Distanţa până la Dumnezeu

raul baz

Porni Luceafărul. Creșteau
În cer a lui aripe
Și căi de mii de ani treceau
În tot atâtea clipe.
Aceste versuri eminesciene, analizate din punct de vedere al legilor fizicii, conduc la unele concluzii interesante. Iată despre ce este vorba. Dacă miile de ani treceau în tot atâtea clipe, înseamnă că un drum de 1000 de ani era parcurs în o mie de secunde. Altfel spus, un drum de un an era parcurs într-o secundă. Bun, dar ce să înţelegem prin „drum de un an”? Fără doar şi poate, e vorba despre distanţa parcursă deplasându-te cu viteză constantă timp de un an. Problema e cu ce viteză te deplasezi. Dacă mergi pe jos, într-un an parcurgi o distanţă, dacă mergi cu bicicleta, parcurgi o distanţă mai mare. La ce să se fi referit Eminescu? E foarte plauzibil că la mersul pe jos sau cu trenul, cu care poetul călătorea destul de frecvent. Hai să vedem ce iese dacă facem socotelile. Să zicem că în Luceafărul e vorba de mersul pe jos. Asta înseamnă aşa: distanţa parcursă de un om care merge pe jos timp de un an este aceeaşi cu distanţa parcursă de Luceafăr zburând prin cosmos timp de o secundă. Dacă notăm cu V viteza cu care călătorea Luceafărul şi ţinând cont că S=Vt (spaţiul este viteza ori timpul), avem următoarea socoteală: Luceafărul parcurge acest spaţiu într-o secundă mergând cu viteza V, iar un om îl parcurge într-un an, adică în 31.536.000 secunde, mergând cu viteza de 5km/h, sau aproximativ 0,00139 km/sec. Rezultă că S = Vkm/sec x 1sec = 0,00139km/sec x 31.536.000sec, adică V = 0,00139×31.536.000 km/sec, deci viteza Luceafărului ar fi fost de circa 43.835 km/sec. Să zicem că Eminescu s-a gândit la mersul cu trenul. În anii aceia, trenurile atingeau viteza de 50km/h, sau aproximativ 0,0138 km/sec. Atunci o să găsim V = 0,0138×31.536.000, deci viteza Luceafărului ar ajunge la circa 435.196 km/sec. Ori asta ar însemna că Luceafărul depăşea viteză luminii, care este de 300.000 km/sec, contrazicându-l anticipat pe Einstein. Ca să nu mai vorbim că poezia trebuie înţeleasă de oricine, inclusiv de cei care nu au auzit în viaţa lor de trenuri – prin 1880 erau mulţi de felul lor. Cred că e foarte clar că Eminescu s-a gândit la mersul pe jos, ca în basmele populare despre cei care umblau prin toată lumea, rupând perechi după perechi de opinci. Luceafărul, zburând cu viteza pe care tocmai am calculat-o, de 43.835 km/s, ajunge după un timp la Creatorul Lumii, căruia îi cere să-l facă muritor ca să poată îmbătrâni alături de mândra lui de pe Pământ. Asta ne permite să aflăm care e distanţa dintre Pământ şi sălaşul lui Dumnezeu.
Plecăm de la următoarele versuri:
În locul lui menit din cer
Hyperion se-ntoarse
Și, ca și-n ziua cea de ieri,
Lumina și-o revarsă.
Deducem de aici că Luceafărul nu a lipsit de pe boltă mai mult de 24 de ore. Drumul până la Dumnezeu i-a luat, aşadar, cel mult 12 ore. Mergând cu 43.835 km/secundă, el a parcurs, în 12 ore, distanţa de 1.893.672.000 kilometri. Dacă la asta adăugăm distanţa Pământ-Venus, care nu depăşeşte 260.000.000 kilometri, ajungem la concluzia minunată că între Pământ şi locuinţa lui Dumnezeu e o distanţă de cel mult 2.153.672.000 kilometri. Să vedem cam ce înseamnă asta. Rachetele moderne se pot deplasa în spaţiu cu viteza de 40.000km/h. O rachetă ar avea nevoie de circa 6 ani pentru a parcurge distanţa până la Dumnezeu. Timpul acesta va putea fi considerabil scurtat în viitor, pe măsura dezvoltării tehnologiei, așa că nu-i exclus ca de la Pământ la Dumnezeu să putem ajunge, când vitezele se vor apropia de viteza luminii, în mai puțin de un an! Iată ce lucruri interesante ne învaţă Eminescu – nu degeaba i-a spus Călinescu „poetul nepereche” (apropo, dacă ceilalți poeți au perechi, care o fi perechea lui Nichita Stănescu?)  RSB

You may also like...

Leave a Reply