De ce nu avem autostradă între București și Brașov

prof. Raul BAZ, editorialist.

Miercuri 6 septembrie, premierul Tudose a făcut în direct și la o oră de vârf o declarație senzaționalistă: va rezolva chestiunea autostrăzii București-Brașov! Cum anume? Priviți: „Vă dau un exemplu: (…) autostrada București-Brașov. (…) Am vorbit cu Banca Mondială (…) să facem unitate de management-proiect sub conducerea lor, cu sprijinul lor tehnic. Să ne dea suport tehnic și să coordoneze această lucrare. (…) Banii sunt de la noi”. Cu alte cuvinte, România nu e capabilă, deși are bani, să construiască o autostradă. Punct. Pentru a înțelege de ce se întâmplă lucrul ăsta, e interesant de citit dosarul întocmit de hotnews.ro pe tema autostrăzii, care se găsește la adresa http://monitorizari. hotnews.ro. Iată câteva date cu caracter istoric, de care multă lume cred că-și amintește. În 2004, ministrul transporturilor Miron Mitrea, fără a organiza vreo licitație, semna cu firma franțuzească Vinci, în prezența premierilor Adrian Năstase și Jean-Pierre Raffarin, contractul de execuție a tronsonului Comarnic – Predeal. În legătură cu acest moment, Băsescu a declarat că Raffarin a venit la București „ca să-și ia tainul”. După ce Comisia Europeană a exprimat rezerve, contractul a fost abandonat. În 2009, sub ministrul Berceanu, asocierea Vinci – Aktor (companie grecească) a câștigat licitația. Un an mai târziu, contractul a fost denunțat, cele două firme acuzând partea română că a băgat bețe în roate. În 2012 totul se reia. În 2013, premierul Victor Ponta declară: „Dacă autostrada Comarnic-Brașov nu este gata până în 2016, nu mai candidez. Am un fix cu Comarnic-Brașov și cu Pitești-Craiova”. În același ani, ministrul responsabil, Dan Șova, declară: „Mă mut cu cortul acolo și tot o termin”. Bineînțeles că nu s-a făcut nici măcar un metru de autostradă. În 2014, noul ministru al transporturilor, Ioan Rus, vorbește despre posibilitatea unui eșec în ce privește Comarnic – Brașov. În 2015 se renunță oficial la contractul de concesiune. În 2017, se atribuie prin licitație un tronson de 6 (șase) kilometri de autostradă între Râșnov și Cristian. În acest stadiu ne aflăm astăzi, când Tudose zice că ia taurul de coarne și face autostrada cu Banca Mondială. Evident, marele mincinos patentat Ponta a candidat în 2016 dar, slavă Domnului, a pierdut. Șova nu numai că nu s-a dus nici măcar o zi cu cortul pe traseul autostrăzii, dar a ajuns în ghearele justiției pentru fapte grave de corupție. Tare sunt curios ce o să se aleagă de Tudose. Dar, cine știe, poate el este un tip bine intenționat care chiar va face ceea ce spune. Putem încerca din nou să credem în basmul cu împăratul care nu știe ce fac supușii lui, iar dacă al afla… i-ar mânca imediat cu fulgi cu tot. Asta se credea și despre Ceaușescu – om bun, dar cei din jur fac și dreg. A venit rândul lui Iliescu, apoi al lui Năstase, a urmat Ponta, hop acum Tudose. Pesedimea a început iar cu textele de genul „să-l lăsăm să facă, să nu-i punem bețe-n roate” etc. De parcă n-am ști că tot ce naște din pesedime bani publici mănâncă! Așa că eu sunt aproape convins că autostrada va rămâne un simplu proiect mulți ani de-aici înainte, exact ca autostrada suspendată a Bătrânului Golan Miștocar Oprescu. Motivul principal pentru care cred asta nu este că m-am lămurit că sub PSD nu se mișcă nimic în România, în afară de morișca furtului din buzunarele noastre. În fond, la putere au fost și liberalii și pedeliștii. S-a făcut măcar o organizare de șantier în vremea lor pe traseul autostrăzii? Aiurea! Toți o apă și-un pământ. Diferența e că în ei mai puteam spera cât de cât, pe când în pesediști… e ca și cum am spera în reformarea dodonilor de dincolo de Prut. Deci motivul principal este cu totul altul și se bazează pe o îngrozitoare bănuială de-a mea. Poate că e vorba de o simplă teorie a conspirației, dar hai să analizăm puțin lucrurile. Să vedem întâi cine au fost premierii României după 1989.
Petre Roman – fiul lui Walter Roman, militant și politician comunist român, veteran al brigăzilor internaționale comuniste din Războiul Civil din Spania.
Theodor Stolojan – șef în diverse ministere sub Nicolae Ceaușescu
Nicolae Văcăroiu – funcționar timp de 21 de ani la Comitetul de Stat al Planificării comuniste
Victor Ciorbea – procuror la Procuratura Generală sub Ceaușescu
Radu Vasile – colaborator (conform lui Emil Constantinescu) al Securității
Mugur Isărescu – turnător la Securitate sub numele de cod Manole, angajat din 1971 până în 1989 la Institutul de Economie Mondială – oficină a Securității ceaușiste
Adrian Năstase – fost întâi ginerele lui Grigore Preoteasa – ministru de externe al lui Ceaușescu – aflat acum la a doua căsătorie, de data asta cu fiica lui Angelo Miculescu, ministru al agriculturii si vice prim-ministru al lui Ceaușescu
Călin Popescu Tăriceanu – fiu adoptiv al lui Dan Amedeo Lăzărescu – colaborator abject al Securității
Emil Boc – fost președinte al Uniunii Asociațiilor Studenților Comuniști din România, filiala Cluj
Victor Ponta – ginerele lui Ilie Sârbu, personaj acuzat de puternice legături cu Securitatea, precum și de faptul că la Revoluție a baricadat uşile catedralei din Timișoara, astfel că mai mulţi oameni, care au încercat şi au sperat să se salveze în catedrală, au căzut seceraţi de gloanţe, înregistrându-se şase morţi şi zeci de răniţi. Acest Sârbu este la rândul lui ginerele unui ofițer de Securitate.
Dacian Cioloș – fiul unui fost ofițer de miliție al lui Ceaușescu
Au mai fost premieri după 2004: Gavril Dejeu, Alexandru Athanasiu, Eugen Bejinariu, Cătălin Predoiu, Mihai Răzvan Ungureanu, Gabriel Oprea, Sorin Câmpeanu, Sorin Grindeanu – toți aceștia pentru perioade de cel mult șase luni. Evident, ei nu ar fi putut face mare lucru pentru autostrăzile din România. Ceilalți, însă, ar fi putut. Uitându-ne însă la mediile politice din care provin, constatăm că toți au rădăcini în sistemul ceaușist de putere – unii mai mari, alții mai mici. Ei bine, astfel de oameni nu cred că au avut vreodată dorința reală de a depărta România de influența rusească. Iar interesul rușilor nu a fost nicio secundă ca România să permită extinderea sistemului democratic european până la granițele cu Moldova și Ucraina. Așa că ne-au trebuit 28 de ani ca să ajungem de unde-am plecat: nici măcar o amărâtă de autostradă „nu am putut” construi. Pentru că asta le convine rușilor.

You may also like...

Leave a Reply