Despre facerea de minuni

Mă gândesc la spusele lui Cristos: „cel ce crede în Mine va face şi el lucrările pe care le fac Eu şi mai mari decât acestea va face” (Ioan, 14:12). Mi se pare foarte interesant de analizat această afirmaţie. Pentru că mulţi susţin că sunt plini de credinţă în Cristos, dar nu-i vezi făcând nimic din lucrările lui.  Sunt doar câteva tipuri de minuni în această listă: vindecarea bolilor, învierile, exorcizările şi încă vreo două. Carevasăzică, dacă cineva crede în Cristos, poate şi el să vindece bolile şi să învie morţii. El poate să mute inclusiv munţii, după cum aflăm tot de la Cristos: „Dacă veţi avea credinţă în voi cât un grăunte de muştar, veţi zice muntelui acestuia: Mută-te de aici dincolo, şi se va muta; şi nimic nu va fi vouă cu neputinţă.” (Matei, 17:20)
Aşadar, un singur lucru este necesar pentru a da toate legile fizicii peste cap: credinţă cât un grăunte de muştar în Cristos. Ce mi se pare interesant aici este că nu se face nicio diferenţă între cei care au credinţă cât un grăunte de muştar şi cei care o au cât un ou de porumbel, de exemplu. Celor cu grăuntele de muştar nu le este nimic cu neputinţă, zice Cristos. Asta înseamnă că ei nu sunt cu nimic mai prejos decât cei cu oul de porumbel. Orice-ar face unii, pot face şi ceilalţi. Şi atunci la ce le foloseşte celor cu oul faptul că au mai multă credinţă decât cei cu grăuntele? Dacă tu ai mai multă credinţă decât mine, înseamnă că eu am mai puţină credinţă decât tine. Se îndoieşte cineva de asta? OK, dar dacă eu am mai puţină credinţă decât tine, înseamnă că există lucruri pe care tu le crezi şi eu nu le cred, că mă îndoiesc cu privire la ceva din cele scrise în Biblie sau ceva de genul ăsta. Cum atunci să am puterea de a face orice, exact ca şi Cristos? Dar poate că în cazul credinţei comparaţia e alta: pot avea mai multă sau mai puţină credinţă exact cum pot avea o durere mai mare sau mai mică. Numai că, în opinia mea, nu poţi avea mai multă sau mai puţină credinţă în Cristos. Credinţa este sau nu este. Dacă nu este, nu este deloc, iar dacă este, este deplină. Aşadar trebuie să recunosc că nu pricep metafora cu grăuntele de muştar. A două problema interesantă este că de două mii de ani încoace, istoria nu a consemnat fapte mai mari sau măcar egale cu ale lui Cristos. Eu unul nu am cunoştinţă, de exemplu, ca vreun munte să se fi mutat din loc pentru că s-a găsit cineva să-i ceară asta. Nu ştiu nici cazuri de înviere a morţilor. Oamenii mor pe capete de cancer, SIDA, Ebola şi câte altele. N-am auzit să vină careva şi numai să-i atingă pe bolnavi iar ei să se vindece. Care să fie explicaţia? Cristos a zis, repet: „cel ce crede în Mine va face şi el lucrările pe care le fac Eu şi mai mari decât acestea va face”. Oare nu există niciun om pe pământ care să creadă în Cristos? Sau există, caz în care ar putea vindeca şi învia oameni, dar nu vrea s-o facă? Să ne gândim, spre exemplu, la marele duhovnic care a fost Teofil Pârâian – fie-i ţărâna uşoară. Credea el în Cristos? Dacă nu, atunci avem o uriaşă problemă. Dacă da, atunci înseamnă că putea face lucrările lui Cristos şi altele încă şi mai mari. De ce atunci nu a înviat Pârâian morţii? În general, de ce nu învie morţii niciunul din miile sau poate zecile de mii de călugări şi popi din bisericile şi mănăstirile patriei? Dar ăia din Rusia? Ceva nu se leagă aici.

Raul Sebastian BAZ

You may also like...

Leave a Reply