Gheruirea de tip retard

13a

Să presupunem că pe o stradă sunt două locuri de parcare pentru handicapaţi, marcate frumos, vizibil, aşa încât să nu existe riscul ca vreun şofer grăbit să tragă maşina acolo fără să realizeze că nu e voie. Cu toate astea, pe cele două locuri sunt parcate maşini ale unor indivizi care nu sunt handicapaţi. Vine agentul sau spionul, nu ştiu cum e mai bine să fie numit, vede care e treaba şi imediat sună la cei care se ocupă cu ridicările. Soseşte imediat o trupă însoţită (sau nu) de un poliţist şi blochează una dintre cele două maşini. La scurt timp, apare proprietarul care, dacă nu face infarct, se duce să plătească bani grei ca să-şi recupereze maşina. Imediat după ce el a plecat, apare şi proprietarul celei de-a două maşini, care se suie liniştit la volan şi pleacă, fără să realizeze pe lângă ce a trecut. Ei bine, mie mi se pare că aici a fost săvârşită o nedreptate flagrantă. Pentru că nu există nicio raţiune să blochezi o maşină parcată aiurea şi să nu o blochezi pe cea de lângă ea, parcată la fel de aiurea. Care este criteriul pe baza căruia a fost blocată una anume dintre cele două maşini? S-a luat una la întâmplare? Dar legea nu prevede astfel de proceduri. La lege spune că dacă ai parcat aiurea ţi se blochează (sau, după caz, ridică) maşina. Şi atunci de ce mie mi se blochează şi celui de lângă mine nu? Aha, cei care fac asta nu au suficiente gheare? Dar de ce ar trebui să mă intereseze pe mine treaba asta? Ceea ce văd eu este că o maşină parcată în aceleaşi condiţii în care am parcat-o eu pe-a mea, nu este blocată, punct. Deci mie mi se aplică legea, celuilalt nu. Aşadar mi se rupe că ăia au sau nu gheare destule, eu vreau să fie aplicată legea. Dacă am parcat rău, suport consecinţele. Dar cel care a parcat şi el rău de ce nu le suportă? Eu ştiu exact ce răspund retardatii de la firmă: „Domne, nu te interesează pe dumneata de altul! Ai parcat unde nu trebuie? Recunoşti? Atunci plăteşti”. Dar de ce să nu mă intereseze altul? Asta e ca şi cum i-ar lua pe unii la întâmplare de la miting şi i-ar duce la secţie unde le-ar da pulane pe cârcă, iar ei nu ar avea voie să întrebe de ce i-au luat exact pe ei şi nu pe cei de alături. Arbitrariul ăsta funcţiona în vremea lui Ceauşescu, acum ar trebui să nu mai existe. Dacă vor să blocheze maşini, atunci să fie dotaţi cum trebuie. Nu pot să facă asta? Atunci să se desfiinţeze.

O victimă a gheruirii

You may also like...

Leave a Reply