Gata, eu am terminat…!

Eduard PAPADOPOL
Membru al Consiliului Local Sinaia, ales pe listele PSD

Sunt vinovat! Am acceptat să fac parte dintr-un consiliu rânced, găunos și toxic, o adunătură de impostori și impotenți politic. Multora nici nu le cunosc vocile pentru că nu i-am auzit vorbind.

Atât în 2012 cât și în 2016 am crezut că împreună vom reuși să resetăm un politic retrograd și neputincios în fața realităților noastre. Nu am fost în stare, trăim în continuare prinși în visurile pe care acest “Moș Ene” din Sinaia le țese și ni le induce cu o consecvență remarcabilă. Sunt vinovat! Am acceptat să fac parte dintr-un consiliu rânced, găunos și toxic, o adunatură de impostori și impotenți politic. Multora nici nu le cunosc vocile pentru că nu i-am auzit vorbind. În capul mesei stau cei care “știu” cum se face, ce se face și, mai ales, dețin adevărul absolut și mai presus de toate au această abilitate de a-i manipula pe toți ceilalți. Îi îmbâcsesc cu teorii peste teorii, care de care mai abstracte și lipsite de orice argumentație. De cealaltă parte sunt votacii de meserie pe care nu-i interesează nimic din viața reală a oamenilor din Sinaia. Pe unii dintre ei chiar nu-i înteleg după ce aleargă, poate după bani, mașini, terenuri, funcții, prestigiu social, apartamente ANL, …? Și nu în ultimul rând o așa zisă opoziție lipsită de coerență și substanță, care joacă perfect rolul de spectator. Parcă nu mai sunt interesați de nimic și preferă să ia lucrurile aşa cum le sunt prezentate, iar sensul deja nu mai contează. Moralitate și responsabilitate în viața publică nu există, doar “droguri” electorale care nu fac altceva decât să speculeze spaimele și speranțele oamenilor, scenarii și promisiuni care ne sfidează inteligența. Simt că nu-i mai reprezint pe oameni. Simt că nu am cum să vindec acest cancer al nepăsării față de marea majoritate a sinăienilor. În acelaşi timp îi văd pe sinăieni dispuși să creadă orice fără să încerce măcar să se informeze; o minciună frumoasă pe Facebook și i-ai cucerit! Sinaia e de vânzare, și se vinde, în fiecare ședință de consiliu, metru cu metru și pe doi bani. Nu va rămâne nimic. Nu vreau să condamn pe nimeni dar nici nu-mi doresc să fiu partaș. Așa că am să aleg calea cea mai ușoară: voi lăsa locul liber… pentru cine va vrea să-l ocupe! Consilier local! Demagogie susținută de banii sinăienilor, populism mimat, clientelă politică, ură, divizare și … cam atât!

You may also like...

Leave a Reply