FESTIVALUL INTERNAŢIONAL „AUREL STROE” EDIŢIA A IX-A BUŞTENI 2017

Sâmbătă, 16 septembrie 2017, violonista Mihaela Mitrofan acompaniată la pian, de prof.dr. Diana Spânu-Dănilă a susţinut, în cadrul Stagiunii Muzicale de la Buşteni, un recital de vioară. Programul a cuprins lucrări de virtuozitate din creaţia lui George Enescu, Niccolo Paganini, Fritz Kreisler, Camille Saint-Saens şi Edward Elgar. Tânăra violonistă a impresionat publicul aflat în sală, cu o interpretare de mare sensibilitate, fiind răsplătită cu aplauze şi flori. Recitalul a fost realizat în colaborare cu Fundaţia „Adriana şi Martin Sternin“ din Bucureşti.

În perioada 23-25 septembrie 2017 se va desfăşura, la Buşteni, cea de-a IX-a ediţie a Festivalului Internaţional „Aurel Stroe“.
La un an de la trecerea în nefiinţă a lui Aurel Stroe, unul din cei mai mari compozitori pe care i-a avut România, foarte cunoscut şi apreciat în străinătate, la iniţiativa unui grup de inimoşi, foşti studenţi ai maestrului, s-a organizat, în 2009 la Buşteni, prima ediţie a singurului festival din lume care-i poartă numele, cu scopul de a promova vasta şi valoroasa operă precum şi personalitatea marelui dispărut. De atunci, an de an, se desfăşoară la Buşteni Festivalul Internaţional “Aurel Stroe“. O dată cu ediţia a II-a a festivalului, în 2010, instituţia noastră, până atunci casă de cultură, s-a transformat în centru cultural şi a adoptat numele eminentului compozitor, muzicolog şi pedagog. Acest fapt a avut drept consecinţă promovarea Buşteniului pe un loc important de pe harta culturală, muzicală a lumii. Tot cu această ocazie a fost decernat marelui compozitor titlul de Cetăţean de Onoare al Buşteniului postmortem, atât ca o recunoaştere a personalităţii sale, cât şi datorită faptului că, în activitatea lui, a avut strânse legături cu Buşteniul (multe din operele sale au fost realizate la Buşteni şi timp de 16 ani, a ţinut aici, Cursuri de Componistică şi Măestrie). În cadrul festivalului au fost prezentate publicului, aproape exclusiv, lucrări din creaţia lui Aurel Stroe, unele în premieră naţională, altele în primă audiţie absolută. Aşa a fost cazul operei “Orestia II –Choephorele” care mai fusese pusă în scenă o singură dată, în 1979, la Avignon, în regia lui Lucian Pintilie şi reluată, în altă regie şi distribuţie, în 2010 la Buşteni, sau a operei “Orestia III – Eumenidele”, pusă în scenă în 2014, cu ocazia ediţiei a VII-a a festivalului (ea mai fusese jucată în alte regii şi distribuţie doar de trei ori: la Roma, Paris şi Basel), reluată în 2016 la Milano. Cu ocazia festivalului, Buşteniul a fost gazda multor personalităţi de primă mărime ale muzicii naţionale şi internaţionale (compozitorul şi muzicologul Bernard Cavana (Franţa), Daniel Kientzy – saxofonist (Franţa), muzicolog Ana Szilaghi (Austria), muzicologul Alexandru Leahu (Bucureşti), Constantin Ionescu Vovu (Bucureşti) şi mulţi alţii). Anul acesta, programul festivalului va cuprinde: un recital cu Pastoralele lui Aurel Stroe, dar şi lucrări ale unor compozitori români contemporani („Pastorale, ecouri şi ofrande”), în interpretarea a doi foşti studenţi ai compozitorului, pianistul Sorin Petrescu şi percuţionistul Doru Roman. Recitalul va avea loc sâmbătă, 23 septembrie 2017, la ora 18.00; Duminică, 24 septembrie, la ora 18.00, va fi pusă, pentru a II-a oară, pe scena Centrului Cultural „Aurel Stroe”, opera „Orestia III – Eumenidele” compusă la Buşteni în 1985 şi interpretată de artişti ai Filarmonicii Banatul din Timişoara cu participarea extraordinară a saxofonistului francez Daniel Kientzy;
Luni, 25 septembrie, de la ora 11.00 va avea loc un „Simpozion Aurel Stroe” în coordonarea compozitorlui Ionică Pop, conferenţiar universitar doctor la Academia „Gheorghe Dima” din Cluj. La simpozion vor participa compozitori şi muzicologi din ţară şi străinătate. La organizarea festivalului am beneficiat de susţinerea Primăriei oraşului Buşteni şi am fost sprijiniţi financiar de o serie de sponsori pe care îi vom evidenţia în următorul comunicat de presă. Participarea la evenimentele din cadrul festivalului este liberă.

You may also like...

Leave a Reply