Hanul Drumeţilor

2b

Partea a VI-a

Mircea Ordean este un alpinist și un împătimit al Bucegilor. I-a cunoscut pe toți pionierii cățărării din România, de la Nicolae Baticu și până la Emilian Cristea. Între 1985 și 1992 a scris o carte intitulată „Sus la munte, la izvor”, pe care din diverse motive nu a publicat-o niciodată. Cu acceptul autorului, publicăm pasaje din această carte interesantă. Și poate, citind, vreun iubitor al muntelui va considera că a venit și vremea publicării în volum.

În ultima zi a anului 1920 au fost înaintate Tribunalului Ilfov, în vederea obţinerii personalităţii juridice, actul constitutiv şi statutul societăţii “Hanul Drumeţilor”, cu un capital social de 975 000 lei. O primă emisiune de acţiuni, în valoare de 200 000 lei, a fost acoperită integral de către opt membri fondatori: Ion Bianu (profesor universitar), Fanny Seculici (scriitoare), Sophie Bragadir, Mircea Neniţescu (inginer), Emanoil Popescu (publicist), Aurel Stănescu (procurist), Dim. Furnică (comerciant) şi Mihai Haret (naturalist şi geograf). Ultimul din această enumerare figura însă primul în ierarhia Consiliului de Administraţie stabilit cu acelaşi prilej: Mihai Haret (preşedinte), Ion Bianu (vicepreşedinte), D. Furnică (casier), Emanoil Popescu (secretar general), general Scarlat Panaitescu, Aristide Blank, Dim. Papadopol, Mircea Neniţescu, Eugenia Bărbulescu (membri) Ioan Flachs, Aurel Stănescu şi Ştefan Bogdănescu (cenzori)*1.
Instanţa, considerînd îndeplinite toate formalităţile, a acordat (prin sentinţa 55/15 februarie 1921) personalitate juridică “Hanului Drumeţilor”. În ce priveşte momentul apariţiei “Hanului Drumeţilor”, M. Haret amintea în 1923 că punerea de acord asupra formei de organizare a “Hanului Drumeţilor” a avut loc la 14 şi 15 septembrie 1920*2, pentru a plasa ulterior “întâlnirile preparative” în iarna anului 1920*3. Ori, în vara acelui an, Aristide Blank aducea la cunoştinţă lui Mihai Haret (deja “preşedinte al soc. Hanul Drumeţilor”) că acceptă să subscrie la capitalul acesteia contravaloarea a 25 de acţiuni în numele sau personal şi a altor 50 de acţiuni în calitate de director al băncii “Marmorosch, Blank & co.”*4…

Anii existenţei “Hanului Drumeţilor” s-au caracterizat, între altele, prin strădania conducătorilor săi, în special a lui Mihai Haret, de a-i estompa în ochii opiniei publice caracterul lucrativ. Manevra era mai mult decît necesară în condiţiile în care se urmărea obţinerea unor cît mai numeroase subvenţii şi donaţii*5.
Statutul “Hanului Drumeţilor” menţiona clar că această societate urmărea un profit, din care trebuiau acoperite nu doar dividendele acţionarilor, ci şi plata membrilor Consiliului de Administraţie. Ori o atare imagine nu putea îmbia idealiştii să pună umărul la propăşirea asociaţiei. Din fericire pentru Mihai Haret şi ai săi, puţini ţineau să consulte actul fundamental ori copiile după bilanţ pe care societatea le depunea periodic la tribunal. Prin urmare, mai marii “Hanului…” au purces la confecţionarea unei faţade cît mai atrăgătoare a acestuia. De pildă, tenta lucrativă neputînd fi complet eludată, publicului i-a fost oferită imaginea unei societăţi cu scopuri dintre cele mai înălţătoare, pe care doar vitregia vremurilor o constrînseseră să adopte o formă lucrativă de organizare. În aceasta optică, “Hanul Drumeţilor” era o “societate de turism şi pentru protecţia naturii […] necomercială şi cu scopuri ştiinţifice-cultural-sportive”. Ştampila asociaţiei menţiona şi ea: “Pentru Ţară, spre Lumină, sus la Munte”. În ce priveşte facilităţile oferite, membrii urmau să beneficieze de “centre de instrucţie intelectuală, morală şi patriotică” (concret, case de adăpost în munţi) – gazde ale unor “serbări ştiinţifice şi turistice”, cu proiecţii de diapozitive şi cinematografice. Pentru materializarea acestor ambiţioase proiecte, societatea conta pe fonduri provenind din: a) vînzarea acţiunilor, b) cotizaţii şi taxe de înscriere, c) subvenţii, donaţii şi venituri diverse (taxe de participare la conferinţe, proiecţii, serbări, excursii colective)*6. Cu dărnicie erau oferite nu doar vorbe, ci şi facilităţi urmînd a fi asigurate de alţii (cazul reducerilor pe CFR) sau care puteau fi împinse la termene îndepărtate (recte reducerile la cabane şi la publicaţiile asociaţiei). Modul de organizare al “Hanului…” a continuat să provoace însă “confuzii” *7. Pe de o parte, adepţii formaţiunii clasice de turism evitau asociaţia lui Mihai Haret, în vreme ce alţii vizau numai avantajele pecuniare decurgînd din calitatea de acţionar. Într-o postura deloc de invidiat, preşedintele a deplîns “interesul material (ce) stăpîneşte azi lumea cu atîta putere”, asigurînd că fondurile provenind din vînzarea acţiunilor sînt întrebuinţate nu atît pentru obţinerea de dividende, cît pentru a da “operă utilă ţării”.

1) Scarlat Panaitescu, general, membru corespondent al Academiei Române; Dim. Papadopol, directorul liceului Spiru Haret; Ioan Flachs, directorul contabilităţii la Banca Marmorosch Blank; Ştefan Bogdănescu, subdirector general în Ministerul Finanţelor etc. Într-un comitet ştiinţific figurau Simion Mehedinţi, Fanny Seculici, Otilia Oteteleşianu, Margareta Miller-Verghi, Mihai Haret şi Alex Tzigara-Samurcaş. Despre acest comitet, V. Puşcariu (op. cit) scrie că “nu ştim să se fi întrunit vreodată”, menţiune omisă de M. Handoca (prefaţă la Cartea munţilor, 1970) şi V. Borda (op. cit.)
2) Informaţiile de aici au fost preluate şi de Val. Puşcariu (Enciclopedia Turistică Românească, 1946)
3) Natura (aici şi în continuare, nr. 3/1923) şi, respectiv, Boabe de grâu. Oscilează în acest sens şi M. Ciupagea: “s-a înfiinţat prin 1922” (Gazeta Sporturilor, 23 oct. 1924), apoi: “la 15 septembrie 1920 a luat fiinţă Hanul Drumeţilor (idem, 2 nov. 1924).
4) Scrisoare, 19 iulie 1920, colecţia de manuscrise B.A.R.
5) Imediat după înfiinţare, Bucura Dumbravă (scrisoare către Mihai Haret, 5 martie 1921) îşi exprima speranţa că “vor veni şi alţi miniştri mai civilizaţi”, adică dispuşi să acorde subvenţii asociaţiei.
6) Extrase din statutul “Hanului Drumeţilor” (vezi Natura).
7) Idem.

You may also like...

Leave a Reply