FOTBAL. CUPA VIITORUL, EDIŢIA I

Poza 2 (6)

Asociaţia Sportivă “Viitorul” Comarnic, în parteneriat cu Primăria Comarnic, a organizat în perioada 17-18 iunie 2017 Campionatul de minifotbal pentru copii născuţi în anii 2003-2006. Opt echipe şi-au disputat premiile: Vatra Satului, Poiana, Campionii, Juniorii, Tricolorul, Sporting, Secăria, Real. Meciurile s-au disputat pe terenul de iarbă din Piaţă (17 iunie) şi la Sala de sport (18 iunie). Atmosfera a fost frumoasă, de serbare câmpenească, copiii Comarnicului au jucat fotbal, s-au distrat, s-au bucurat. Au fost prezenţi părinţi, prieteni, oficialităţile oraşului, viceprimarul Mihai Savu. Finala a adus faţă în faţă Tricolorul Comarnic şi Sporting Comarnic. Copiii Comarnicului şi-au disputat cu ardoare locurile 1 şi 2. Cu următoarea menţiune: copiii de la Sporting sunt cu trei ani mai mici decât cei de la Tricolorul (11 faţă de 14 ani). Cei mici au condus cu 3-1, dar în final au pierdut cu 4-3 în prelungiri. Atmosfera a fost extraordinară, vibrantă în majoritatea timpului. Părinţii şi susţinătorii au creat o stare emoţională intensă. Şi-au încurajat copiii în stil sud-american.
O menţiune specială: antrenorul Neagu Laurenţiu. Şi-a îndeplinit cu brio oficiile de gazdă: a arbitrat, a antrenat, s-a ocupat în totalitate de buna desfăşurare a evenimentului. Felicitări! Programul sportiv a alternat cu momente muzicale realizate de Asociația Zestrea Carpaților şi Paul Luca Mititelu. Invitaţ special: Adrian Bumbescu – fost jucător de fotbal român, câştigător al Cupei Campionilor Europeni din 1986 şi al Supercupei Europei din 1987, ambele cu Steaua Bucureşti şi Viorel Turcu – fost jucător român la FC Argeş, Dinamo, Steaua. De la acest eveniment nu puteau să lipsească fostele glorii ale fotbalului local, sportivi care au făcut cinste oraşului nostru: Tibi Dulamă, Bobi, Cristi Enoae, Cristi Mierliţă. Veteranii au intrat la joc cu ambiţia şi determinarea cu care au jucat în toată cariera lor. Dacă ţin bine minte, perioada de glorie a acestei echipe, Cimentul Comarnic, o adevărată generaţie de aur, a fost la începutul anilor 80, când a participat la un baraj de promovare în Campionatul Judeţean. Barajul s-a disputat la Ploieşti şi Câmpina. Eram copil, am mers peste tot după ei. După estimările mele veneau la fiecare meci 2500-3000 de oameni din Comarnic. Erau nişte vremuri incredibile. Hai să-i luăm pe rând: Țepu, Nețăr, Sergiu, Tibi, Ghițică, Cristi Făcăleț, Bobi, Țache, Ninel, Cristi Mierliță, Comisarul, Paraianul, Aelecei, Popicu. În final, remarcăm implicarea actualilor edili – primarul Sorin Popa şi viceprimarul Mihai Savu – în revigorarea mişcării sportive din Comarnic. Investiţia în sport, în tineret reprezintă cea mai profitabilă investiţie a unei comunităţi.

Poza 1 (7)   Poza 4 (2)  Poza 5

You may also like...

Leave a Reply