Casa Peştera

2b

Mircea Ordean este un alpinist și un împătimit al Bucegilor. I-a cunoscut pe toți pionierii cățărării din România, de la Nicolae Baticu și până la Emilian Cristea. Între 1985 și 1992 a scris o carte intitulată „Sus la munte, la izvor”, pe care din diverse motive nu a publicat-o niciodată. Cu acceptul autorului, publicăm pasaje din această carte interesantă. Și poate, citind, vreun iubitor al muntelui va considera că a venit și vremea publicării în volum. 

Partea a VII-a

Prima acţiune importantă a “Hanului Drumeţilor” a constituit-o deschiderea la Sinaia a două adăposturi, care funcţionau în case ţărăneşti închiriate. Primul, apărut înaintea recunoaşterii juridice a asociaţiei, avea opt locuri şi a fiinţat în anii 1920-22 (numai vara). Un al doilea han a funcţionat în intervalul martie 1921- februarie 1922. Implicarea Bucurei Dumbravă şi a lui Mihai Haret, oameni cu oarecare greutate socială, în această întreprindere este mai amplă decît s-ar bănui. “N-am mai notat conservele vîndute bizuindu-mă pe însemnările dumitale, de la care puteam apoi să deduc ce datorez Hanului. Dar lista originală am găsit-o. Iată numărul de cutii total: 478 fasole cu carne, 96 slănină, 95 sardele, 71 sosbif, 48 cîrnaţi, 5 arpacaş, 5 sago. Te rog deci să faci socotelile necesare şi să binevoieşti să- mi comunici şi mie rezultatul ca să plătesc şi eu…” *1 În ciuda eforturilor, hanurile sinăiene au avut puţine în comun cu “vechiul tip românesc, în care drumeţii intelectuali să poată găsi un adăpost curat, confortabil şi o masă igienică şi ieftină”*2. Mai mult, au prilejuit un deficit total de 25 000 lei, decurgînd din coeficientul redus de ocupare al paturilor (vara 60%, iarna 0,5%). Insuccesul a fost atribuit de către organizatori faptului că “românii nu iubesc şi nu apreciază muntele”, ei preferînd codrilor verzi de brad postavul de aceeaşi culoare al Cazinoului. Fără să dezarmeze, conducerea “Hanului Drumeţilor” a dat curs unui mai vechi deziderat al Bucurei Dumbravă de înfiinţare a unei case de adăpost la Peştera Ialomiţei. “Cînd şi-a instalat Schiel fabrica şi funicularul, cînd la Bulboace s-a dezvoltat industria lemnului, lanţul Bucegilor dinspre Sinaia a căpătat o viaţă nouă. Funicularul i-a dat Bucurei ideea să stăruie în crearea «Hanului Drumeţilor», la peştera Ialomiţei. Vedea în el transportul materialelor de construcţie […] Casa ce o visase Bucura din timpul cînd munţii noştri erau înstrăinaţi, sub ocupaţiegermană”*3. Apoi, scriitoarea a găsit de cuviinţă să insiste: “Te rog, să nu lăsăm Peştera din mînă. Noul stariţ, Mihăilă, e gata să facă totul pentru noi”*4.

Mihai Haret a dat curs solicitării, “cu credinţa fanaticului religios” chiar. Între altele, preşedintele asociaţiei “a întins mîna la mare şi la mic, pînă ce […] a strîns suma necesară”*5.
În paralel, după demersuri nu tocmai lesnicioase, a fost obţinut în arendă*6 de la Ministerul Domeniilor un teren de 3, 5 ha la poalele muntelui Cocora. Un diferend privind preţul lemnului provenind din tăierea pădurii de pe acel loc a fost soluţionat favorabil “Hanului…” de către primul ministru Ion. I.C. Brătianu. Iniţial, s-a vizat o Casă (numai) a Membrilor, cu etaj şi mansardă. Mai apoi, în lipsa mijloacelor materiale, exigenţele au scăzut, preferat fiind, la sugestia doctorului Urechia*7, un adăpost în genul Schitului Nou din apropiere, cu un singur nivel şi camere despărţite de verandă printr-un antreu. Deşi ulterior meritele ridicării primei case a “Hanului Drumeţilor” aveau să fie atribuite lui Mihai Haret sau Bucurei Dumbravă, servicii cel puţin egale a adus doctorul Alceu Urechia. El a contactat în toamna anului 1922 mai mulţi antreprenori din Sinaia, căutînd să obţină un preţ de construcţie cît mai bun. “Duminica trecută a venit Dobrescu pe care mi l-ai anunţat; era însă în aşa hal de beţie, încît nu am putut lucra nimic cu el. Şi coincidenţă […] la Sinaia, în aceeaşi zi, a fost tot pentru casă şi Gâtej, însă şi el aproape în acelaşi hal ca Dobrescu. Ce vrei, la Sinaia aerul e tare şi omul trebuie să bea ca să reziste. Concluzie: pînă acum nu avem decît oferta lui Venturini (antreprenor din Sinaia, n.n.), care nu e însă acceptabilă din cauza preţului prea ridicat: 275000 lei.”*8

În vara anului următor, “Marele Urs” (cum îl numea Bucura Dumbravă pe Alceu Urechia) a supravegheat în persoană şi lucrările de construcţie. “Casa noastră, deşi Dumitru Marin (vreun muncitor constructor, n.n.) a dat bir cu fugiţii, va fi peste 2-3 zile complet terminată, de asemeni şi mobilierul […] Buştenii lui Schiel se cară de zor. În curînd totul va fi dus. Pentru măsurătoare voi fi şi eu acolo, sper deci să nu fim înşelaţi cu prea mult. Paturile sînt deja la casă, marţi vom monta de asemenea şi geamurile. Sîntem în tratative cu armata (batalionul de vînători din Sinaia, n.n.) să ne dea caii necesari pentru transportul saltelelor şi al perinelor […] Sper ca săptămîna viitoare Casa Peştera*9 să funcţioneze în regulă. După ce organizez la Peştera mă duc la Bucureşti să vedem de este ceva de făcut cu Wapner pentru farfurii etc. M-am interesat la Buşteni pentru pături de învelit – cele mai bune scumpe foc 900-1000 lei bucata. Cele rele, 500, dar mai mult păr de bou decît lînă. Finalmente Muston a găsit la Braşov pături din cele comandate de Carpaten Verein (S.K.V., n.n.) pentru adăposturile lor, cu 340 lei bucata, lînă bună şi relativ groscioară…*10.
________________________________________

1) Scrisoare B. Dumbravă care M. Haret, 5 martie 1921.
2) Natura.
3) F. Neniţescu-Boerescu, în Enciclopedia Turistică Românească 1946
4) B. Dumbravă, op. cit. Predecesorul lui Mihăilă nu pare să fi văzut cu ochi buni înfiinţarea unei cabane turistice în preajma schitului Peştera, motiv pentru care Alceu Urechia nota la moartea sa: “un duşman al Hanului mai puţin”.
5) A. Urechia, în Universul, 10 octombrie 1923.
6) În ciuda insistenţelor ulterioare, terenul a rămas în proprietatea Eforiei Spitalelor Civile. Aşa a fost posibilă, prin 1935-36, îndepărtarea cabanierului Grigore Pescaru, acuzat de braconaj repetat de către Alex. Ghika. Ameninţat de către fiul eforului cu rezilierea contractului de arendare, M. Haret a fost nevoit să renunţe la un colaborator apreciat (informaţie de la Fl. Ştefănescu)
7) Informaţie de la Ion Cantuniari.
8) Scrisoare A. Urechia către M. Haret, 8 noiembrie 1922.
9)Titulatura adăpostului a fost din start aceea de Casa Peştera, cum apare şi pe placa adusă din Sinaia de Gheorghe al Sandei (Titu Evolceanu, în Enciclopedia Turistică Românească 1946). M. Haret (în Peştera Ialomiţei şi Casa Peştera) găsea totuşi că ar fi fost mai potrivită cea de Casa Cocora).
10) Scrisoare A. Urechia către M. Haret, probabil septembrie 1923.

You may also like...

Leave a Reply