Asociaţii

mircea ordean

Mircea Ordean este un alpinist și un împătimit al Bucegilor. I-a cunoscut pe toți pionierii cățărării din România, de la Nicolae Baticu și până la Emilian Cristea. Între 1985 și 1992 a scris o carte intitulată „Sus la munte, la izvor”, pe care din diverse motive nu a publicat-o niciodată. Cu acceptul autorului, publicăm pasaje din această carte interesantă. Și poate, citind, vreun iubitor al muntelui va considera că a venit și vremea publicării în volum.

Exceptînd “Hanului Drumeţilor” (transformat în 1925-26 în Turing Clubul României), mai existau la acea vreme în ţară mai multe asociaţii turistice, cît şi secţii de turism ale unor cluburi sportive (de pildă Voinţa, Stadiul Român, la ultimul printre animatori fiind Eugen Stoian, Virgil Ioan, Walter, fraţii Stoenescu, V. Popescu). Organizau excursii, în vara anului 1925: “Macabi” (Sinaia-Peştera-Buşteni), “Asticus” (Sinaia-Piatra Arsă- Buşteni), “Unirea”, “Amicii Naturii” *1. În aceeaşi perioadă, în cadrul Federaţiei Societăţilor de Sport din România apare o subcomisie de turism (fondatori: Tenis Club, Sportul Studenţesc, Amicii naturii, Maccabi, Juventus şi Petrolul), care în scurtă vreme pune la punct excursii pe munte: Piatra Craiului (conducător I. Săvescu) şi Sinaia-Peştera-Strunga-Bran (conducător Ionel Beju). În 1926, subcomisia avea un comitet compus din: Mişu Nicolescu (preşedinte), Ion Carabaşu (secretar), Tudor Constantinescu, Carol Krampa, Cristache Dedula. Parcurg acum munţii şi formaţiuni de militari, cum este cazul batalionului de vînători ce suie în vara anului 1924 Valea Horoabei*2. Numeroase asociaţii turistice îşi fac simţită activitatea şi în ţară. La Sinaia, de pildă, fiinţează cercul “Peleş”, înfiinţat în aprilie 1923 de către Decebal Mateescu, căpitanul Dimăncescu, fraţii Calista, C.I.Ionescu, Walter Muston şi alţii, ca preşedinţi de onoare figurînd Teodor Rosetti-Solescu şi Gh. Mateescu. La 1926, cercul era condus de D. Dimăncescu, Ilie Radu (“cel mai bun schior şi alpinist al nostru”) şi C.I. Ionescu, intenţionîndu-se între altele organizarea a două tabere de munte (cu tot atîtea cursuri de alpinism, ce nu par să fi avut loc însă). Pe malul Dunării, la Călăraşi, cîţiva elevi de liceu, încurajaţi şi ei de vreun dascăl iubitor de natură, pornesc deseori pe munte. Între remarcaţi îl găsim pe Nicolae Comănescu*3, devenit ulterior căţărător de elită.

Excursiile mateiştilor

În deceniul trei este de evidenţiat şi o pleiadă de excursionişti bucureşteni, cu merite de excepţie în dezvoltarea ulterioară a alpinismului românesc: Nicolae (Nae) Dimitriu, Cristache Dedula, Victor Mateescu, Paul Nedelcovici, Ionel Săvescu şi alţii. Aceştia, formaţi iniţial de inimosul Tudor Georgescu de la Liceul Matei Basarab, odată deveniţi studenţi întreprind în 1920-21 cîteva ture deosebite; iarna: Valea Urlătorilor-Peştera Ialomiţei-Şaua Strunga-Bran; Buşteni-Mălăieşti-Scara-Ţigăneşti; vara: Bucegi-Leaota-Păpuşa; Piatra Craiului- Bucegi. Acest grup parcurge şi creasta Carpaţilor Meridionali: în 1921, cu plecare din Grădiştea Retezatului, iar în 1922 din Teregova-Banat, ambele ture încheindu-se în munţii Făgăraşului. “În aceste excursii se punea acut problema alimentaţiei întrucît în munţi nu găseai nimic şi totul trebuia cărat în spate. Cîte 10-15 zile nu aveam decît pîinea cărată pe sfoară, costiţă afumată, ciocolată menaj (cu kilogramele) pe care o mîncam pe pîine (plus conserve, ne-a completat C. Dedula, n.n.) şi ce ne dădeau ciobanii pe la stîne” (Al. Ionescu).

În ce priveşte adăposturile, din valea Cernei pînă la Jiu au întîlnit doar unul, cabana lui Kendefi din Retezat. Mai bine stăteau lucrurile în Parîng şi Cibin, nu şi în Făgăraş, unde cabanele dinainte de război fuseseră distruse *4.
S-au folosit hărţile Marelui Stat Major, care puteau fi achiziţionate din librării. În 1924, iarna, acelaşi grup bucureştean a mers la Peştera, via Mălăieşti-Omul. Ideea acestei din urmă excursii i-a venit lui Tudor Constantinescu, în cursul unui drum în Făgăraş, toamna, unde grupul fusese surprins de o neaşteptată ninsoare: “Ce-ar fi dacă am merge de Crăciun în Bucegi ?” Zis şi făcut. În seara zilei de 29 decembrie 1924 s-au întîlnit în Gara de Nord, unde Nae Dimitriu a inspectat echipamentul participanţilor. Fiecare adunase ce putuse, ca nişte studenţi în permanentă jenă financiară ce erau. Au petrecut noaptea la vila familiei Săvescu din Buşteni, de unde a două zi, dis-de-dimineaţă, au pornit pe drumul Văii Cerbului. Odată cu altitudinea, a crescut şi grosimea stratului de zăpada. Din Pichetul Roşu au coborît la Glăjărie (era ora 16 cînd au luat aici masa), suind apoi la Mălăieşti. Noua cabană, ridicată la 1720 m alt., i-a întîmpinat, în lipsa cabanierului, cu un bileţel: “Nu spargeţi uşa, e deschis”. Înăuntru au găsit tot necesarul unei înnoptări comode în acel loc: lemne de foc, maşină de gătit, lampă de gaz şi chiar un pom de Crăciun, rămas de la braşovenii care petrecuseră aici sărbătorile. După ce au lăsat o sumă de bani ca plată a găzduirii, către amiaza zilei următoare au pornit în sus pe firul văii. Deşi aveau un singur piolet, au răzbit prin Hornul placat în unele locuri cu gheaţă, folosiţi fiind aici “ghimparii” (colţari aplicaţi doar vîrfului bocancului). Noaptea lăsîndu-se devreme în acea epocă a anului, de la Omul către Peştera s-a mers la lumina lunii. În vale, la casa Hanului Drumeţilor, au avut bucuria să-i întîlnească pe Mihai Haret şi pe Bucura Dumbravă; cu primul unii au vorbit despre viitorul turismului, în vreme alţi membri ai echipei au discutat împreună cu scriitoarea despre opera lui Panait Istrati.
Au dormit la schit, acoperiţi cu păturile din rucsaci. După o zi de odihnă, coborîrea spre Buşteni s-a făcut pe Valea Jepilor*5.

Asemenea drumuri de iarnă, cît şi cele estivale cu parcurgerea mai multor masive (numite de participanţi campwanderung) vor constitui o prezenţă permanentă în activitatea acestui grup. În august 1927 treceau, de pildă, din Piatra Craiului în Bucegi, Elena Panciulescu, Vivi şi Cristache Dedula, Ion Carabaşu, Tudor Constantinescu, Cristache Dedula, sublocotenent I. Păunescu, Nicu Naci, Eufrosina Hodrescu şi Ion Săvescu. În grupul animat de Dimitriu şi Dedula mai pot fi amintiţi Lucian Bacu, Tudor Constantinescu, Paul Creţoiu, Iosif Salter, Nicu Alexandrescu, Dumitru Carabaşu, Dumitru Ionescu-Crânguri.

1 În opinia lui Cristache Dedula, “Amicii Naturii” a reprezentat o continuare a “Prietenilor Naturii”, asociaţie polisportivă de orientare comunistă, despre care I.I. Dunăreanu scria (Almanahul Turistic 1972): “Folosindu-se de prilejul antrenamentelor şi întrecerilor sportive, şi mai ales de organizarea de excursii în mijlocul naturii, s-a creat posibilitatea de a se înfăţişa participanţilor aspecte ale situaţiei politice din acea perioadă […] informări despre stările de lucruri din Uniunea Sovietică, despre procesul istoric al formării primului stat socialist din lume…”.
2 M. Haret, Peştera Ialomiţei şi Casa Peştera, 1924.
3 Numele lui N. Comănescu apare pentru prima dată în Gazeta Sporturilor legat de prezenţa lui în Bucegi, de Paşti 1925. În extrasele din registrul Casei Peştera, aflate în Anuare, pentru prima dată îi întîlnim semnătura la 25 octombrie 1925, într-un grup de tecerişti călărăşeni. În aceeaşi perioadă, Cristache Dedula îl întîlneşte la Grindul Pietrei Craiului, de unde merg împreună pînă în Valea Viştei din Făgăraş. Apoi, după un parcurs cu cortul, N. Comănescu semnează în Gazeta Sporturilor (18 ianuarie 1927), articolul “În lungul Carpaţilor”.
4 Cf. articolului “Alte adăposturi şi cabane în munţii noştri”, de Cristache Dedula, în Gazeta Sporturilor, 16 decembrie 1924.
5. După spusele proprii (scrisoare, 1932, către R. Ţiţeica), N. Dimitriu urca iarna pe munte din 1918. Despre o atare îndeletnicire, avocatul nota: “Cine n-a pătruns în mijlocul netulburatei singurătăţi a marilor înălţimi în zilele de iarnă, cînd peste imensa împărăţie a munţilor pasul omului trece atît de greu; cine n-a rătăcit pe sub albele arcade ale pădurilor, ca printr-o lume de vis, ţesută din lumină şi argint, cine în sfîrşit, n-a ascultat în liniştea unui adăpost pierdut în mijlocul pustietăţii de gheaţă, uriaşa răzvrătire a viscolului, trecînd în goană peste culmi şi văi, acela nu se poate mîndri ca a cunoscut în adevărata ei măreţie, frumuseţea muntelui românesc. (Introducere la un articol despre întîia ascensiune hivernală a Rîpei Zăpezii, în Buletinul Alpin, nr. 1/1934)

 

You may also like...

Leave a Reply