Casa Omul

Mircea Ordean este un alpinist și un împătimit al Bucegilor. I-a cunoscut pe toți pionierii cățărării din România, de la Nicolae Baticu și până la Emilian Cristea. Între 1985 și 1992 a scris o carte intitulată „Sus la munte, la izvor”, pe care din diverse motive nu a publicat-o niciodată. Cu acceptul autorului, publicăm pasaje din această carte interesantă. Și poate, citind, vreun iubitor al muntelui va considera că a venit și vremea publicării în volum.

Partea a X-a

O prima realizare a noii asociaţii a constituit-o darea în folosinţă a celei de-a doua cabane, amplasată pe cel mai înalt vîrf al Bucegilor. Hotărîrea de a clădi acest adăpost a fost luată în şedinţa Consiliului de Administraţie din 10 februarie 1924*1. Lucrările de construcţie au debutat în vara aceluiaşi an, în curtea fabricii Schiel, unde a avut loc o asamblare de probă. Transportul pînă pe platou s-a făcut în vara anului următor, cu funicularul. De la cantonul Jepi urma să se lucreze cu particulari, care “se zice că […] au cerut 20 000 lei” – sumă considerabilă pentru o asociaţie care în paralel voia să extindă Casa Peştera. Ca urmare, Iacob Kulhmann, din conducerea Hanului Drumeţilor, a propus ca transportul componentelor să se facă prin efortul fizic al membrilor asociaţiei, idee care nu a putut fi pusă în practică. Finalmente transportul a costat, în ciuda prestaţiei gratuite a vînătorilor de munte sinăieni*2, 80 000 lei*3. Construcţia propriu-zisă, realizată sub supravegherea lui Mihai Haret şi Walter Muston de fraţii Pascu, s-a desfăşurat în intervalul 15 septembrie – 24 decembrie 1925. Pentru a rezista puternicelor vînturi din zonă, casa a fost prinsă cu ancore metalice de 12 blocuri din beton (de cîte 2 metri pătraţi), amplasate la temelie. Adăpostul cuprindea un dormitor comun (10 locuri, sufrageria de mai tîrziu), o cameră cu două paturi şi camera îngrijitorului, care servea şi drept bucătărie. Cabanier a fost adus Ion Stănilă din Rîşnov, adăpostul urmînd să funcţioneze şi iarna*4. Reclama noii cabane a fost asigurată între alţii de Ion Săvescu: “Casa e lucrată foarte solid […] Trei camere, o verandă şi un pod ce se poate amenaja ca dormitor […] Deocamdată […] 20 locuri […] Confort prea mare nu se poate pretinde la un adăpost la peste 2500 metri înălţime. Nu se găseşte pîine, ci doar biscuiţi, coniac, vin, zacuscă – preţuri convenabile pentru locul unde vrei să cumperi”*5. Un pat în dormitorul comun costa, în 1927, 35 lei (25 lei pentru membrii T.C.R.), cu menţiunea, omisă de autor, că turistul trebuia să plătească separat, dacă le găsea necesare, pătura şi perna. Celui care opta pentru unul din locurile camerei separate i se puneau la dispoziţie (în schimbul a 140/80 lei pe noapte) “o somieră englezească, saltea de lînă, patură şi pat cu cearceafuri, perină înfăţată cu servici şi căldură”. În ambele cazuri, lumînările necesare iluminatului se achitau separat. Acelaşi I. Săvescu cifra costul cabanei la 360 000 lei, “o sumă ce ar părea fantastică”. Pusă la dispoziţia turiştilor în iunie 1926, casa Omul a fost inaugurată oficial la 7 august acelaşi an, în prezenţa a 400 de persoane. Printre participanţii sfidînd vremea rea s-au aflat întreaga secţie Braşov (80 persoane), 100 membri ai secţiei Bucegilor şi alţi 50 ai filialei teceriste din Bran. De remarcat totodată prezenţa unui profesor universitar din Cluj, a unui general din Chişinău (probabil Scarlat Panaitescu), a unui profesor din Turnu-Măgurele şi a unui grup de avocaţi craioveni. Cu acel prilej, au cuvîntat mai multe persoane, în frunte cu Mihai Haret. Între altele, preşedintele Turing-Clubului a informat şi el despre costul construcţiei (325 000 lei).

Fuseseră obţinute următoarele donaţii:

– Primăria Sinaia 50 000
– D-na Grămăticescu 20 000
– fam. Bragadiru 40 000
– Min. Instrucţiunii 10 000
– Banca Naţională 30 000
– Prietenii lui Petru G.-Haret 7 000
– Primăria Bucureşti 20 000
– Creditul Minier 2 000 *6

Restul fusese acoperit de membrii tecerişti. Tot atunci, contabilul Ion Tatulea din Azuga a propus ca noul adăpost să poarte numele lui Mihai Haret*7, idee acceptată de cei prezenţi.
________________________________________

1) Anterior, vestea că “Hanul…” va ridica o casă la Omul îl făcea pe doctorul Urechia să se simtă “asemeni unui copil căruia i s-a promis jucăria dorită”. Totodată matur, Alceu a început imediat după acea demersurile necesare (scrisoare către M. Haret, la 14 ianuarie 1924).
2) Batalionul local de vînători de munte a asigurat şi nivelarea locului din jurul Casei Peştera, eliberîndu-l de buturugi şi deschizînd totodată un nou drum de acces prin pădure.
3) Al doilea anuar al Bucegilor.
4) Luînd această decizie, M. Haret opta pentru răul financiar mai mic, amintindu-şi probabil că iarna adăposturile Societăţii Carpatine Sinaia fuseseră nu o dată devastate (furate fiind sobele, distruse obloanele etc.), datorită “răului obicei pe care îl au oamenii de aici de a distruge tot ceea ce e mai frumos şi folositor” (N Bogdan, Anuarul S.T.R.,1909).
5) Gazeta Sporturilor, 17 noiembrie 1925.
6) T.C.R.: “realizări […] fără nici un sprijin din partea autorităţilor sau instituţiilor de stat” (V. Z. Teodorescu, op. cit).
7) I s-a spus Casa Omul-Mihai Haret, iar Nicolae Ioan, M. Salter şi însuşi primul preşedinte T.C.R. au numit-o chiar Casa Mihai Haret. Opus lor, R. Ţiţeica nota: “Mi s-a părut ciudată această propunere, căci de regulă nume de persoane în viaţă nu se prea dădeau unor case de adăpost, şi mi s-a părut ciudată şi acceptarea de către preşedinte” (Memorii). Mai radical, N. Dimitriu spunea prietenilor (probabil după 1931): “Auzi, Casa Omul-Mihai Haret! Pasămite Haret e Om cu o mare!” (informaţie de la Alex. Beldie)

You may also like...

Leave a Reply