Precizări despre Ţuţea şi pârţurile lui

drept la replică

Recunosc că am fost plăcut surprins să constat că un sinăian pe care-l credeam dedat în exclusivitate preocupărilor lumești – mă refer la domnul Pavel Georgini – este, de fapt, un om cu credință în Dumnezeu ba, mai mult, nu pregetă să sară în apărarea credinței atunci când un sceptic ca mine pune la îndoială anumite afirmații din cartea sa de căpătâi – mă refer la Biblie. Scriind eu despre o sentință cel puțin discutabilă a bătrânului filosof fără operă Petre Țuțea la adresa lui Kant, m-am pomenit apostrofat de domnul Pavel și acuzat că am publicat un articol lipsit de logică. După numai o săptămână, a venit reacția la un al doilea articol, legat de dispariția minunilor din viața noastră de zi cu zi, domnul Pavel susținând, de data asta, că argumentez impecabil, dar plecând de la premise greșite. Am decis că e momentul să reacționez. Și nu pentru că replicile domnului Pavel ar fi neapărat niște atacuri la adresa mea, ci pentru că ele vin de pe niște poziții pe care le consider a fi ale intoleranței, ca să nu zic ale habotniciei. Voi începe cu cazul Kant – cel care pentru Țuțea, preluat de Pavel „nu e om”. Există o cantitate imensă de scrieri, multe dintre ele putând fi citite online, care se ocupă cu desființarea, din punct de vedere creștin, a lui Kant și a altor filosofi – Nietzsche, Hume, Cioran, Sartre, Bertrand Russell etc. Numitorul lor comun este principiul „cine nu este cu noi e împotriva noastră”. Altfel spus, oricine scrie ceva care poate edifica o suspiciune oricât de mică în legătură cu un singur cuvânt din Cartea de căpătâi, săvârșește hulă. Aici, la capitolul hulă se încadrează, în optica lui Țuțea și a discipolului său Pavel, afirmația atribuită lui Kant și care a declanșat polemica de față. Amintesc vorbele lui Țuțea: „Kant spunea că el e propriul său legiuitor şi stăpân. Lucru la care eu am făcut aşa: pârţ! Aşa e el legiuitor şi stăpân cum sunt eu popă în cartier. Nu e om, Kant. N-a reuşit să fie om cu toată subtilitatea lui. Iar badea Gheorghe, care se sincronizează cu clopotele de la biserică, e laureat al premiului Nobel pe lângă Kant”. Domnul Pavel susține la rându-i această enormitate, de pe pozițiile unui dreptcredincios autentic și nu scapă ocazia de a se declara naționalist, cu accente anti-europene. Scrie domnia-sa, metaforic și patriotic: „operele celor doi coloşi, Kant şi Nietzsche, care au influenţat masiv gândirea, societatea şi politica societăţii moderne, au dus la falimentul total al societăţii occidentale, care după ce l-a detronat pe Dumnezeu din scaunul Său şi l-a întronat pe Omul Dumnezeu, s-a trezit că navighează ca o barcă fără busolă şi compas în mijlocul oceanului.” Ar fi extrem de multe de spus despre sintagma „falimentul total al societății occidentale”, dar nu aici este locul unei astfel de analize. Aici e vorba despre Kant și despre afirmația monstruoasă a lui Țuțea conform căreia autorul „Criticii rațiunii pure” nu e om. Dacă vom căuta cu răbdare locul unde Kant s-ar fi declarat „propriul meu legiuitor și stăpân”, vom descoperi lucruri interesante. Afirmațiile lui Kant incriminate de Țuțea fac parte din eseul „On the Common Saying: That May Be True in Theory, but It Is of No Use in Practice”, apărut în 1793 în publicația Berlinische Monatsschrift (evident, în germană, dar cine poate face față unei confruntări cu această limbă imposibilă…) Iată ce spune Kant: „Cel care are drept de vot în această legislație este numit cetățean (citoyen, cetățean al unui stat, nu al unui oraș, burghez). Calitatea cerută pentru aceasta, în afară de cea naturală (de a nu fi copil sau femeie), este doar aceea de a fi propriul său stăpân (sui iuris), având, prin urmare, priceperi (și orice artă, artele plastice sau știința pot fi considerate priceperi) care îl sprijină. Adică, dacă trebuie să dobândească de la alții cele necesare traiului, el o face doar înstrăinând ceea ce este al lui și nu dând altora permisiunea de a face uz de puterile lor – și, prin urmare, calitatea necesară este că, în sensul strict al cuvântul, el nu servește pe nimeni altcineva decât comunitatea.” Și, mai departe, vorbind despre „legiuitor”: „What a people cannot decree for itself a legislator also cannot decree for a people” – adică nimeni nu poate legifera pentru un popor ceea ce poporul însuși nu ar legifera pentru sine, ceea ce reprezintă o apărare inclusiv a libertății religioase ca un drept fundamental.
După cum se vede, afirmațiile lui Kant se referă strict la drepturile cetățenilor și la modul în care și le exercită ei. Nici pe departe ele nu au vreo legătură cu existența sau atributele lui Dumnezeu. Dar bătrânul Țuțea nu a ratat prilejul să răstălmăcească puțin pentru a trage spuza pe turta lui și a-i aplica o lovitură lui Kant – filosoful care, mai limpede poate decât oricare altul, a dovedit în mod incontestabil că argumentele existenței lui Dumnezeu nu stau în picioare. Nu, Kant nu a afirmat că este propriul său legiuitor și stăpân, deci nu poate fi comparat cu „măgarul de pe păşune care are şi el libertatea să facă la dreapta sau la stânga şi să aleagă ce fel de iarbă să mănânce”, așa cum plastic ne propune domnul Pavel Georgini. Dacă ar fi susținut pe undeva Kant că este el însuși cel care-și conduce singur sufletul și destinul, atunci da, am fi putut afirma că se află într-o mare eroare. Așa însă, verdictul lui Țuțea mi se pare și nedrept și mincinos. Cum să spui despre Kant că nu e om, punându-i în intenție niște sensuri pe care le-ai interpretat tu cum ai vrut? Mie mi se pare nedemn. În plus, dacă luăm de bun pârțul lui Țuțea, o să descoperim rapid de tot că nici noi nu suntem oameni, pentru că și noi credem sau facem lucruri care l-ar determina pe bătrânul oralist să ne trimită direct în fundul iadului. Ba chiar și domnul Pavel Georgini s-ar putea să intre în aceeași categorie cu Kant, pentru că mă gândesc că a ajuns un foarte bun manager de hotel nu prin rugăciuni adresate lui Dumnezeu, ci prin voință și alegeri bine făcute, într-un sistem guvernat de legi omenești și nu doar de voința divină – cea pe care mai niciodată nu o putem înțelege.
(Continuarea în numărul viitor)
RAUL SEBASTIAN BAZ

You may also like...

Leave a Reply