Femeia

Zilele trecute, am auzit pe cineva zicând că în legende, basme, poveşti etc, majoritatea personajelor malefice sunt femei pentru că – ţineţi-vă bine – toate poveştile cu pricina au fost scrise de bărbaţi. N-am apucat să spun nici zece cuvinte întru amendarea acestei idei, că am fost rapid taxat drept… ce credeţi? Misogin, bineînţeles, altfel nici nu se putea, că doar persoana care emitea teoria era o femeie. Teoria asta este fundamental greşită, dintr-un motiv cât se poate de lesne de înţeles: lumea basmelor, poveştilor, legendelor, abundă în personaje negative masculine. Îmi vin în minte, la repezeală, căpcăunul din „Jack şi vrejul de fasole”, Barbă Albastră a lui Perrault, întreaga cohorta de zmei din poveştile populare ale românilor, pe care îi căsăpeşte întotdeauna câte un Făt Frumos. Ca să nu mai vorbim de faptul că însuşi personajul negativ suprem, capo di tutti capi, ca să zicem aşa – mă refer la diavol, este de sex masculin. În noua mitologie, care este creată sub ochii noştri, apar o mulţime de monştri, vraijtori etc, unul mai rău decât altul, care răpesc fete cuminţi, care vor să distrugă lumea etc. Din rândul femeilor, nu prea ai ce exemple să dai: Baba Cloanța, ielele, mama zmeilor, diverse vrăjitoare din basme (Hansel şi Gretel, Fata moşului şi fata babei, Snow White) şi cam atât. Ah, stai, mai e şi Bloody Mary… Mă tem că dacă mai insist mult, o să ajung la concluzia că în realitate cele mai multe personaje negative sunt de sex masculin – şi asta nu înseamnă nicidecum că poveştile în care apar au fost scrise de femei. Sunt convins că există studii pe tema asta şi mai sunt convins că dacă s-ar face liste cu „negativii” şi „negativele” s-ar vedea că am dreptate. În fond, când un bărbat scrie o poveste, din instinct va introduce acolo o frumoasă doamnă sau domnişoară care trebuie salvată de un conte care noaptea devine vampir, de un dragon care scoate flăcări pe nări sau de un uriaş care mănânca la micul dejun copii de până în zece ani. Există zeci de mii de cărţi, scenarii de film, librete, piese de teatru, în care eroul principal se duce să salveze frumoasa şi dulcea nevinovată, ţinută prizonieră de un mafiot, un maniac, un obsedat sexual etc. Şi câte şi mai câte… A susţine că literatură cultă şi cea populară conţin aproape în exclusivitate personaje negative feminine şi, mai ales, a pune asta pe seama bărbaţilor care scriu cărţi unde îşi descarcă ura faţă de femei, nu este decât o aiureală, una din alea mari, care circulă, probabil, prin mediile femeieşti constituite din doamne energice, hotărâte, care au constatat (sau, mai degrabă, au aflat) că sunt victime ale bărbaţilor şi care, mai cu seamă, se simt foarte confortabil în această postură.

Raul Sebastian BAZ

You may also like...

Leave a Reply