el, cu cel mai preţios covor al Peleşului. Ca mobilier descrie: două dulapuri cabinet, florentine, cu încrustaţii de marmură colorată, copii exacte ale originalelor aflate în Castelul Contelui Boromeo din Insula Bella a Lacului Magiore şi trei mese mari şi patru mici de marmură încrustată cu plăcuţe divers colorate. Menţionează căminul uriaş de marmură, două uşi şi ferestre ce se deschid spre terasă, splendide vitralii italiene. La etaj sunt menţionate în Monografia lui Haret patru apartamente independente unul de altul: apartamentul particular al Suveranilor, cel pentru Prinţii Suverani sau şefii de stat străini, grupul micilor camere pentru musafiri, aripa destinată adjutanţilor regali cu 22 de camere. În apartamentul privat al Suveranilor, compus din 12 camere, sunt incluse: Sala de marmură, Sala mare de muzică, Sala mică de muzică, Garderoba, Biroul Reginei, Camera de culcare, cele două camere de toaletă (a Regelui şi a Reginei), Camera pentru dejunul de dimineaţă şi Sala de raport. Sala de marmură are trei uşi mari cu geam, împodobite cu vitralii de dimensiuni mici. Draperii mari de borangic galben dau o lumină feerică „parcă de aur pulverizat”. În ultimii ani, pentru această lumină blândă Regina Elisabeta îşi fixase aici „locul său de predilecţie unde obişnuia să lucreze”. Uşile spre Sala mare de muzică erau din lemn de tei aurit, lucrate în atelierul castelului. În sală se aflau două vechi fotolii spaniole şi pe perete un gobelin valoros din secolul al XIV-lea (probabil datat greşit). Tavanul era de stuc şi imita la perfecţiune marmura, încât înşela şi pe cunoscători. Sala de muzică, în stil englezesc, enormă, somptuoasă, cuprinde o acumulare de obiecte de preţ. Parchetul de stejar, cu un desen interesant în stilul încăperii, care era lambrisată în nuc şi stejar. Pe parchet mici covoare orientale lucrate din mătase. Din această parte uşile de tei dinspre Sala de marmură sunt lucrate în nuc cu motive mai severe. Căminul îmbrăcat în stejar sculptat, formează cadrul pentru pictura lui Lecomte du Nouy, „Regina Elisabeta în picioare”. Deasupra uşilor se aflau două tablouri, un Tizian faimos, „Moartea lui Abel” şi „Familia lui Dairus oferă lui Alexandru coroana” al lui Mattia Preti – Il Calabrese . Pe estrada din fundul sălii, un pian Blüthner din Lipsca şi o harpă aurită cu aceeaşi marcă. Pe latura opusă o orgă electrică şi deasupra o galerie de nuc sculptat pentru cor. Se remarcau două tronuri vechi, unul spaniol autentic şi altul copie după un tron domnesc din mânăstirile noastre vechi. Aici se afla şi o masă cu o hartă interesantă a României vechi având cele 32 de judeţe, lucrată în marmură, pentru fiecare judeţ altă culoare, darul Ministerului de Domenii. Pe o măsuţă se păstra un magnific album oferit de admiratorii din Olanda poetei Carmen Sylva şi un grup de bronz ce-1 arăta pe Carol I la Calafat în 1877. Sala mică de muzică e străbătută de o scară de stejar în spirală, care suie la garderoba Reginei, compusă din trei camere: cea mică era pentru cameristă, iar cea mare, unde lucrau croitoresele, avea o mobilă ciudată – scaunele, mesele, canapelele, chiar şi un birou, se sprijineau pe coarne de cerb. În încăpere erau mobile moderne, dulăpioare încrustate, albume, fotografii, statuete.

CONTINUARE DIN EDIȚIA VIITOARE

You may also like...

Leave a Reply