Cele două miliarde pentru Sinaia

raul baz

Povestea despre tragicul destin al unor sinăieni care au emigrat în America în anul 1885 a plăcut multor cititori și destui dintre ei și-au manifestat dorința de a afla mai multe în legătură cu două dintre personajele pierdute, ca să zic așa, pe drum. E vorba despre Carol, tatăl lui Carmen, cel care intrase într-o puternică depresie pe fond alcoolic în urma morții fiicei sale de numai 15 ani și despre George, fiul lui Carmen și al lui Frederick, ruda îndepărtată, nelegitimă, a lui Donald Trump. Spuneam despre George că la un moment dat a intrat în afacerea cu hoteluri deschisă de Frederick și Carol. Și poate cititorii și-au închipuit că asta înseamnă o participare de la egal la egal. Lucrurile au stat însă altfel. George, deși unicul fiu al lui Frederick, a fost pus la munca de jos, ca să învețe tot ce trebuie pentru a intra mai târziu cu adevărat în afacere. A făcut orice, de la spălat vase până la lustruitul pantofilor unor clienți mai simandicoși. În curând, a devenit unul dintre acei oameni care se pricep la toate, așa încât, în 1902, pe când avea 16 ani și s-a mutat împreună cu familia la New York, a primit de la Frederick sarcina de a administra un grup de trei vile exclusiviste din Manhattan. George s-a descurcat atât de bine, încât, după numai doi ani, în 1904, a fost trimis să se ocupe de un hotel al familiei de la Morocco Junction, zonă în plină dezvoltare, care avea să fie cunoscută peste numai câțiva ani sub numele Beverly Hills. George a fost foarte mândru de această onoare care i se făcuse. Între New York și Beverly Hills sunt 2800 de mile, adică vreo 4500 de kilometri. Practic, George era acolo de capul lui, dar responsabilitatea primită i se părea uriașă, drept pentru care și-a propus să nu facă nicio greșeală. Pătruns de importanța misiunii lui, s-a pus pe treabă și, rapid, a impus hotelul Carmen drept un reper în zonă. Dar în 1905 s-a petrecut ceva care i-a schimbat complet filosofia de viață și însăși viața. În acel an a aflat două lucruri: primul că tatăl lui, Carol, nu se mai putea opri din băut și al doilea că se născuse fratele lui, Fred. Toate i s-au luminat: fusese trimis la mii de mile distanță pentru că tatăl lui, Frederick și Elisabeth, mama lui vitregă nu aveau nevoie de el. Li se năștea fiul dorit, cel natural și el avea să fie moștenitorul și continuatorul afacerilor de familie. Pur și simplu el, George, era un intrus de care ai lui nu mai știau cum să scape. I-a scris lui Carol, la New York și a primit un răspuns care l-a edificat pe deplin: alcoolismul nu era decât o stare întreținută de Frederick, care plătea sistematic pentru ca frigiderele să fie pline și Carol să aibă oricând la îndemână câtă băutură poftește. În acel moment, hotărârea lui a fost luată: l-a chemat pe Carol la Morocco Junction, l-a dus la o cură de dezalcoolizare și bătrânul s-a pus, în numai doi ani, pe picioare. A renunțat complet la băutură și s-a apucat de ceea ce știa el mai bine: construcțiile. Dar furia lui George nu s-a oprit aici. El și-a propus să facă tot ce-i stă în putință pentru a submina afacerile lui Frederick. Hotelul Carmen devenise unul dintre cele mai importante din zonă și-i aducea lui Frederick venituri importante. Dacă l-ar fi împins la faliment, George n-ar fi realizat totuși mare lucru. Probabil că tatăl lui ar fi trimis pe altcineva, care ar fi rezolvat lucrurile și el ar fi rămas din nou fără nicio sursă de venit. Așa că a pus la cale un alt plan.  În 1911, o văduvă bogată pe nume Margaret Anderson, împreună cu fiul ei, Stanley, au fondat în zonă hotelul Bevery Hills, proiectat de celebrul arhitect Elmer Grey. Văduva Anderson venea din Los Angeles, unde se ocupa de celebrul hotel Hollywood. George a simțit imediat oportunitatea. A reușit să îl angajeze pe Carol la construcție și el a intrat pe sub pielea văduvei, izbutind s-o convingă de necesitatea unei acțiuni de preluare a clienților hotelului Carmen, care reprezenta o serioasă amenințare pentru noul hotel. Rapace, văduva a marșat. În 12 mai 2012, la inaugurare, ea a ținut un discurs în care nu a pregetat să vorbească despre Beverly Hills ca despre hotelul care în curând nu va avea niciun fel de concurență. Puțini au înțeles la ce se referă. Însă în 2013, când Carmen Hotel a dat faliment și George a devenit manager la Beverly Hills, toată lumea a priceput. Tatăl lui, Frederick, a vândut rapid hotelul. Afacerile lui nu au avut prea mult de suferit. A înțeles, însă, că a reușit să-și facă din George un adversar pe viață, care oricând, dacă va avea posibilitatea, îl va lovi. Începând cu 2014, la hotelul condus de George au început să vină sistematic regizori, actori și actrițe de la Hollywood. Printre ei, Douglas Fairbanks, care, în 1915, a sosit într-o vizită însoțit de fiul lui în vârstă de numai 6 ani. Nu se știe cu exactitate ce anume a făcut micul Fairbanks, cert e că din întâlnirea întâmplătoare cu Carol, sosit plin de nervi de la verificarea lucrărilor la o nouă piscină, s-a ales cu urechile înroșite, în cel mai pur stil românesc. Urletele micuțului se spune că au fost atât de mari și au ținut atât de mult, încât Douglas și-a întrerupt vacanța și a plecat intempestiv la Santa Monica, unde locuia. Urmarea a fost rapidă: George a pierdut poziția de manager fiind numit administrator al Sunset Park, donație a văduvei Anderson către municipalitatea din Beverly Hills. Carol a fost dat afară și a început să lucreze ca supraveghetor de noapte, calitate în care trebuia să patruleze pe aleile parcului până la răsăritul soarelui. Într-o noapte, a fost găsit mort, cu capul zdrobit. Criminalii n-au fost găsiți niciodată.
George, ajuns la aproape 30 de ani, a înțeles că nu mai are foarte multe șanse în America. Și-a adus aminte de o poveste pe care i-o spusese Carol, despre un orășel de munte, Sinaia. Părinții lui veniseră de acolo. Ce-ar fi să se mute în acel orășel? A întrebat peste tot, dar nimeni nu știa despre ce este vorba. Doar un fost comandant de vapor i-a spus că după știința Sinaia se află în România, o țară din Europa. George n-a mai stat mult pe gânduri. A cumpărat un bilet de vapor și a plecat către Spania, de unde avea să călătorească cu trenul până la Sinaia. Era anul 1917. Călătoria până la Cadiz a durat cinci zile. Pe vapor, George a cunoscut o tânără pe nume Elisabeth, care provenea din Budapesta, capitala Ungariei și de care s-a îndrăgostit până peste cap. George a uitat rapid de România și de Sinaia. S-a hotărât s-o urmeze pe Elisabeth la Budapesta. Ea a fost de acord, cu condiția ca el să-și schimbe numele, lucru cu care George a fost de acord. Pentru că mai avea și prenumele Teodor, a promis să-l transforme în Tivadar. Iar numele de familie, Sorescu, urma să-l modifice în Soros.
Ajunși la Budapesta, cei doi s-au căsătorit. George și-a ținut promisiunea și a devenit, legal, Tivadar Soros. N-au avut copii decât 13 ani mai târziu, când s-a născut fiul lor, George. Prenumele micuțului a reprezentat concesia făcută de Elisabeth lui Tivadar, care ținea mult ca măcar atât să dăinuie din ceea ce fusese el cândva. Micul George a devenit, peste ani, unul dintre cei mai bogați oameni ai planetei. Dar pentru că tatăl lui avusese grijă să-i povestească în amănunt toate întâmplările cu Frederick, a dezvoltat un puternic resentiment față de familia Trump. Așa se explică faptul că a încercat, în 2017, prin toate mijloacele să-l împiedice pe Donald să devină președinte al Americii. Planurile nu i-au reușit. Însă pentru că Donald a promis, într-o întrevedere cu președintele român, Klaus Iohannis, că va investi la Sinaia două miliarde de dolari, George, astăzi în vârstă de 87 de ani, se luptă din răsputeri să-l împiedice să-și țină promisiunea.

PS Administrația sinăiană poate dormi liniștită în cizme, mai are ani buni la dispoziție pentru plantatul panseluțelor din ianuarie și până în decembrie.

You may also like...

Leave a Reply