Asociaţia Culturală „Lespezi-2004” moare dar nu se predă!…

membri asociatie

– Adevăruri care trebuie ştiute –

Un articol de Vasile Ioan Ciutacu

Aşezăm din nou în pagină Proclamaţia de la schitul Lespezi din 24 iulie 2005, dar de data aceasta la alte dimeniuni faţă de cea apărută în numărul trecut al publicaţiei Ziar de Sinaia. Procedăm aşa din dorinţa de a putea fi citită şi descifrată cu sufletul de oamenii avizi de cultură adevărată. De a demonstra, dar mai era nevoie, că în preajma Schitului din Poiana lui Dumnezeu nu poţi accede fără să nu simţi cum istoria acestor locuri îşi deschide larg paginile ei aurite pentru a te reclădi pe tine ca om demn să înfrunţi aceste vremuri de mari cumpene. Că ceea ce înseamnă ocazional, efemer, niciodată nu va fi eternitate. Că păcatul nostru primordial este – cum spuneam şi zilele trecute, citându-l pe Mircea Eliade că nu avem „instinctul statal” şi ne lăsăm conduşi de nişte „piloţi orbi”. Că nu scurtăm timpul istoric şi ne simţim în apele noastre prelungindu-l, dacă se poate, exagerând bineînţeles, până la plus infinit… Menţionăm, încă o dată, că această Proclamaţie – o piatră de hotar în istoria Comarnicului – a fost concepută şi „proclamată” de către membrii Asociaţiei Culturale „Lespezi-2004” Comarnic cu ocazia întâlnirilor cultural-artistice desfăşurate de ea în preajma celei mai vechi aşezări de pe Valea Superioară a Văii Prahovei – Schitul Lespezi (1661). Iar prin semnăturile de pe acest pergament al timpului, cei prezenţi la aceste manifestări de ţinută, au adeverit că, de fapt, şi-au pus pecetea sufletelor lor dornice de lumină. Şi că au lăsat în urmă fapte care, sperăm, să rămână încrustate în memoria ce o să vină, mânate fiind de la spate de generaţiile ce se întrevăd la orizont. Poate nu greşim când vă amintim că Schitul Lespezi pictat de Pârvu Mutu-Zugravu, se află în cartierul Podul lui Neag ce aparţine de oraşul Comarnic, iar în vremurile demult apuse toată Valea Superioară a Prahovei – de la Gura Beliei până la Clăbucetul Predealului – era cunoscută sub această denumire de, accentuăm, Podul lui Neag.
Proclamaţia aceasta „obligă” pe cei care răspund astăzi de cultura oraşului Comarnic de ce era să zic cât pe-aici de incultura acestei aşezări urbane? (?!…) să facă lucruri demne ca ele să rămână în pafinile de aur ale localităţii. Şi, de ce nu?, a neamului românesc. Mai trebuie spus că Asociaţia Culturală „lespezi-2004” Comarnic a desfăşurat o activitate benefică pentru oraş, ea facilitând întâlnirea unor scriitori de seamă ai literelor româneşti cu elevii de la şcolile: Poiana, Vatra Sat, Secăria, Grupul Şcolar „Simion Stolnicu” etc. Semnificativ în acest sens este faptul, spre exemplu, că regretatul scriitor Stelian Tăbăraş a deschis uşa de la intrare în edificiul educaţional de la Poiana, în septembrie 2005 şi februarie 2006, pentru a-şi lansa, în faţa elevilor, romanul „Loc deschis” (apărut în Fundaţia Luceafărul Bucureşti 2004) şi volumul de nuvele „O să ne mai vedem” (editat de Casa Cărţii de Ştiinţă Cluj Napoca 2006). Iată-l pe scriitor în faţa elevilor şi a profesorilor, la întâlnirea din februarie 2006, brusc făcând linişte: „Vreau să vă spun ceva, mai ales celor care iubesc literatura sau scriu literatură. Ştiţi că există în Comarnic o asociaţie culturală care nu este numai pentru această localitate, este pentru toată zona Superioară a Văii Prahovei şi care funcţionează în oraş sub denumirea „Asociaţia Culturală Lespezi 2004”. Unul din împricinaţii care conduc asociaţia este de fapt prietenul meu, poetul Vasile Ioan Ciutacu. Sunt şi eu membru fondator. Această asociaţie s-a născut într-o vară superbă, în preajma lui Sfânt Ilie, la Lespezi, unde câţiva scriitori, profesori, muzicieni şi elevi de toate vârstele am hotărât să întemeiem această formă de organizare culturală. Şi ne întâlnim într-o serbare câmpenească în fiecare an în prima sâmbătă înainte de Sfânt Ilie, în preajma vestitului Schit ridicat în anul 1661. Asociaţia are un program şi eu sunt printre dumneavoastră la invitaţia acesteia, ca un punct din acest program, şi căreia îi mulţumesc. Aici, în această asociaţie, toţi membrii sunt egali, nu contează vârsta, nu contează rangul – toţi să se creadă, repet, egali şi să pornească la treabă pentru a umple vidul cultural de pe aceste meleaguri”. În aceste întâlniri cu elevii Stelian Tăbăraş şi-a povestit, cum numai domnia sa ştia s-o facă, („Totul are sens, totul are semnificaţie, în proza lui… în care densitatea de viaţă este excepţională” – zice Nicolae Carandino, renumit critic şi om de cultură) destinul său de om, de scriitor, şi-a pus pe tavă, cum se zice, opera înmărmurind asistenţa. Doamna profesoară de limba română – Ioana Carmen Jeanu – poate a concluzionat cel mai bine aceste întâlniri cu excelentul şi regretatul scriitor: „Aş minţi dacă aş spune că m-a luat prin surprindere. Mi-aţi vorbit atât de mult de opera şi viaţa trepidantă a dumnealui încât plăcerea de a-l asculta a fost mare. Calmul vocii sale, solemnitatea discursului au pătruns prea adânc, aş putea spune, în simţurile elevilor. Mi-a fost greu să susţin primele ore după această întâlnire. Trebuia să fiu un orator aproape la fel de bun pentru a-i putea atrage, prin altfel de discurs, bineînţeles, pe elevii mei. Cred că o astfel de întâlnire a fost o bună modalitate de a le deschide gustul pentru literatură. Mulţumesc Asociaţiei Culturale „Lespezi-2004” Comarnic că s-a gândit la noi”.

proclamatie 1  proclamatie 2
VA URMA

You may also like...

Leave a Reply