Colegiul NU este construit nici de Oprea, nici de Arieşan…

4a

Restabilirea unui adevăr istoric

De mai multe ori, în ultimii ani, am fost prezent la diferite festivități la Colegiul Mihail Cantacuzino din Sinaia, și am rămas impresionat negativ despre cum se erijează unii în mari personalități ale orașului. Nu stau aici să detaliez în amănunt despre minciunile și manipulările privind marile realizări din zona învățământului sinăian, vreau să precizez un singur amănunt, foarte trist în esență… Nimeni, dar absolut nimeni, nu spune, așa, ca o mică paranteză, că sediul actual al Colegiului Mihail Cantacuzino, este realizat numai și numai prin meritele unui singur om. Este vorba de profesorul inginer Ion BUCUR, singurul personaj semnificativ cu adevărat în istoria acestui sediu, singurul care, prin munca și voința lui, prin abnegația și insistența de care a dat atunci dovadă, a făcut posibilă mutarea liceului de pe prundul gârlei în locația actuală. Toată lumea uită, nimeni nu face această umilă precizare. Actuala conducere a liceului, care, după părerea mea, face mai mult politică decât ar fi cazul, se grăbește să prezinte sediul luminos al colegiului, alergând ca un veritabil ghid turistic în fața grupurilor prezente, ca și cum ar fi meritul actualei puteri locale… Aici am făcut asta, aici am făcut cealaltă… Vax albina crema puca… Nici măcar conducătorii luminoși ai orașului, prezenți la fiecare deschidere de an, nu spun nimic despre Ion BUCUR, cu toate că știu foarte bine acest aspect al problemei. Chiar primarul orașului a pășit în noul sediu prin 1983, la numai un an de la inaugurare, așa că, în mod sigur cunoaște foarte bine faptele. Ca să nu credeți că sunt cârcotaș, vă rog să intrați pe site-ul oficial al colegiului, să verificați dacă acolo apare sau nu numele celui care a făcut posibilă existența acestui nou sediu. Ar mai trebui spus că, atunci când sediul a fost inaugurat, baza sportivă din fața lui era o grămadă de moloz… Mii de elevi au prestat o muncă titanică la nivelarea acelui teren, la plantat glii cu iarbă, la montat borduri și la cărat zgură… Generații întregi au muncit acolo, pentru folosul generațiilor următoare de elevi, nu pentru cedarea lui către societatea puterii locale, Transport Urban Sinaia, societate care stabilește cine are voie acolo, cu ce preț și când, dar asta este o altă discuție… Cu excepția mobilierului, a zugrăvelilor, a steagurilor și a câtorva briz-briz-uri, liceul este exact așa cum l-a construit Ion Bucur. Și cu asta am spus totul.  Partea mai gravă a problemei, și aici totul coboară într-un registru mai serios, ar fi dacă cineva ar sta să se întrebe, cu adevărat, despre nivelul învățământului din colegul sinăian, pentru că aici cred că ar fi mai multe de spus. Cineva ar trebui să ia un TOP al liceelor de pe vremea unui alt director, regretatul profesor Adrian Ghioca și să-l compare cu actualul clasament… Cred că această treabă ar tulbura puțin spiritele părinților care au copiii la colegiul acesta… Am studiat eu puțin problema, pe un TOP făcut de admitereliceu.ro, în funcție de mai multe criterii, cel mai important dintre ele fiind media de la examenul de bacalaureat… și m-am îngrozit… Am aflat că celebrul colegiu din Sinaia dă elevi aproape la fel de bine pregătiți ca și Colegiul Tehnic Forestier din Câmpina, depășit fiind de Mizil, Urlați, Breaza, Văleni, Câmpina… Ca să nu mai vorbim de liceele din Ploiești… Cu alte cuvinte, Colegiul Mihail Cantacuzino din Sinaia se află anul acesta, la nivel național, pe un foarte umil loc 331 și pe locul 13, la fel de umil, în județul Prahova. Evident DA, o să spună directoarea Aurora Arieșan, fostă Greblă… Dar poate, totuși, așa cum știți să jigniți o generație întreagă de absolvenți prezenți la o întâlnire de 30 de ani la colegiu spunând că dumneavoastră aveți vârsta întâlnirii noastre, poate veți avea bunăvoința să ne explicați de ce, sub conducerea tânără a dumneavoastră, liceul nu mai rivalizează cu Mihai Viteazul și Caragiale din Ploiești… În scris, ca să audă și cetățenii pe care-i îndemnați (avem suficiente fotografii ca dovadă) să voteze cu Oprea! Vă acordăm tot spațiul de care este nevoie!

P.S. Și mai aruncați naibii cucuveaua aia cu ”Oprea a făcut” și ”Oprea a dres”, chiar dacă toți știm de ce o faceți! Oprea a făcut liceul, dar în perioada 1983-1987, și nici măcar nu l-a făcut așa de bine! Aveți registrele matricole și cataloagele pe-acolo…

 

4b   5

You may also like...

Leave a Reply