Obedienţa

iosifescu

Nicolae IOSIFESCU
Fost membru al Consiliului Local Sinaia, ales pe listele PNL

Constatăm uneori că anumite persoane au o ascensiune fulminantă fără ca cineva să fi putut să preconizeze nici cel mai mic pas pe această temă. Ajungem astfel să ne mirăm cu toții cum este posibil ca persoane care nu puteau să emită niciun fel de pretenții, ajung în funcții elective sau executive spre mirarea tuturor şi uneori chiar a celor în cauză. Bineînțeles că nu este nimic nou sub soare. Astfel de situații au mai fost şi din păcate vor mai fi, mai ales în această parte a Europei. Personaje care să acceadă la funcții de putere fără ca să aibă nici cele mai minuscule competențe necesare s-au mai văzut. Ceea ce suscită interesul este însă modalitatea folosită. Fară a avea pretenția că epuizez soluțiile pentru astfel de ascensiuni nu pot să nu semnalez că principala soluție se dovedeşte a fi obediența. Persoane care văd că nu reuşesc prin mijloace fireşti să urce într-o anumită ierarhie dorită cu asiduitate, ochesc persoana ce are puterea, uneori discreționară, de a decide cine, ce şi cum, după care se reped să îi garanteze acestuia loialitate şi chiar supuşenie. Pupăturile în zona dorsală evident că sunt cele mai folosite în astfel de situații, însă arsenalul nu se opreşte aici. Obediența poate îmbrăca orice haină, începând cu docilitatea în orice situație şi terminând cu cele mai deşănțate laude. Folosind astfel de metode, încet dar sigur, obedientul se înşurubează în apropierea decidentului şi îi câştigă încrederea ajungând astfel la un moment dat să fie destul de greu de refuzat. Acesta este şi momentul pe care şi l-a dorit cu ardoare pentru a putea să emită pretenții acolo unde nu ar fi putut să ajungă în mod normal niciodată. Şi uite aşa cel ce se pricepe să pupe dosuri reuşeşte.  Astfel de personaje vedem cu toții, uneori chiar zi de zi. Ne întâlnim cu obedienți de tot felul mai ales când avem de a face cu instituții publice sau care se află sub autoritate publică. Aproape că am ajuns să ne obişnuim cu prezența acestora şi uneori chiar ni se pare firesc. Ei sunt cei ce răstoarnă ordinea firească a lucrurilor. Datorită lor sistemul de valori este întors pe dos. Nonvalorile ajung astfel să ocupe poziții de putere, să ia decizii care influențează viața noastră, a tuturor, iar noi suportăm consecințe deseori neplăcute. Obediența unor personaje, la care se adaugă puterile discreționare ale unor decidenți politici, face ca unele instituții să funcționeze deficitar şi drept urmare noi, cetățenii obişnuiți, să continuăm să avem de suferit. Unii obedienți îşi justifică linguşeala ca fiind singura soluție pentru a îşi menține serviciul. Este posibil să fie ceva adevăr în această scuză, însă cei ce ajung directori fără să ştie cum se obțin diplomele de licență ca şi cei care ajung mari şi tari fără să aibă studii de specialitate decât eventual diplome obținute la şcoala de duminică, nu pot emite niciun fel de scuze.  Meritocrația nu este ceva cunoscut superdecidentului atoateştiutor, aşa cum din păcate se întâmplă şi în urbea noastră, iar obedienții nu fac casă bună cu experiența, competența sau bunul simț. Timpul de obicei demonstrează că astfel de indivizi nu pot rezista multă vreme întrucât îşi dau arama pe față şi drept urmare toată lumea se lămureşte. Să sperăm că şi în urbea noastră se vor limpezi apele, iar lucrurile vor intra pe un făgaş normal cât mai curând posibil. Ar fi bine ca atunci când vedem astfel de personaje, să nu le mai aplaudăm, să nu le mai încurajăm, să le facem să înțeleagă că nu ne pot păcăli şi că locul lor nu este în funcții de decizie. Poate aşa, încet dar sigur, astfel de personaje vor fi tot mai puține, ceea ce va face ca lucrurile să meargă din ce în ce mai bine pentru noi toți.
Să auzim numai de bine.

You may also like...

Leave a Reply