“Hanul Drumeţilor”

Mircea Ordean este un alpinist și un împătimit al Bucegilor. I-a cunoscut pe toți pionierii cățărării din România, de la Nicolae Baticu și până la Emilian Cristea. Între 1985 și 1992 a scris o carte intitulată „Sus la munte, la izvor”, pe care din diverse motive nu a publicat-o niciodată. Cu acceptul autorului, publicăm pasaje din această carte interesantă. Și poate, citind, vreun iubitor al muntelui va considera că a venit și vremea publicării în volum.

Partea a V-a

Pe atunci mai exista, chiar dacă apatia membrilor şi vitregia vremurilor îi reduseseră drastic activitatea, Societatea Turiştilor Români. Această asociaţie construise pe munte drumuri şi cabane, efectuase marcaje, organizase numeroase excursii, reflectate în paginile unei publicaţii de ţinută: Anuarul S.T.R. Seteriştii îl primiseră cîndva cu braţele deschise pe Mihai Gold-Haret, promovîndu-l extrem de repede în comitet, dar acesta nu pare să se fi angajat cu energia vîrstei şi firii sale la redresarea asociaţiei. El se mulţumea, de pildă, să admire curăţenia adăpostului S.K.V. de la Vlăduşca, dar nu a întreprins nimic pentru refacerea adăpostului propriu din învecinatul Grind*2. Încă din timpul războiului Bucuţa şi apropiaţii săi visau la înfiinţarea unei asociaţii montane pe care o doreau în pas cu cerinţele timpului. I-au spus “Hanul Drumeţilor”. Ideea înfiinţării unei noi asociaţii i-a aparţinut Bucurei Dumbravă (“cel mai hotărît dintre ctitori”, cf. E. Bucuţa; graţie acestuia din urmă ideea a fost “frumos concretizată în revista Ideea Europeană”). Scriitoarea avea în vedere un adăpost pentru iubitorii muntelui în Sinaia, sub forma unui “locaş confortabil […] cu bibliotecă, muzeu şi sală de conferinţe. Erau fără îndoială himerele unei “vizionare, îndrăgostită de bine, de frumos, de util”, la care Bucura pare să fi meditat dinainte de război. Majoritatea “drumeţilor” ignorau însă dificultăţile transpunerii în viaţă a unui asemenea plan. Era nevoie de oameni practici, dispuşi să-şi sacrifice un volum considerabil de muncă şi timp. Şi-a asumat această dificilă sarcină Mihai Haret. Plămădit din aluatul spiritual al celor dornici să-şi conducă semenii, Mihai Haret viza postul de lider unic al preconizatei formaţiuni. Conştient însă că sprijinul colaboratorilor este hotărîtor într-o asemenea întreprindere, a făcut acestora cîteva concesii. Şi i-a alăturat, de pildă, în calitate de fondatori, pe Bucura Dumbravă şi Emanoil Bucuţa. Deşi îl proiectase şi îi dăduse chiar numele, odată înfiinţat “Hanul Drumeţilor” Bucura Dumbravă a avut mai puţin a face cu el decît s-ar crede. Ea nu a făcut niciodată parte din consiliul de administraţie, iar prin 1924 nu cunoştea nici măcar costul unei acţiuni a societăţii (probabil datorită nepriceperii administrative, despre care Bucura însăşi avea “cea mai proastă părere”*3). La rîndul său, Emanoil Bucuţa*4 (şi el un răsfăţat al literelor) nu a rămas multă vreme în conducerea “Hanului Drumeţilor”, absorbit fiind fără îndoială de obligaţiile profesionale.
Titulatura de “Hanul Drumeţilor” aleasă pentru noua asociaţie se înscria în eforturile iniţiatorilor ei de a reforma lexicul românesc. Astfel, în termenul “«drumeţ» vream să punem corespondentul neaoş al turismului”*5, “han” era asociat ideii de cabană montană, “alpinist” devenea carpatist, restaurant – “ospătărie” etc.*6

Ca organizare, “Hanul Drumeţilor” era o societate anonimă pe acţiuni, formulă turistică unică pe meleagurile noastre. Explicînd raţiunile care au impus această opţiune, M. Haret a motivat că grupările întemeiate în principal pe venituri din cotizaţiile membrilor “decedează metodic după o grea şi scurtă durată” şi că “numai forma […] pe acţiuni ar putea da rezultate apreciabile”. Această orientare ar fi fost “unanim adoptată” de conducerea “Hanului Drumeţilor”, după cum la întocmirea statutelor ar fi lucrat o echipă, formată din M. Haret, Ion Bianu*7 şi Bucura Dumbravă*8. Ultimele afirmaţii sînt contestabile: despre (in)competenţa scriitoarei în probleme de organizare am vorbit, în vreme ce directorul Bibliotecii Academiei avea timpul extrem de drămuit, motiv pentru care M. Haret i-a şi trimis doar la semnat actele “Hanului…” *9.

1 Valeriu Puşcariu afirmă (Enciclopedia Turistică Românească – în continuare E.T.R. –, 1946), preluat şi de alţii, că Bucura Dumbravă s-a aflat printre fondatorii Societăţii Carpatine “Sinaia”, asociaţie în care s-ar fi format ca turişti Mihai Haret şi Emanoil Bucuţa – pretenţii inexacte însă.
2 Anuarul S.T.R. 1915, articolul “În octombrie la Piatra Craiului”.
3 Scrisoare către Mihai Haret, 5 martie 1921.
4 Emanoil Popescu (Bucuţa) (1887-1946). Licenţiat în filologie modernă. Redactor la Ideea Europeană, Boabe de grâu şi altele. În 1926, şeful Direcţiei Poporului din Ministerul Muncii. Secretar general în Ministerul Cultelor şi Artelor (1932-33 şi 1939-40), important factor de decizie la Fundaţia Carol.
5 E. Bucuţa, op. cit. Ulterior, A. Pandrea (op. cit.) a apreciat că “«drumeţ» a prins şi va rămîne, fiind aproape echivalentul românesc al neologismului «turist»”.
6 Paradoxal, franţuzismele nu aveau să dispară din scrisele lui Mihai Haret şi ale prietenilor săi; Bucura (care a scris o singură carte în româneşte) a fost numită tot Fanou etc.
7 Ion Bianu (1856-1935). Întîiul director al Bibliotecii Academiei Române. Naş de cununie al lui Mihai Haret.
8 Boabe de grâu.
9 “Lucrez acuma la Actul Constitutiv, cu advocatul nostru, pe care ţi-l voi aduce la iscălit” (scrisoare M. Haret către Ion Bianu, 23 decembrie 1920). Avocatul se numea Take Policrat şi nu pare să se fi bucurat de o moralitate desăvîrşită. Bucurei, alarmată în acest sens de nişte zvonuri, M. Haret îi răspundea liniştitor, dar preşedintele s-a îngrijit ulterior să nu-i fie eliberate drepturile băneşti cuvenite lui Policrat decît după isprăvirea formalităţilor legate de înfiinţarea societăţii şi numai contra chitanţă (scrisoare către D.Z. Furnică, 8 ianuarie 1921).

You may also like...

Leave a Reply