Paranoia puterii

Nicolae IOSIFESCU
Membru al Consiliului Local Sinaia, ales pe listele PNL

Aproape în fiecare zi aud pe câte cineva bolborosind, sau poate chiar mai rău, despre politicieni ca fiind răul cel mai mare de pe pământ. Mai nimeni nu vrea să recunoască faptul că toți politicienii au ajuns în funcții votați tocmai de aceia care acum îi contestă. Cum reuşesc astfel de personaje să acceadă în diverse funcții importante, din moment ce mai toată lumea este nemulțumită de ei? În primul rând trebuie spus că ei reuşesc să convingă o majoritate în interiorul partidului din care fac parte. De fapt, primul pas pe care îl fac cei ce vor să ocupe funcții elective importante este câştigarea alegerilor în interiorul partidului. Interesant este şi cum se întâmplă acest lucru. De obicei, ascensiunea acestora se întâmplă atunci când partidul respectiv se află în opoziție sau oricum se situează după nişte alegeri pierdute. În cazul în care liderul local al partidului respectiv a câştigat alegeri locale, spre exemplu, este aproape imposibil de schimbat chiar dacă s-au mai văzut astfel de situații. Se poate spune că, prin metode specifice, doritorul de funcții reuşeşte să-i convingă pe majoritatea celor care votează funcția în cauză să îi acorde lui votul. În astfel de situații se folosesc toate metodele posibile chiar dacă unele nu sunt chiar ortodoxe. Candidatul în cauză pare la acest moment ca fiind soluția cea mai bună pentru gruparea politică respectivă şi chiar reuşeşte să convingă că el poate câştiga următoarele alegeri. Până aici nimic deosebit, puteți spune pe bună dreptate. De fapt mai nimic nu vesteşte adevăratul caracter al proaspătului lider ales. Nici chiar după ce câştigă alegerile locale, aşa cum s-a angajat de fapt, mai nimic nu prevesteşte schimbarea lui într-un mic dictator. Metamorfoza se petrece treptat, nu este una bruscă. Abia după ce trec câțiva ani şi după ce o liotă de liguşitori ajung să îşi facă veacul în preajma lui, încep să apară primele semne. Se pare că nu degeaba sisteme democrate cu tradiție au inventat „moda” celor 2 mandate. Se poate constata simplu că după 2 mandate, câştigătorul reales ajunge să se creadă un fel de zeu care „se sacrifică” pentru bunul mers al administrației publice. Realesul uită să ne spună că a avut emoții cu carul la ultimele alegeri şi că ar fi fost în stare de orice numai să le câştige. Mai mult chiar, nesocoteşte orice sprijin şi orice aport adus de organizația din care face parte sau de diverse persoane care au crezut în el. Realesul ajunge să considere că el şi numai el a adus victoria în alegeri. Acesta este de fapt momentul în care realesul captează întreaga putere, sprijinit fiind de membrii găştii personale, dar şi de pupincuriştii de serviciu; el devine un mic dictator, confiscând astfel partidul la nivel local. Nu are niciun fel de importanță doctrina partidului respectiv, statutul sau programul politic, pentru că singurul țel devine puterea cu orice preț. Grav este că nivelurile superioare de decizie politică se dovedesc slabe, dacă nu cumva chiar mai rău, şi drept urmare dau girul lor unui astfel de reales. Motivația lor este simplă şi pragmatică: atâta vreme cât ei nu sunt în stare să aducă voturi pentru partid, realesul o poate face şi drept urmare, repede de tot, îl pupă pe frunte în văzul tuturor pentru ca ei să poată obține voturile necesare spre a deveni parlamentari. Cum s-ar spune, interese comune fac ca acest despotism local să fie trecut cu vederea cu toate consecințele de fapt. Sistemul dictatorial consolidat de câştigarea alegerilor transformă doritorul de funcții într-un dependent de putere hotărât să folosească ingineria socială, pârghiile puterii, oamenii apropiați lui, iar la nevoie orice îi stă la îndemână pentru a se agăța de jilț cu orice preț. Nimic nu îl mai poate opri pe reales să se repeadă cu furie spre orice oponență, motiv pentru care el distruge orice şi oricine chiar şi atunci când este evident că funcționează mai curând paranoia. Confiscarea unui partid la nivel local duce la transformarea entității respective într-o feudă. Din păcate şi urbea noastră face parte din categoria „confiscări” chiar dacă puțini ştiu acest lucru iar şi mai puțini au curajul să o spună. Singura întrebare care se pune este: cât timp va mai dura?

Să auzim numai de bine!

You may also like...

Leave a Reply