Transformarea Hanului Drumeţilor în Turing Clubul României

ordean

Mircea Ordean este un alpinist și un împătimit al Bucegilor. I-a cunoscut pe toți pionierii cățărării din România, de la Nicolae Baticu și până la Emilian Cristea. Între 1985 și 1992 a scris o carte intitulată „Sus la munte, la izvor”, pe care din diverse motive nu a publicat-o niciodată. Cu acceptul autorului, publicăm pasaje din această carte interesantă. Și poate, citind, vreun iubitor al muntelui va considera că a venit și vremea publicării în volum.

Partea a IX-a

Revenind la anii de început ai “Hanului Drumeţilor”, nu pot fi trecute cu vederea eforturile unora din conducătorii asociaţiei pentru popularizarea frumuseţilor muntelui şi, implicit, pentru creşterea numărului de turişti. Astfel, în 1921-22 au fost refăcute potecile Văii Jepilor (în colaborare cu S.K.V.-secţia Bucureşti, cheltuieli de cîte 6 000 lei) şi Take Ionescu (alături de Sport Clubul sinăian). De asemenea, Mihai Haret şi Bucura Dumbravă au organizat încă din 1921-22 ascensiuni, la care au participat însă doar 3-10 persoane. Explicaţia “tineretul nostru este încă foarte departe de a fi amator de excursii”*1 nu a descurajat oameni precum Ion Colman. Acesta îşi făcuse “ceată de fini”*2 (bogaţi în entuziasm dar nu şi în echipament montan) şi se străduia să plaseze Cartea munţilor, cu convingerea că aceasta “va avea mulţi drumeţi noi pe conştiinţă”. Tot el urmărea, la începutul lui 1924, “să dezmorţim Ploieştiul” şi, alături de Mihai Ciupagea, în toamna aceluiaşi an invita publicul la ture conduse de ei în Bucegi. Sînt de notat aici şi eforturile depuse de Walter Muston*3, Gabriel Dimitriu (preşedintele sediului Cîmpulung), M. Ciupagea şi alţii. În paralel, M. Haret şi-a continuat seria de conferinţe cu caracter turistic, desfăşurate în mai multe locuri din ţară (Bucureşti, Sinaia, Azuga, Călăraşi). Propagandistic, nimic nu a egalat însă adăpostul sigur şi confortabil (pentru acea epocă) oferit colindătorilor muntelui de Casa Peştera. Ca proiecte, în 1923-24 erau vizate reconstrucţia Casei Caraiman (în Şaua mică a Caraimanului), ridicarea unui adăpost în Piatra Craiului (la 1 700 m. alt), însemnarea unui hăţaş către cascada Vînturişul, organizarea unei arhive foto, editarea a 1-2 broşuri. S-a reuşit publicarea ghidului Peştera Ialomiţei şi Casa Peştera şi a monografiei Castelul Peleş, ambele de M. Haret. Un indiciu al impasului în care intrase în 1924-25 “Hanul Drumeţilor” l-a constituit ritmul scăzut de creştere a membrilor. Societatea a avut 1284 de membri la 1 ianuarie 1923, iar peste un an 1432, deşi oferea reduceri (50% – grupurile de peste 5 persoane) la casa asociaţiei şi pe CFR. Mai mult, membrii se vădeau “cu entuziasmul mic”, între altele refuzînd să sprijine editarea unui buletin al societăţii *4.
La baza nefericitei stări de lucru stătea fără îndoială “haina” de societate pe acţiuni. Aceasta devine de-a dreptul insuportabilă în februarie-martie 1925, cînd, la Paris, pare-se cu ocazia unei întruniri a Alianţei Internaţionale de Turism, M. Haret are discuţii între alţii cu diriguitorii Turing-Clubului şi ai Clubului Alpin franceze*5. De aici şi pînă la dorinţa de a restructura fundamental “Hanul…”, prin organizarea în Carpaţi aunui Turing-Club, nu a fost un singur pas. Constituirea noii grupări nu a reprezentat o problemă pentru M. Haret, care în aprilie 1925 o considera deja ”virtual înfiinţată”*6. Brusc, M. Ciupagea scrie acum că formula pe acţiuni fusese aleasă în 1920 întrucît altfel nu putea fi obţinută (în lipsa legii adoptate ulterior) personalitate juridică, că ea “nu cadrează cu scopul idealist al asociaţiei”, că “numele […] «Hanul Drumeţilor” face să se creadă că ar fi o asociaţie regionalistă menită să-şi poarte acţiunile numai în munţii Bucegi şi Bucureşti”*7. Motivaţii asemănătoare oferea şi M. Haret*8 (din care s-a inspirat V. Puşcariu, vorbind şi el de “gruparea regională”, cu denumire “poetică dar puţin practică”*9)
Trebuie spus totuşi că, încă din 1923, “Hanul Drumeţilor” avea sedii secundare la Sinaia, CîmpulungMuscel, Rîmnicu Vîlcea, Chişinău, Brăila, iar ulterior s-a mai înfiinţat cel puţin una, la Călăraşi. Mai dificilă se anunţa însă preconizata preluare a activului (şi pasivului) Hanului Drumeţilor. Temîndu-se de o reacţie nefavorabilă a deponenţilor în cazul unei iniţiative directe, preşedintele asociaţiei a preferat să acţioneze prin intermediari. Astfel, în adunarea generală a secţiei Bucegilor (3 mai1925) s-a cerut transformarea “Hanului Drumeţilor” în “Turing-Clubul României”. Ideea a fost reluată în adunarea generală a societăţii (10 iunie acelaşi an), cînd s-a propus ca în schimbul calităţii de membru pe viaţă al noii asociaţii acţionarii să renunţe la drepturile lor băneşti. Propunerea nu pare să fi fost primită cu interes. Abia peste şase luni s-a decis (probabil după ce recalcitranţilor li s-au returnat banii) schimbareanumelui grupării, majorarea cotizaţiilor (de la 55 la 100-120 lei) şi a taxei de înscriere*10. La 2 aprilie 1926, Turing-Clubul României a obţinut personalitate juridică*11. Aflat în lichidare, “HanulDrumeţilor” a mai funcţionat, în paralel cu T.C.R., pînă la sfîrşitul anului 1926*12.

Noua asociaţie se deosebea de “Hanul Drumeţilor” în principal prin abandonarea sistemului pe acţiuni. Altminteri, noua grupare a fost interesată şi ea de un profit cît mai mare al activităţilor proprii. Păstrată a fost de asemenea şi o bună parte a conducătorilor. Consiliul de administraţie ales în 1926, pentru cinci ani: Mihai Haret (preşedinte), Ion Bianu (vicepreşedinte), Ion Colman (secretar general), Mihai Ciupagea (al doilea secretar), Gabriel Dimitriu, Gh. Mortzun, gen. Scarlat Panaitescu, Const. N. Popescu, Andrei Popovici-Bâznoşeanu, Carol Rasidescu, Ştefan Spirescu, Valeriu Puşcariu, George Vîlsan (membri), D. Furnică (casier), Ştefan Bogdănescu, Nicolae Missir şi Aurel Stănescu.

__________________________
1) Natura.
2) “Pentru a împiedica pătrunderea elementelor nedemne fiecare membru trebuie să fie prezentat de un naş (admis deja în Hanul Drumeţilor, n.n.) sau direct la preşedinte, însoţindu-şi cererea şi de oarecari referinţe controlabile” (Idem).
Un asemenea procedeu eliminator va fi fost aprobat şi de Alceu Urechia, care scria: “Porcus Turisticus nu respectă nimic […] îşi face trebuinţele în chilia în care a fost adăpostit; l-am văzut! […] îşi frige mîncarea la focul făcut cu crucile mormintelor călugărilor – l-am văzut! […] Sînt convins că s-a înscris şi în asociaţia H. Drumeţilor…” (Universul, 10 octombrie 1923)
3) Vezi scrisoare către M. Haret, 9 februarie 1924 (manuscrise B.A.R.)
4) Este drept că nici conducerea Hanului Drumeţilor nu dovedea maximă seriozitate în activitatea sa. Cu privire la anul 1924 de pildă, M. Haret contabilizează 1050 drumeţi, în vreme ce Mihai Ciupagea socoteşte numai 921 membri (277 acţionari, 642 cotizanţi, 2 donatori – Gazeta Sporturilor, 2 aprilie 1925, respectiv 2 nov. 1924) – “ale căror contribuţii le vom arată într-un număr viitor”, promisiune neonorată.
5) M. Haret îi cunoscuse pe François Regaud (preşedinte C.A.F.) şi F. Dumesnil (secretar general T.C.F.) la Sinaia. Dorinţei de colaborare a preşedintelui Hanului Drumeţilor, francezii i-au “replicat categoric […] că nu înţeleg să stea de vorbă decît cu un Turing Club sau cu un Club Alpin” (Boabe de grâu). Nu este exclus ca refuzul să se fi datorat şi neobişnuitei forme de organizare a Hanului Drumeţilor.
6) Boabe de grâu.
7) Gazeta Sporturilor, 19 mai 1925.
8) Boabe de grâu.
9) Enciclopedia Turistică Românească 1946.
10) Gazeta Sporturilor, 19 mai, respectiv 26 noiembrie 1925.
11) Au circulat mai multe versiuni ale datei înfiinţării T.C.R., unele în filele aceleiaşi cărţi: “Turing Clubul României […] a lut fiinţă în iulie 1925 (p.18); “cu cîteva zile înainte de sosirea noastră (3 iulie 1925, n.n.) adăpostului montan (Casa Peştera, n.n.) i s-a mai adăugat o anexă. Turing Clubul României, continuatorul Hanului drumeţilor, se pusese pe treabă” (V.A. Marinescu, op. cit., pag. 23). Se deduce din ultimul citat că înfiinţarea a avut loc cel mai tîrziu în iulie1925.
12) În acelaşi an a încetat din viaţă (la Port Said, pe cînd revenea din India) Bucura Dumbravă. Pesemne din iniţiativa lui M. Haret, vîrful Ocolit de lîngă Omul a primit numele scriitoarei (scriitoarea nefiind totuşi, după cum susţine M. Handoca în prefaţa Cărţii Munţilor, 1970, prima femeie care a călcat acest pisc).

You may also like...

Leave a Reply