Lansări de carte în Comarnic prin oglinda timpului

11a

Un articol de Vasile Ioan Ciutacu

Am încercat, după puterile noastre, ca în reportajul literar: „Asociaţia Culturală Lespezi-2004 moare, dar nu se predă!” să arătăm, celor interesaţi, ce a însemnat un act de cultură bine „zidit” atunci când el a avut loc pe meleagurile comărnicene. Acest lucru s-a întâmplat în primul deceniu al secolului XXI, atâta vreme cât a fost treaz interesul pentru asemenea manifestări de ţinută şi de educaţie în general, oricând şi oriunde necesare unui oraş, unei naţiuni care se respectă. Atâta timp cât a fost „la îndemână” un public avizat, dornic şi de altceva decât grija faţă de ziua de mâine că, nu-i aşa?, „adevărata cultură este a elitelor”, citându-l pe istoricul prof.univ.dr. Ion Bulei care niciodată nu s-a sfiit să spună că este din Comarnic, faţă de alţii care îşi reneagă rădăcinile înfipte în pământul acesta atât de roditor, din toate punctele de vedere. Deci, asociaţia pomenită mai sus a murit, dar nu se predă pentru că aţi fost „martorii” ecoului ei de peste timp, luând aminte de acest lucru prin intermediul publicaţiei noastre. Că trăieşte în spiritul şi sufletul unor tineri care nu pot uita că la formarea lor au contat şi întâlnirile fericite pe care le-au avut, participând la manifestările cultural-artistice desfăşurate de aceasta: lansări de carte prin şcolile oraşului, la Casa de Cultură din Comarnic, la Schitul Lespezi etc. Relatările de până acum nu le-am făcut ca să biciuim pe cineva anume, ci din dorinţa fierbinte de a se şti adevărul, de a rămâne scris, de a nu se uita unele pietre luminoase de hotar a acestei aşezări prahovene când întunericul le înconjoară. Că viaţa, la urma urmei, în totalitatea ei de la coborârea lui Adam pe pământ şi până dincolo de veacuri, înseamnă trecut, prezent şi viitor. Era firesc şi normal, accentuăm (dar ce mai este astăzi normal în societatea românească?) ca această asociaţie culturală să-şi continue drumul înspre lumină în ciuda unor şefi „pigmei”, plătiţi din banul public, roşi de invidie, corozivi, superficiali, dornici ca numai ei să fie aplaudaţi la scenă deschisă… Nu ne deranjează câtuşi de puţin că în loc să fie pusă pe picioare această asociaţie cu palmaresul ei de netăgăduit, s-a preferat înfiinţarea altei asociaţii. Cu mâna pe suflet, fără ranchiună, îi urăm numai zile bune, de pomenit. Însă strigător la cert este faptul că, în general, asistăm astăzi, de fapt, la propria noastreă sistematică demolare când se încurajează „din belşug” nonvaloarea, minciuna, puturoşenia, manipularea pentru orbirea bietului român care în ruptul capului nu vrea să ştie că totul depinde numai de el. De educaţia lui… Dar să lăsăm faptele să vorbească între ce a fost şi ce este astăzi cultură în Comarnic, punând în oglinda timpului o lansare de carte care a avut loc în incinta Casei de Cultură a localităţii, pe 18 august 2000, datorită efortului depus atunci de directorul ei – Florin Bârsan, folkist, veritabil pictor de certă valoare artistică, în jurul căruia „târnăcopul” subalternului” – Bărbulescu Mihai, a săpat adânc până ce acesta i-a luat locul, desfiinţând practic Casa de cultură ca instituţie.  Ca să punctăm: notabilităţile oraşului erau de faţă, prezidiu fiind format din nume mari ale literelor române. În sală, după cum vedeţi, numai oameni dornici de cultură, nu aduşi cu japca, ci prezenţi „de bunăvoie şi nesiliţi de nimeni“. S-a dialogat pe marginea cărţii atât cei din prezidiu, cât şi unii invitaţi aflaţi în sală. Iată ce se întâmplă pe 5.05.2017. Asociaţia „Centrul Cultural Comarnic 2016” nou înfiinţată prin „grija” preşedintelui acestei – consilierul cultural Mihai Bărbulescu (după unele surse demne de încredere), împreună cu biblioteca liceului „Simion Stolnicu” Comarnic lansează volumul „Opreşte-te!” a scriitoarei şi pictoriţei Georgeta Popescu. Să comentăm puţin afişul invitaţie care, de fapt, spune totul. Titlul cărţii „Opreşte-te!”, în afiş OPREŞTE-TE, fără semnul exclamării. Că doar suntem în domeniul culturii, nu? Apoi nominalizarea artiştilor se scrie în felul următor: întâi prenumele, după care numele. În afiş, după cum vedeţi, este invers, ca la poliţie, că aşa-i în… cultură, ne permitem să-l parafrazăm pe regretatul Toma Caragiu în scheciul „Că aşa-i în tenis”! Sala plină de elevi, până la refuz. Tu de ce-ai venit?, întreb un copil. „Ne-a adus diriga”. Îţi place?… „Păi dacă ne-a adus diriga, nu înţelegi?”, a răspuns. „Toată clasa a venit, dar şi alte clase. Înţelegi?“ Dau din cap că da.
Sunt şi cadre didactice. Lipsesc însă consilierii locali din comisia de cultură. „N-am fost anunţaţi!”, ni s-a spus ulterior. Ceea ce s-a omis în a se menţiona în afiş a fost faptul că nu va fi numai o lansare de carte, ci şi un spectacol al elevilor ce altăruiesc ansamblul „Codruleţu” de pe lângă Casa de Cultură. Se termină evenimentul cultural. Un cadru didactic pensionar, mă întreabă la ieşirea din sală: „Ce-a fost asta? O lansare de carte sau un program artistic al elevilor? Şi una şi alta, îi răspund. „Păi, tot pe spinarea copiilor din Comarnic se fac lansările de carte?!… De ce s-a omis să ne specifice în invitaţie acest lucru?” De ce?, îmi permit să-l întreb, oprindu-ne din drum şi privindu-ne cu ochii mari unul pe altul. Deci, „activiştii” noştri culturali sprijină lansările de carte umplând sala cu elevi… care vrând-nevrând trebuie să vină. Şi astfel aceştia bifează, în agenda lor de lucru, un eveniment care îi face să treacă ţanţoşi prin centrul oraşului. Că de, cine mai e ca ei!
***
Era, dacă nu mă înşeală memoria, într-o după-amiză a unei zile de decembrie a anului de graţie 2014. În întâlnesc pe primarul ing.Botoacă Dorian Vasile prin centrul oraşului. Printre altele îmi exprim dorinţa de a lansa la Casa de Cultură din Comarnic volumul meu de versuri: „Iubeşte-mă începe ura”. Ajungem în sfârşit în biroul dumnealui şi-l cheamă pe domnul Bărbulescu Mihai, consilier cultural. „Vă rog să faceţi lansarea de carte a domnului Ciutacu cât mai curând!” Stabilim data şi ora. Iată-mă la Casa de Cultură la termenul fixat. Stupoare!… În incintă erau prezenţi: regretatul prof. Necula Paul, dna.prof. de română Arion Monica şi dacă nu mă-nşel, patru, cinci elevi din clasele mici. Bineînţeles, la eveniment era prezent, destul de discret, şi domnul consilier cultural. Scurt, celor prezenţi (!), am bâlbâit doar câteva cuvinte despre carte. Am virat-o apoi, că era şi timpul (!), spre politică şi… amintiri. (Prof.Necula Paul mi-a fost diriginte pe când eram elev la şcoala Poiana. Într-un final, de parcă eram vinovaţi, ne-am cerut scuze unii faţă de alţii. „De ce n-a fost aproape nimeni?”, mi-a reproşat profesorul pe drumul de acces la Casa de Cultură. De ce, domnule profesor?…
În data de 15 octombrie 2008 la Grupul Şcolar „Simion Stolnicu” a avut loc două lansări de carte: jurnalista Nina Marcu, din Ploieşti, cu romanul „Trăind clipa”, editat de Alt Press Tour Bucureşti, şi scriitorul Adrian Georgescu, redactor la Radio Cultural, cu romanul „Eu sunt şi vreau”, apărut în editura Sieben Publishing Bucureşti. Prezentatori: regretatul scriitor Nicu Boaru, mult timp directorul Bibliotecii Judeţene Prahova şi subsemnatul. „Prăpădul nu este un diavol cu coadă şi cu coarne! Nenorocirea nu se mai prezintă astăzi sub forma unui grup de soldaţi care trag cu AKM-uri. Nenorocirea este înlăuntrul nostru, în suflet şi în mintea noastră. Deznaţionalizarea, acest cuvânt atât de bătătorit astăzi, este cel care ne distruge identitatea ca popor. Ne luptăm de cele mai multe ori cu morile de vânt, dar trebuie să luptăm cu noi înşine, să ne creem momente, clipe, zile sau poate o viaţă chiar, dedicată cărţilor. Eu am cunoscut bibliotecari care aveau oroare de a pune mâna pe o carte, îmi pare rău că trebuie s-o spun. Le-am zis de ce nu s-au făcut ingineri sau doctori… Ei bine, aceste răsturnări de situaţii am dorit eu să aşez în această carte, dragi elevi. Dacă un scriitor vine şi vă învaţă un cuvânt care v-a plăcut şi îl veţi folosi într-un context creator, într-un context simţitor, înseamnă într-adevăr că aţi câştigat mai mult de o oră de stat la masă. Un roman, indiferent dacă este scris de Nina Marcu, de Adrian Georgescu sau de Sadoveanu este o viaţă pusă pe hârtie sau pe o pânză. Este o ofertă, dumneavoastră trebuie să-i veniţi în întâmpinare pentru că nu putem trăi prin aceşti distrugători de conştiinţe şi care este mass-media românească şi cea mondială”.
„Opresc” vocea scriitorului Adrian Georgescu de pe reportofon, aducându-mi aminte ce răsunet aveau în sufletul elevilor aceste cuvinte din moment ce le vedeam imprimate în ochii mari şi-n sufletele lor. Dar de ce în sală nu s-au văzut notabilităţile oraşului, dar mai ales umbra discretă a consilierului cultural?

VA URMA

11b

You may also like...

Leave a Reply