Grăuntele domnului Pavel

georgini

Mi-am propus, în acest articol, să lămuresc lucrurile în ce privește opiniile exprimate de domnul Pavel Georgini, director RAPPS Sinaia, în acest ziar, ca replică la articolul meu „Despre facerea de minuni”. Domnul Pavel se arată a fi indignat de afirmațiile mele potrivit cărora în ziua de azi nu se mai înregistrează minuni asemeni acelora săvârșite în vremea când Mântuitorul umbla pe pământ. Apoi constată că afirmațiile mele sunt susținute perfect din punct de vedere logic, dar pleacă de la o ipoteză greșită. În continuare, domnia-sa face un șir de alegații, toate pline de avânt duhovnicesc, din care, însă, lipsește piatra de temelie: anume, nu ni se spune care ar fi ipoteza greșită pe care mi-am bazat eu teoria. Îmi permit să rememorez, pe scurt, susținerile din articolul meu, plecând de la două citate pe care mi-am construit demersul:
1. Iisus Hristos a zis: „Cel ce crede în Mine va face şi el lucrările pe care le fac Eu şi mai mari decât acestea va face” (Ioan, 14:12)
2. Iisus Hristos a zis: „Dacă veţi avea credinţă în voi cât un grăunte de muştar, veţi zice muntelui acestuia: Mută-te de aici dincolo, şi se va muta; şi nimic nu va fi vouă cu neputinţă.” (Matei, 17:20)
Plecând de la aceste două afirmații pe care oricine dintre noi le poate găsi în Cartea Cărților, mi-am permis să trag o concluzie pe care ar putea-o desprinde și cel mai slab pregătit elev din clasa a cincea: dacă nu vedem pe nimeni făcând „mai mari decât acestea” (adică învieri, vindecări etc), asta nu poate însemna decât una din două: ori nu există niciun om pe pământ care să creadă în Cristos măcar „cât un grăunte de muștar”, ori există unii, caz în care ar putea vindeca şi învia oameni, dar nu vor s-o facă. Un cititor atent, ceea ce nu pare a fi cazul domnului Pavel Georgini, ar observa că afirmațiile mele nu aduc niciun fel de atingere persoanei lui Hristos. Ele au ca obiect cel mult calitatea duhovnicească a contemporanilor noștri. Haideți să luăm ca exemplu ipotetic chiar persoana domnului Pavel Georgini, pe care nu-l putem bănui că nu are credință măcar cât un grăunte de muștar. În acest caz, dânsul ar putea face „mai mari decât acestea”. Adică domnul Pavel Georgini ar putea vindeca cele mai grave boli, ar putea învia morții și, dacă ar vrea cu tot dinadinsul, ar putea spune Bucegilor să se mute din loc (eventual pentru a lăsa la vedere tunelurile secrete ale lui Zalmoxis care, după cum ne spun naționaliștii autentici, duc până în Eghipet) și Bucegii ar asculta neîntârziat de voința dumnealui. La partea a doua, cea cu Bucegii, domnul Georgini are un răspuns: „Nici Iisus, Fiul lui Dumnezeu n-a vrut s-o facă, deşi ar fi putut cu uşurinţă, dar care ar fi logica? De ce să-şi dorească cineva care are credinţă în Dumnezeu şi respect pentru lucrarea Sa, să schimbe ceva din această lucrare, munţii au fost lăsaţi de Dumnezeu acolo cu un scop şi nu cred că poate exista vreun credincios care să creadă că poate face ceva mai bun decât a lăsat Dumnezeu să fie.” Dar, domnule Pavel, dacă scopul existenței munților a fost exact ca posesorii de credință cât grăuntele de muștar să și-o poată exersa pe ei? În orice caz, din acest răspuns aflăm că totuși logica este importantă – chiar și Iisus ține cont de ea. Cât despre prima parte, ce-am putea să înțelegem? Are domnul Georgini credință cât un grăunte de muștar sau nu are? Dacă are, de ce nu vindecă boli grave și nu readuce morții la viață? Pentru că aici nu mai e vorba de logică. Eu unul, dacă aș putea salva copiii și nu numai pe ei, doar atingându-i pe frunte și strigând „Părinte, Îţi mulţumesc că M-ai ascultat”, nu aș sta nicio secundă pe gânduri. Cum însă credința mea nu este suficient de mare, iată că nu pot vindeca pe nimeni. În cazul domnului Georgini, există două variante: are credința necesară sau nu o are. Dacă o are, probabil nu vrea să facă „mai mari decât acestea”. Dacă nu o are, atunci chiar e greu de priceput de ce sare atunci când efectiv nu l-a întrebat nimeni de sănătate. Continuându-și pledoaria, domnul Pavel ne spune că, în realitate, după Iisus au venit mulți care au făcut minuni. Citez: „În privinţa celorlalte minuni făcute de Mântuitor, cei care l-au urmat, începând cu Sfinţii Apostoli, au făcut fix aceleaşi minuni, ba chiar şi mai mari decât acelea, exact aşa cum scrie în scriptură. Toate pot fi citite în Vieţile Sfinţilor, şi nu mă îndoiesc că cei care au citit scriptura le vor citi şi pe acestea, dacă nu au făcut-o deja. Să luăm exemplu din viaţa Sfântului Nicolae”. Și aflăm o mulțime de lucruri despre marinari căzuți de pe catarge, despre învierea călătorului omorât de hangiu şi despicat în bucăţi, despre foametea groaznică din ţinutul Lichiei și altele asemănătoare, care, pentru mine, au un singur punct comun relevant: s-au petrecut pe vremea când nu exista nici presă, nici televiziune, mai nimeni nu știa să scrie și aproape toată lumea credea că șarpele se hrănește cu țărână, cum scrie în Carte (Facerea, 3.14). Ori eu, în articolul meu, spuneam așa: „Oamenii mor pe capete de cancer, SIDA, Ebola şi câte altele. N-am auzit să vină careva şi numai să-i atingă pe bolnavi iar ei să se vindece.” Aici aș fi așteptat eu explicațiile domnului Pavel Georgini.

Raul Sebastian BAZ

You may also like...

Leave a Reply