La moartea lui Zoe Petre

Un articol de Raul Sebastian BAZ

„Pe 21 decembrie 1996, Emil Constantinescu, preşedinte de o lună, îl numea pe domnul Dan Petre consilier prezidenţial pe probleme de politică externă. Cine este acest domn? Nimeni altul decât fiul lui Zoe Petre – şefa de campanie electorală a lui Constantinescu, cel care avea să fie reţinut de istorie sub numele de Milică Înfrântul. Luat la întrebări de societatea civilă cu privire la acest derapaj, la această crasă dovadă de nepotism, Milică a răspuns cu o aroganţă pe care nu reuşit s-o egaleze, ulterior, decât Adrian Năstase: „am suficient capital electoral că să-mi permit asta”. Ceea ce ați citit mai sus reprezintă un fragment dintr-un articol pe care l-am scris în 2014. Astăzi, când scriu acest articol, Zoe Petre a fost înmormântată cu onoruri militare. Mi-am amintit rapid de mizerabila ei prestație publică și, totodată, de zicala „despre morți, numai de bine”. Dar cum poți spune doar de bine, spre exemplu, de Vadim Tudor, de Ceaușescu, de Stalin etc etc? Nu, despre morți numai adevărul, așa ar trebui să sune zicala. Prin urmare, despre Zoe Petre, pe care am cunoscut-o la Furnica, unde organiza niște simpozioane în vremea în care eram președinte al PNȚCD Sinaia, voi spune adevărul, așa cum îl văd eu. Impresia a fost deplorabilă. Se spuneau acolo aproape în exclusivitate lozinci, se vorbea eminamente electoral, dar totul căpăta aureola unor schimburi de idei valoroase, pentru singurul motiv că doamna Zoe Petre avea grijă să facă tot timpul trimiteri la cultura greacă, la diverși filosofi francezi, la opere literare de anvergură. Mi-a displăcut profund acest mod de a se face politică și prozelitism, drept pentru care chiar am luat cuvântul și am făcut anumite susțineri care nu i-au convenit doamnei. Era însă – trebuie să recunosc – o persoană cu un simț dezvoltat al acurateței, al logicii discursului și, nu în ultimul rând, al ridicolului. Ceea ce spusesem eu nu ar fi putut fi combătut decât sacrificând acuratețea și logica, așa încât doamna Petre, pentru a nu deveni ridicolă, a preferat să ignore criticile mele. Dar am văzut în ochii multora dintre participanți aprobarea pentru ideile pe care le susținusem. Zoe Petre a fost consilierul principal al lui Emil Constantinescu. Acest individ a ajuns președintele României pe un val uriaș de simpatie populară. Țin minte și astăzi bucuria cu care am defilat pe străzile Sinăii, împreună cu prietenii și colegii de la PNȚCD, la aflarea veștii că Iliescu a pierdut în fața lui Constantinescu. N-a trecut mult și toate speranțele s-au frânt. Președintele s-a dovedit a fi slab, lipsit de voință politică, incapabil să-și țină promisiunile elctorale. Sfătuit și de Zoe Petre, Constantinescu n-a tulburat cu nimic viesparul securist. Deja îi dăduse doctoratul lui Virgil Măgureanu, probabil ca preț al susținerii candidaturii sale de către SRI. Fiul lui Zoe Petre a fost numit consilier prezidențial, dând astfel semnalul clar că la Cotroceni nu se vrea niciun fel de reformă morală.
Și atunci de ce aș vorbi astăzi „numai de bine” de doamna Zoe Petre? De bine o vorbesc, după cum a relatat presa, Norica Nicolai, Tăriceanu, Dorin Marian, Harnagea, Bălăceanu Stolnici. Și asta cred că este relevant pentru locul pe care-l va ocupa în istoria acestor ani doamna Zoe Petre, căreia nu pot decât să-i doresc să-i fie țărâna ușoară.

You may also like...

Leave a Reply