Lansări de carte la Comarnic prin oglinda timpului

Reportaj literar – Un afiş cultural… cu cântec!

Iată afişul invitaţiei – şi de care am scris în numărul trecut al publicaţiei noastre – cu greşelile flagrante de ortografie şi de… lasă că merge şi aşa! Oricât şi oricine ar cotrobăi prin „memoria” scrisului românesc este exclus a le mai întâlni undeva, cândva, ori mai pe scurt, niciodată. Autorul acestei isprăvi este „activistul” nostru cultural căruia puţin îi pasă de „năzbâtiile” lui fără precedent din moment ce afişează o mimică de ins fericit. Fericit că „a păcălit” secundă cu secundă, minut cu minut, ceas cu ceas, zile cu zile, câteva decenii, pe unii şefi ai administraţiei locale unde este slujbaş, ajungând astăzi să ridice lunar drept salariu de la bancomat incredibila sumă de 30 milioane de lei vechi. Spre disperarea unor bieţi pensionari care nu au cum să-şi mai ia medicamentele prescrise pentru a mai putea sta în picioare câtva timp. Păi, gândiţi-vă şi dumneavoastră de unde bani din moment ce aparatul nostru statal aruncă ţechinii publici cu nonşalanţă la angajaţii lui de la stânga la dreapta, de jos şi până sus, în vârful piramidei lui?! De unde?… Dar, întorcându-ne la „împricinatul” nostru cultural, să nu fiţi în pielea lui când acesta – ne-a povestit cineva – a trecut printr-un coşmar într-o noapte ce l-a zguduit din temelii. Iar eu, slujbaşul de serviciu de veche la gura largă deschisă a sacului cu bani publici, îmi rezerv dreptul să vi-l descriu cu lux de amănunte, pe îndelete, în zilele care urmează. Şi asta numai dacă Cel de Sus mai lasă îngeraşul să-mi toarne cerneală de culoarea fructelor de mătrăgună în călimară…
***
Oraşul salvat prin liceu

Vom „aşeza” acum în pagină – cu convingerea fermă că nu-i în zadar atunci când niciun fir de praf nu este pe oglinda timpului – impresii de la lansările de carte ce au avut loc pe data de 15 octombrie 2008 la liceul „Simion Stolnicu” din Comarnic de către scriitoarea Nina Marcu şi scriitorul Adrian Georgescu. Hotărât lucru, în acele vremuri cadrele didactice din conducerea acestui liceu ştiau că apropierea de cultură însemna o gură de oxigen când societatea românească (la fel ca şi astăzi sau azi mai rău de cât atunci!), în ansamblul ei era şi este sufoctă de dispute politice care surpă ţara pe fundul prăpastiei, de românul care este atins puternic în demnitatea lui, fiind obligat în a trăi pe caiet, în care posturile TV – în majoritatea lor – nu au alt scop decât acela de a ameţi poporul etc. Elevii participanţi la acest eveniment insolit în viaţa lor, au fost la înălţime sorbind pur şi si simplu, pe timp de secetă, apă vie din fântâna nesecată a literaturii româneşti.
„Comarnicul pătimeşte, vorba lui Caragiale, la fel ca Ploieştiul: mulţi localnici pleacă spre Sinaia, spre Ploieşti, ploieştenii spre Bucureşti, iar bucureştenii ne ocolesc trecând pe centru, zona Comarnicului”, fiind după spusa profesorului Nicu Boaru (regretatul director al Bibliotecii Judeţene „Nicolae Iorga” Ploieşti – prezentator al acestui eveniment) o matrice fecundă de talente”. (Nu oprim reportofonul acelor timpuri şi nici curiozitatea noastră!). Domnule profesor, românului îi plac valorile pe care le are? Elita? „S-ar părea că românul este învrăjbit, pornit împotriva elitei lui şi dintr-un complex de superioritate pe care îl are şi care se vădeşte, paradoxal, în complexul de inferioritate al lui, în individualismul care este funciar. Nu ai cum să te mândreşti cu o elită atunci când neunitatea şi netrezirea, la nivel de neam, sunt cu metastaze în momentul acesta. Elita noastră, coborând uşor şi în contradicţie cu elita politică, nu înseamnă cineva ales dintre ei şi pus deasupra, ci acel cineva care te face pe tine să simţi latenţele superioare ale unui neam curajos în istorie. Asta va înseamna elita. Şi în sensul ăsta, la elită participă până şi ţăranii de tipul părinţilor lui Creangă, de tipul învăţătorului de ţară, până în cărturarii care se consumă până la pierderea completă a lor (vezi cazul lui Bălcescu) în vetrele altora, în cimitire care ajung vetre de valori pentru alţii. Aşa rămâne, să vedem cum mai vedem noi vârfurile noastre. Vezi cazuri împinse până la sinucidere, adică sabotarea acordării premiului Nobel pentru literatură lui Mircea Eliade sau Blaga, mai înainte când contratimpii au venit din partea celor de la noi şi nu din altă parte, înţelegeţi? (Dau din cap că da!) Şi acum grupul din jurul I.C.R.-ului se luptă cu grupul nu-ştiu-cui, adică nişte furtuni într-un pahar cu apă, în seamă luate de nişte indivizi care au confiscat, au intrat în efracţie prin blazonul de elită naţională.
– Domnule profesor, vă rog rostiţi câteva vorbe despre Comarnic!
– Amarnic ar fi ca acest Comarnic să nu-şi redescopere, redeştepte nişte rădăcini ale lui. Spuneam unor prieteni de aici, din şcoală, şi dumitale, poete Ciutacu, că oraşul acesta trebuie să-şi găsească verticala foarte adevărată pe care o merită în dauna orizonatalei tranzitorii pe care o are de trecere dinspre Câmpina spre Sinaia, dinspre Bucureşti înspre Braşov. Este un oraş care dă nişte nume în literatura, pictura României şi în istorie, un oraş care este notoriu prin tenta folclorică a fetelor lui frumoase. Acest oraş trebuie să aibă o librărie a lui, un centru cultural şi o conştiinţă de sine a locuitorilor lui, a inteligenţei de aici. E un oraş pe care îl simt pendulând între o patină arhaică şi o mică burghezie apropiabilă de cea elveţiană..
– … Să înţeleg că aţi locuit aici cu plăcere!
– Vreau să vă spun că mă înclin în faţa frumuseţilor de aici şi a dumnezeieştilor plaiuri ozonate pe care le aveţi. Dumneavoastră, însă, trebuie să vă lămuriţi ce se întâmplă după terminarea macaralelor de aici, înţelegeţi? (Iar sunt de acord din moment ce dau din cap de mai multe ori, în sus şi în jos). Era să uit… Elevilor le spun doar atât prin intermediul dumneavoastră: Ajutaţi-le pe doamnele profesoare şi pe domnii profesori să vă ajute!
Opresc reportofonul dar asta nu înseamnă că am pus capăt vorbelor regretatului Nicu Boaru, fost profesor director, la Biblioteca Judeţeană „Nicolae Iorga”, Ploieşti. La plecare, pe superba alee din scări străjuite de tui sculptate din timp mi-a luat-o înainte, cum se zice, eleva Mincu Ioana din clasa a XII-a. O opresc din coborârea scărilor:
– Vă ajută dacă vin scriitorii în mijlocul vostru?
– Enorm!… Avem ce învăţa, ne dezvoltă vocabularul, ne ambiţionează să ajungem şi noi departe! Privind-o am simţit cum mă săgeată o rază de dincolo de culmile Pleşuvei. Era, de-acum, ora care nu mai avea niciun rost să mai dilate aproape la infinit timpul istoric existent în gena românului…

Indulgenţe, totuşi!…
Pe 14 mai 2010, la liceul „Simion Stolnicu” din Comarnic a avut loc lansarea cărţii de versuri „Indulgenţe pentru un loc pe corabia lui Noe” când iarăşi regretatul prof.Nicu Boaru şi-a făcut „numărul” într-o sală de clasă plină de elevi. Reputatul critic literar, actor ce ştia foarte bine în a-şi vinde „marfa” (ideile) a fost încântător, suculent prin poante fine, acid la cei neaveniţi în literatura română. A pledat îndelung pentru cuvântul sănătos, puternic şi frumos al limbii Maicii noastre, felicitând conducerea liceului pentru deschiderea de care dă dovadă spre cunoaşterea de către elevi a valorilor morale şi spirituale ale neamului românesc cultivând acestora interesul pentru scriitori: „Unul îl aveţi în faţa dumneavoastră care va fi capitol de istorie literară şi nu numai contemporană!” Autorul cărţii a ţinut să precizeze elevilor: „Indulgenţe pentru un loc pe corabia lui Noe” este, copii, dispariţia satului românesc. Voi sunteţi cei care veţi fi primiţi pe singura corabie a marelui potop dacă, studiindu-vă interiorul vă veţi regăsi harul pentru care Dumnezeu v-a adus pe această lume pentru a începe una nouă!” Oricât s-a străduit presa interesată de acest eveniment n-a putut să vadă pe cineva de la „centru”, întrebându-se amar: „În aceste vremuri de cumpănă, oare cu ce se ocupă consilierii culturali ai primăriei de sunt de nevăzut la asemenea evenimente?”
***
Colbul istoriei s-a depus din abundenţă pe oglinda timpului când Asociaţia „Centru Cultural Comarnic 2016” a avut lansarea cărţii: „VERSURI neÎNTÂMPLĂTOARE” a Alexandrei Dulamă. Era, de-acum, pe 14 ianuarie 2017, când sala a fost plină de elevi şi doar de câţiva adulţi. Dar şi de multe semne de întrebare care mai de care mai îndreptăţite să primească răspuns: „Iar elevii salvează oraşul? … Oare, ecoul aplauzelor adresate copiilor ce-au interpretat dansuri tradiţionale şi moderne să fi fost atât de prelungi încât ele au fost valabile şi când poeta şi-a interpretat „rolul” pe scenă? Oare acesta să fie nivelul cultural al oraşului? Oare nu putem scăpa de „complexul” Simion Stolnicu când pe 26 iulie 1936, seara, afirma: „Comarnicul este un compromis între ozon şi mahala ş.a.m.d.”. La toate aceste nedumeriri cu mari semne de întrebare, concluziv, parcă a răspuns imperativ un cadru didactic mai mult, se pare, pentru el: „Îndemnaţi copiii să vină şi la Eminescu! Că mâine e ziua lui, dar şi pentru vecie!”

You may also like...

Leave a Reply