CASTELUL PELEŞ

INTRODUCŢIE

Castelul Peleş, castelul regal de la Sinaia, căruia îi consacrăm această descriere, n’a văzut ca altele, trecând pe dinainte’i veacuri întregi; nici una din epocele mari ale artei nu a însemnat pe el, cu niscai clădiri or adaose de clădiri, schimbările ce s’au făcut cu vremea în gust şi în stil; nimic nu’ţi aminteşte feudalitatea războinică, locaşul ruinat or turnurile întărite pe care le-a cotropit iedera. Nici o amintire despre trecutul depărtat, nici un semn de bătrânețe, aşa de scumpă imaginaţiilor romantice, căci e vorba de un castel nou, modern din temelii până la acoperiş şi până în cele mai mici amănunte ale instalării sale. Dar gloriei nu’i trebuie ani îndelungaţi, şi Castelul Peleş, deşi e numai de douăzeci de ani e tot aşa de vestit ca şi cum ar fi de trei sute, şi faima lui nu e numai o oglindire a coroanei lu-minoase a celor cari l-au clădit, ci o datoreşte şi strălucirii sale proprii deoarece poate trece cu drept cuvânt drept unul dintre cele mai frumoase castele din vremurile noastre. Nu e încă plin de podoabele legendelor vechi, dar e vrednic să aibă un loc deosebit în istorie, ca reşedinţă a celui dintâi rege al României, în poezie ca loc de petrecere al Reginei poete Carmen Sylva, căreia s’au destăinuit munţii şi văile, piscurile şi prăpăstiile, izvoarele şi şoaptele Carpaţilor. Şi pentru toţi Românii el este un monument istoric împodobit cu mândrie de trofeele de la Plevna, trofee care sunt atât de preţioase cu toate că amintesc izbânzi mai noi. Până ce castelul cel nou, ridicat în acelaş timp cu regatul, va începe să strălucească după adevăratul său rang în tradiţia naţională, noi am vrut, în cărticica aceasta, să arătăm locul ce ține astăzi în istoria artei!I.
Situaţia Castelului Peleş.Vederea dinafară.
Castelul Peleş e mai cunoscut în străinătate sub numele de Sinaia pentru că se află lângă acest orăşel nou dar care a ajuns să fie un loc de petrecere, foarte cercetat vara şi unde vine lume de pretutindeni, dar mai cu seamă din Bucureşti. Pentru turişti Sinaia e un centru de excursii; din punctul de vedere pitoresc e un sat de vile, elegant cum nu sunt două în Europa. Şi vilele acestea cu grădinele lor drăgălaşe, unele cu terase împodobite cu parmaclâcuri, altele cu turnuleţe, altele cu turnuri înalte, altele cu galerii aeriene, au răsărit repede ca în America nici în cincisprezece ani, mulţumită iniţiativei Suveranului, căci de n’ar fi fost regele Carol nu s’ar fi grămădit niciodată aşa mulţime de clădiri în gura largă a văii care altfel ar fi şi acum tot luminişul pustiu de odinioară. Dar exemplul său a fost urmat cu grabă de supuşii săi. N’a fost român care să nu ţie să aibă o vilă la Sinaia şi – cu prinţul Dimitri Ghica în cap – toţi ‘şi-au clădit case prea frumuşele, fiecare după gustul său, unii inspirându-se chiar de stilul castelului regal. Dar toate locuinţele acestea, fie bogate fie mai modeste, sunt, după cum se vede după architectura lor capriţioasă, case de plăcere unde vii să petreci cu cel de seama ta, iar nu case care să’ți aducă vreun venit. Pentru cel care n’au fericirea să aibă case, se găsesc hoteluri mari, înconjurate de grădini publice frumoase; muzica cântă dimineaţa şi după prânz ca în toate staţiunile de băi, şi seara oraşul, luminat cu electricitate, străluceşte în mijlocul munţilor şi pădurilor mari. Şi localitatea aceasta care îţi dă mai mult decât oricare alta, o impresie de viaţă luxoasă şi uşoară, e parcă ocrotită de umila mănăstire veche care mai aminteşte veacurile de singurătate ce s’au scurs. Castelul regal nu se vede din oraş; trebue să te urci până în locul în care stă retras, dacă vrei să’l vezi. Dar înainte de a vorbi de frumuseţile castelului regal, să spunem ceva despre frumuseţea văii care duce la el şi de frumuseţea locului pitoresc care îi slujeşte drept ramă. Valea se cheamă Prahova, după râul care curge de’a dreptul din munte, aci vijelios, aci cu minte, azi răzvrătit, mâine liniştit. Numai îl vezi şi ghiceşti îndată că poate, când vrea, să ia cu el podurile cele mai tari şi malurile cele mai zdravene. Curge pe o albie largă de pietre ca a şipotelor din Alpi. De amândouă părţile se reped spre el pâraie şi pârâiaşe spumoase care vin din depărtarea albastră a piscurilor or căzând din stâncă în stâncă. Dincolo de livezile care covorăsc piciorul muntelui, clinurile sunt pline de păduri de brazi şi de fagi. La vârfuri lanţul de munţi e ştirbit şi stâncos, or uneori rotund şi acoperit cu iarbă deasă unde excursioniştii pot culege multe specimene de floră alpestră, între care edelweiss-ul pe care Românii l-au botezat floarea reginei. Pe înălţimele acestea îşi pasc păstorii turmele de oi pe care toamna le coboară la câmp. Pe alocurea printre surpăturile vârfurilor şi găurile strâmtorilor negre – căci ne aflăm în mij-locul Carpaţilor înalţi – se văd grămezi albe de zăpadă care nu se topesc niciodată. Sus între stânci se găsesc cuiburi de vulturi; căprioarele se plimbă cete prin locurile şese ce găsesc, şi în păduri se mai află vizuini de urşi. Jos în vale, unde acum zece ani nu era alt drum afară de albia pietroasă a râului şi urmele lăsate de turme – căci legiunile romane au pătruns în Transilvania de’a lungul Oltului, nu pe aci – se află acum o şosea frumoasă construită de prinţul Ştirbey şi pe care au trecut armate când cu rezbelul Crimeii, şi o cale ferată sfârşită sub domnia regelui Carol, oraşe şi sate, fabrici, în sfârşit toate mărturiile activităţii moderne cu belşugul la care dau naştere. La Azuga e fabrică de postav şi de sticlărie; la Buşteni fabrică de hârtie, la Sinaia de olărie şi de cuie, la Câmpina se fac exploatări de petrol, în toată regiunea, care e una dintre cele mai bogate din România, vezi de’a lungul şinelor de drum de fier mori or ferăstraie, fabrici de cărămidă, cariere de var, care lucrează toate. La Buşteni, staţiunea cea din urmă înainte de a ajunge la Sinaia când vii de la Braşov, privirile cad asupra unei biserici ortodoxe frumoase cu două turle; această biserică a fost înzestrată de rege ca şi şcoala spaţioasă şi bine făcută de alături; mulţime de case drăgălaşe cu privdoarele lor se ridică pe verdeaţa luncilor şi a pădurilor şi arată o eră nouă de prosperitate. Şi toate sunt curate, tipice, ca să servească de model şi de învăţătură, cum şi servesc – mulţumită prevăzătoarei administraţiuni a domeniilor Coroanei. In colţul acesta al ţării a pătruns o cultură conscientă care caută ce e bine şi folositor, făcând din bordei casă, din cătun sat, din torent putere motrice, şi livezi din locurile pline de bălării. Carpaţii sunt de formaţiune mai nouă decât Alpii şi de structură mai puţin solidă. Lucrul acesta se vede cum te uiţi. Din Alpi abia au mai rămas masivele primitive despuiate, devastate de zăpezi veşnice. Apele, prăbuşirile de grămezi de zăpadă şi surpările au curăţit masivurile înalte şi au dus departe straturile geologice mai târziu, astfel încât nu a mai rămas în picioare decât osatura granitică, decât scheletul primitiv al muntelui, despuiat de multă vreme de carne. Carpaţii prezintă alt fenomen. Ei sunt făcuţi din stânci puţin tari, şi sunt pe cale a se roade, şi pe alocurea, cum e Transilvania, par mai mult nişte coline mari. Va mai trece mult până ce terenurile mişcătoare să se aşeze. În zilele de ploaie cătăţimi mari de pământ şi de pietre năvălesc în albiile râurilor. Structurii Carpaţilor şi mersului particular de dezcompoziţie a lor, trebuie atribuită impresia caracteristică de singurătate ce produc. Văile în întregul lor, afară de câteva mai strâmte, reproduc mai mult în ondulaţiile lor liniştite, liniile colinelor. Lacuri prinse între cercuri de stânci nu sunt, dar sunt multe torente care se fac râurî şi formează ici şi colo bălţi şi mlaştini.

14a

You may also like...

Leave a Reply