BUŞTENI – ORAŞUL CAMPIONILOR!

13a

Iată că şi în aceste vremuri, când oferta turistică este copleşitoare atât în ţară, cât şi în străinătate, staţiunea Buşteni reuşeşte să se ridice la standarde calitative absolut de invidiat de către oricine.
După cum ne-am obişnuit în ultima vreme, vizitele numeroaselor personalităţi de largă notorietate internă şi internaţională sunt prezente la Buşteni, fie la invitaţia autorităţilor locale, fie din proprie iniţiativă. După lupta crâncenă de la Roland Garros, unde a obţinut un merituos loc doi – şi punând astfel numele României acolo unde îi este într-adevăr locul – mult îndrăgita jucătoare de tenis Simona Halep a preferat să-şi petreacă o binemeritată minivacanţă pentru refacere în superba staţiune Buşteni.  Nu numai Simona Halep şi-a reîncărcat bateriile la Buşteni. Tot săptămâna trecută, în orașul Bușteni a fost prezentă şi cea mai în vârstă maratonistă din ţara noastră, Constantina Diţă.

NUMĂRUL UNU MONDIAL, SIMONA HALEP, LA BUŞTENI

Aflată pentru câteva zile în vacanţă, în România, tenismena Simona Halep – numărul unu mondial în clasamentul WTA – a vizitat, săptămâna trecută, orașul Buşteni, pentru o scurtă „încărcare a bateriilor” şi rezolvarea unor probleme „administrative”. Cetăţean de onoare al Buşteniului, Halep a mers la Primărie, unde a fost întâmpinată de Nae Savel, viceprimar cu atribuții de primar al orașului Bușteni și de către Irinel Ghiță, primarul orașului, care i-au oferit flori campioanei noastre şi mamei acesteia. Halep pregăteşte sezonul de concursuri pe iarbă, premergător turneului de la Wimblendon.

CONSTANTINA DIȚĂ, CAMPIOANA OLIMPICĂ LA MARATON, ÎN VIZITĂ LA BUȘTENI
Cea mai în vârstă maratonistă, fosta campioană olimpică, Constantina Diță-Tomescu, medaliată cu aur la ediţia de la Beijing – 2008, a fost oaspetele Primăriei Buşteni, fiind primită de către Emanoil Savin – senator, Nae Savel, viceprimar cu atribuții de primar, dar şi de către noul primar al orașului Bușteni – Irinel Ghiţă.
“Puşa” Tomescu va reveni la Buşteni, unde există un proiect pentru o bază de pregătire modern, pentru atletism, proiect pentru care se speră să se obţină finanţare cât mai rapid.

13b

You may also like...

Leave a Reply