INTRODUCERE

mircea ordean

Mircea Ordean este un alpinist și un împătimit al Bucegilor. I-a cunoscut pe toți pionierii cățărării din România, de la Nicolae Baticu și până la Emilian Cristea. Între 1985 și 1992 a scris o carte intitulată „Sus la munte, la izvor”, pe care din diverse motive nu a publicat-o niciodată. Cu acceptul autorului, începem să publicăm pasaje din această carte interesantă. Și poate, citind, vreun iubitor al muntelui va considera că a venit și vremea publicării în volum.

O pătrundere în atmosfera anilor imediat următori primului război o putem face prin intermediul rîndurilor avocatului Alexandru (Lică) Ionescu: „Am urmat liceul la “Matei Basarab”, unde exista încă dinaintea războiului o Societate de Gimnastică, Atletism, Rugby, Footbal şi Excursii, îndrumată de cîţiva dascăli şi îndeosebi de profesorul Tudor Georgescu. După război (1919, n.n.) această societate şi-a extins excursiile. Între altele, cam 150 de elevi, cu cîţiva profesori (conduşi tot de Tudor Georgescu), am plecat cu trenul la Cîmpulung-Muscel şi de aici, pe jos, am suit Mateiaşul şi, trecînd prin Dragoslavele, am ajuns la Rucăr. Localitatea a fost în amănunt studiată din punct de vedere geografic. De la Rucăr, pe scurtătura croită de ciobani cu turmele lor, am ajuns la Podu-Dîmboviţei. Am trecut pe la peştera Dîmbovicioara, devastată şi ea de război, apoi am urcat în ceea ce nouă, tinerilor, ne-a părut a fi inima muntelui (probabil zona din preajma refugiului Grind, n.n.) şi unde am dat de o bornă a vechii frontiere. Păşeam de aici în Transilvania, de acum în România Mare; am plîns de fericire şi am cîntat «La arme», «Eroi au fost…», «Ardealul, Ardealul». Prin Giuvala am coborît la Bran, unde am fost primiţi, ospătaţi şi cazaţi de minunaţii români brăneni. Cum eram tineri şi falnici, am încins o horă frăţească […]
De la Bran, tot pe jos, am trecut prin Rîşnov, prin Cristian şi am ajuns cîntînd la Braşov, unde în centrul oraşului am jucat «Hora Unirii». S-a suit la Postăvarul, mergîndu-se apoi, printr-o zonă devastată de război, pînă la Sinaia. În 1920, 200 de elevi şi profesori au călătorit cu trenul pînă la Curtea de Argeş, unde au fost vizitate monumentele istorice din localitate. Aproximativ prin locurile unde s-a deschis de curînd o cale ferată (linia Vîlcele-Rîmnicu Vîlcea, cîndva în execuţie şi actualmente abandonată, n.n.), am mers la Rîmnicul Vîlcii. Pe firul Oltului, în sus, am trecut pe lîngă Călimăneşti şi Căciulata, poposind finalmente la Cozia. Am recitat aici poezia «Umbra lui Mircea», chiar din turnul de unde se inspirase poetul Grigore Alexandrescu. Am luat apoi în piept, tot pe jos, acea splendoare a naturii, defileul Oltului. Pe Lotru, am umblat apoi la Voineasa, considerată pe atunci a fi în creierul munţilor. Cu trenul, am mers pînă la Sibiu, oraş pe atunci cu majoritate germană, pe care ne-a făcut deosebită plăcere să-l vizităm. Cu nu mai puţină încîntare am privit din tren drumul pînă la Arad şi Timişoara, iar de aici la Anina şi Oraviţa.” Cum se înfăţişa turistul montan al epocii, ne-o spune un alt contemporan: „… Bine echipaţi, adică încotoşmănaţi chiar şi în miez de vară cu bocanci grei, ţintuiţi şi jambiere de lînă, cu bastoane înalte (alpenstock-uri sau «alpiştoace», cum le ziceau călăuzele din Sinaia) şi purtînd saci de spate îndesaţi cu merinde, haine, pătură, lampă de spirt, cutii de conserve şi altfel de cutii şi cutiuţe, căni şi ibrice şi toate cele trebuincioase dichisului drumeţului pe munţi cu adăposturi rarisime.” Din punct de vedere social, dintre aşa-numiţii regăţeni urcau înainte de 1916 pe munte doar feţe subţiri, fără îndoială iubitori de natură dar suficient de comozi şi înstăriţi pentru a închiria călăuze, cai, porteuri1. După război (cînd “se pare că au înviat timpurile vechii Elade [iar] educaţiei fizice generaţiile noi îi acordă, alături de cultivarea minţii, un loc de frunte”2), odată cu media de vîrstă a colindătorilor munţilor au scăzut în oarecare măsură şi posibilităţile lor materiale.
1 Legat de această situaţie, nu vom face greşeala de a o atribui precarităţii materiale a celorlalţi: pur şi simplu nu sosise vremea exploziei turistice din anii ’20.
2 Gazeta Sporturilor, 14 septembrie 1924.

12a

You may also like...

Leave a Reply