Asociaţia Culturală „Lespezi-2004” moare dar nu se predă!… Adevăruri care trebuie ştiute

ciutacu si tabaras

„Loc deschis”

Înaintea întâlnirii scriitorului Stelian Tăbăraş cu elevii Şcolii Poiana din 24 februarie 2006 – şi menţionată zilele trecute în paginile publicaţiei noastre – pe 15 septembrie 2005, la iniţiativa Asociaţiei Culturale menţionată mai sus, a mai avut loc o asemenea manifestare de cuget şi de suflet. Locul de desfăşurare: tot Şcoala Poiana; Protagoniştii: Stelian Tăbăraş, cadre didactice, numeroşi elevi şi unii membri ai asociaţiei; motivul: lansarea de către scriitor a romanului său „Loc deschis” apărut în Fundaţia Luceafărul Bucureşti, 2004. Atmosfera: de sărbătoare, de admiraţie faţă de „actorul” nostru principal, cei prezenţi ţinându-şi răsuflarea până la atingerea stadiului de vis la discursul plin de idei şi de substanţă a povestitorului, aflat parcă definitiv pe o scenă a lunii şi a timpului. Nelimitată. Astfel s-au aflat de nesfârşitele peregrinări ale scriitorului pe meridianele fără de capăt ale pământului şi cerului de deasupra. S-a întâlnit cu rudele apropiate ale unor romancieri renumiţi ai timpului nostru şi ai literaturii mondiale (Mario Vargas Llosa, Ismail Kadare etc.) „L-am văzut” – a spus spre finalul „prestaţiei” sale – „pe Traian al nostru într-o gliptotecă din Copenhaga, pe Lacoon şi fiii săi la Vaticon, m-am minunat de gheizerele din Islanda (pământ nou de pe vremea Troii) ş.a.m.d. Am admirat nudul din marmură a lui Moise aflat la Roma şi sculptat de Michelangelo. Că tot am ajuns aici, să nu uitaţi că fiecare aveţi un bloc de marmură! Dacă nu ştiţi să-l folosiţi cum trebuie riscaţi din unul cât casa să faceţi un minuscul şoricel. Blocul ăsta din marmură este talentul, şansa voastră, tinereţea, viitorul vostru, copii. Numai voi puteţi modela acest bloc de marmură. Depinde numai de voi!”…

Ecouri în timp

Iată ce a afirmat atunci, transfigurată, plină de emoţie, cu ochii spintecând orizonturile de argint, Găgenel Monalisa din clasa a VII-a B: „Întâlnirea cu scriitorul Stelian Tăbăraş a fost mult mai importantă pentru mine decât emisiunile TV, deoarece şi eu scriu poezie. Văzându-l şi auzindu-l îmi este mai uşor acum să-mi exprim gândurile în poeziile pe care le scriu”. Zilele trecute, întâlnindu-mă cu profesorul Mihai Terecoasă, pensionar, fost direct la Şcoala din Poiana Comarnic – fie-mi permisă exprimarea – pe vremea Tăbăraşului, pătruns şi acum de ecoul acelor timpuri chiar de neuitat, n-a avut „milă” de mine şi „m-a trimis” şi mai adânc în miezul lor: „Îţi aminteşti?, de două ori ne-a deschis poarta şcolii Stelian Tăbăraş, un vrăjitor al cuvântului, povestitor înnăscut şi care va dăinui în literele române pentru că a „forjat” la maximum-ul trăirii cuvântul legând trecutul istoric de prezent, fiind unul dintre scriitorii importanţi ai literelor române. Întâlnirile acelea care ţin de interiorul sinelui invizibil au fost zile de excepţie în viaţa elevilor şi a cadrelor didactice de la Şcoala Poiana. Pot să jur că, şi astăzi, ele sunt adânc întipărite în ceara memoriei celor prezenţi la acele întâlniri; însă dacă ar trece acum prin dreptul şcolii ei ar tresări ca şi cum nu ieri s-a întâmplat, ci azi, la orele astea”. Şi se uită la ceasul de la mână. Să fie înspre amiază sau după. Ce importanţă mai are când? – Dacă vă amintiţi, domnule profesor, tot aici la invitaţia Asociaţiei Culturale „Lespezi – 2004” Comarnic, şi-a lansat unele din volumele de poezie apolinicul poet Theodor Nicolae Poiană membru al Uniunii Scriitorilor, cenaclist cu greutate la „Lucian Blaga” din Sinaia? – Nu am cum să uit!… Ce vremuri!… Parcă-l văd cum îşi scotea din geanta de tercot volumele de versuri şi încânta asistenţa – majoritatea elevi – recitând, ca un actor, poeziile domniei sale care te transpuneau în altă dimensiune a sufletului, mai înspre lumină, către esenţe. Dacă nu mă înşel aici, la noi, adică la Şcoala Poiana, şi-a lansat volumele de versuri: „Semnele Scorpionului” şi „Oglinzile Timpului”. Mă-nşel cumva?
– În niciun caz!, i-am răspuns. E bine ca lumea avizată să ştie că Poieniţă al nostru (cum îi ziceam unii membri ai cenaclului „Lucian Blaga” – Sinaia şi ai Asociaţiei Culturale) şi-a lansat aceste volume de versuri menţionate de dumneavoastră şi la Grupul Şcolar „Simion Stolnicu” unde deschiderea sufletească a celor prezenţi către poezie a fost totală din moment ce şi acum unii din „martorii acestui proces” aud aplauzele vii, la „scenă deschisă”, ele chemând „la rampă” atunci şi peste alte timpuri parcă, şi alte voci lirice, în acest lăcaş de educaţie al Comarnicului. Apropos de Simion Stolnicu ce a predat aici limba română şi limba franceză.

***

După care, între noi, a căzut o tăcere ca o ghilotină. Mergeam unul lângă altul pe drumul Poienii, de la „Ginel” înspre biserică. Eu bănuiam întrebarea pe care urma să mi-o zică profesorul ce, parcă, la rândul domniei sale, ştia răspunsul meu. Dar ne feream şi unul şi altul să zicem ceva. Mergeam tăcuţi, aproape ca două umbre înspre lăcaşul sfânt. Mie mi s-a părut, la un moment dat, că parcă ne lăsam la vale dintr-un vârf de munte unde amândoi, ca în versurile lui Dan D. Rădulescu, ţinusem un curs despre poezie unor tineri interesaţi aflaţi la poalele muntelui. Dar am ajuns, în sfârşit, în dreptul bisericii „Sfântul Gheorghe” din Poiana. Ne oprim. Întorc capul înspre aleea cimitirului. Profesorul observă acest lucru, mă ia de mână: „Deocamdată, nu avem nimic fără de viaţă în noi. Hai, mai departe!…”. Scrisoarea lui Stelian Tăbăraş pe care mi-a trimis-o pe data de 20 mai 2004 „sălăşluieşte” prin luminile şi umbrele din matca sângelui meu. Mai ales „punctul 1“ al ei, un fel de „punctul 8“ de la Timişoara. Îmi permit să vi-l fac cunoscut.  „Să (te) ne ferească Sfântul să cooptăm în conducerea Asociaţiei oficiali şi şefi de orice fel. Eu, în anii mei buni, am fost martor cum aceştia au fost groparii unor cenacluri, proiecte de revistă (chiar înainte de 1989) deşi la început ploua cu promisiuni de sedii luxoase, de mobilizări ale unor formaţii simfonice, de publicare şi publicitate prin presă, radio şi TV. Urma o lăudare a lor de către şefii ierarhici, aceştia se autoinvitau şi ei, trebuiau să se laude prin dări de seamă cu cenaclurile mele, impuneau condiţii tematice. A rezistat (iată, sunt 40 de ani!) doar cenaclul „Lucian Blaga” unde m-am zbătut să nu paraziteze niciodată niciun şef, niciun oficial”. (Vai, Steliane! Dacă ai învia şi ai vedea ce s-a ales astăzi de cenaclul înfiinţat, mai ales de tine, ai muri a douza oară!!! Cineva, din umbră, a „împins” în faţă un fost vicepreşedinte al Organizaţiei PSD Sinaia, inginer, ceea ce nu-i de condamnat, dar, atenţie!, fără să aibă măcar o frază literară publicată, să zicem într-o „gazetă de perete” – să-i fie preşedinte cenaclului. Majoritatea din cei care ştiau să mai ţină condeiul în mână, fiind membri ai cenaclului, au rupt-o la fugă!!!). „Să fie clar, pot participa primari, inspectori de pe la Cultură, redactori de pe la reviste, dar aceştia să fie doar simpli membri sau invitaţi. În niciun caz în conducerea asociaţiei”. Scurt pe doi!…

***
Concluzie. După patru ani de activitate susţinută, după cum aţi putut observa şi domniile voastre din reportajele de până acum, Asociaţia Culturală „Lespezi-2004” Comarnic a dat flacăra să ardă mai încet, având, practic, soarta Sindicatului Liber „Floreiul” din Primăria Comarnic, unde fostul primar a acţionat din umbră prin interpuşi (apropos de democaţie). Încet, încet, unul câte unul din scriitorii de seamă ai Cenaclului „Lucian Blaga” – baza Asociaţiei s-au retras, iar alţii au plecat definitiv la cele veşnice. În numărul viitor vom relata cum un „gropar” plătit din banul public a încercat să-i pună cruce acestei asociaţii. Ţineţi-vă bine!…

Va urma

You may also like...

Leave a Reply