Secţia alpină a Bucegilor (I)

Partea a XII-a

Mircea Ordean este un alpinist și un împătimit al Bucegilor. I-a cunoscut pe toți pionierii cățărării din România, de la Nicolae Baticu și până la Emilian Cristea. Între 1985 și 1992 a scris o carte intitulată „Sus la munte, la izvor”, pe care din diverse motive nu a publicat-o niciodată. Cu acceptul autorului, publicăm pasaje din această carte interesantă. Și poate, citind, vreun iubitor al muntelui va considera că a venit și vremea publicării în volum.

Secţia alpină a Bucegilor (I)

În 1923, la Sinaia exista un “sediu secundar” (primul de acest fel) al Hanului Drumeţilor, avîndu-l ca preşedinte pe doctorul Alceu Urechia. Sporind numărul membrilor, la începutul anului următor (24 ianuarie) acesta se transformă în “secţia alpină a Bucegilor”, cu următorul comitet: Alceu Urechia (preşedinte), Walter Muston (vicepreşedinte), Const. I. Ionescu (secretar), Carola Muston, maior Apostoliu, Gh. Mateescu, Fritz Schiel şi Vasile Teodorescu. La dorinţa expresă a iniţiatorilor, filiala a fiinţat pe principii nelucrative.
Spre deosebire de filialele înfiinţate ulterior, cea din Sinaia avea o situaţie aparte, pe terenul atribuit ei (plasa Peleşul) activînd şi Centrala. Suprapunerea se va fi datorat în principal lui Mihai Haret, care la Bucureşti, dincolo de coordonarea secţiilor ar fi avut de organizat doar excursii la mînăstirile din jurul Capitalei (cum se preconiza în cazul viabilităţii unei secţii bucureştene). Ori aceasta l-ar fi împiedicat să capteze, prin incontestabila-i putere de muncă (dar şi prin discursuri), necesara atenţie a opiniei publice. Pe de altă parte, locuind o bună parte a anului la Sinaia (în vila lui de pe Calea Codrului), Haret era privit de localnici drept unul de-al lor, şi încă unul avînd numeroase relaţii în protipendada epocii. În plus, dincolo de minusurile activităţii sale relevate în această lucrare, preşedintele cunoştea ca puţini alţii Bucegii. Totodată, avea un rol determinant în colectarea de fonduri, indispensabile realizărilor care au făcut din “Hanul drumeţilor” cea mai puternică grupare românească de turism. Chiar şi aşa, sub conducerea doctorului Urechia secţia alpină a Bucegilor a putut manifesta o oarecare autonomie, dar după 1924 Muston şi ceilalţi au executat întocmai directivele lui M. Haret, chiar dacă acestea erau uneori în contradicţie cu interesele sinăienilor.
Secţia Bucegilor, prin scopuri şi modul de materializare al acestora a constituit, îndeosebi după retragerea doctorului Urechia, o copie la scară redusă a Centralei T.C.R. (deviza lor era, de pildă, “Prin dragostea de munte / să se ridice sufletele / şi / să se dezvolte energiile”). Proiectele teceriştilor sinăieni erau cît se poate de îndrăzneţe, privind construcţia de case de adăpost, amenajări şi marcări de poteci, birouri de voiaj în diferite localităţi, publicaţii de specialitate în mai multe limbi, hărţi turistice, înfiinţarea unei arhive foto a României, organizarea de campinguri, grădini şi mici staţiuni ştiinţifice. În acelaşi timp, se dorea ca “toţi sinăienii, toţi buştenarii şi toţi azugenii să fie membri ai T.C.R.” (C.I. Ionescu). Muntele nu-i atrăgea însă pe locuitorii Prahovei de Sus, iar ajutoare se primeau prin 1928 doar de la “16-17 comercianţi din peste 100”, în vreme ce “nici un otel nu ne dă măcar un leu pe an”. Pe localităţi, se ducea totodată “luptă mare cu indiferenţa Buştenarilor, Azugenilor şi Predelenilor”. În eforturile pentru remedierea acestei situaţii, un merit deosebit a avut Mihai Haret. Acesta şi-a asigurat sprijinul unor personalităţi din Sinaia precum inginerii Iosif Sîngeorzan şi Costache Emanoil (ambii de la Ocolul Silvic local), Gheorghe Mateescu (proprietarul unui cunoscut magazin iar în 1926 ales primar al localităţii), V. Vecchi şi Al Orăşanu (comandanţi succesivi ai batalionului de vînători de munte), C.I. Ionescu (directorul şcolii Carmen Sylva), avocatul Gh. Cojocărescu, antreprenorul Wl. Bortnovsky, Fritz Schiel (din conducerea fabricii de hîrtie Buşteni), Ion Tatulea (contabil-şef la fabrica de ciment Azuga) şi alţii. Ca atare, secţia alpină a Bucegilor a ajuns să numere – la începutul deceniului patru – 500 de membri, Sinaia fiind pînă la desfiinţarea asociaţiilor turistice particulare (1948) un incontestabil fief tecerist.
Alte amenajări pe munte

Primele lucrări de marcaj efectuate de “Hanul Drumeţilor” au avut loc, după cum am arătat, în 1922, cînd împreună cu S.K.V.-secţia Bucureşti, a fost refăcută poteca Văii Jepilor (cost total 6 000 lei). Campania a continuat în anul următor, de această dată în colaborare cu cercurile sinăiene “Sport Club” şi “Peleş”.
Respectivele amenajări se dovedeau însă insuficiente. De aceea, în 1925 (an în care Centrala “Hanului Drumeţilor” a mai alocat 1560 lei pentru însemnări de drumuri în Bucegi*1) a fost elaborat un amplu program, care viza marcarea a 300 km poteci (legînd în marea lor majoritate cabanele asociaţiei de Sinaia şi Buşteni), şi care necesita 40 000 lei. Operaţiunea urma să dispenseze drumeţii de serviciile “călăuzei-om, oneroasă din toate punctele de vedere”*2.
Suportată financiar de secţia T.C.R. Sinaia, acţiunea a necesitat “o cantitate considerabilă de conducere, supraveghere şi muncă brută”*3. Cantitatea de vopsea cît şi stîlpii trebuincioşi au fost obţinuţi prin donaţii provenite de la doi tecerişti bucureşteni şi de la Eforia Spitalelor Civile. În 1926-27, lucrările au fost conduse de M. Haret şi W. Muston, muncitori fiind Moise Roşculeţ şi unii dintre fraţii Pascu. Au fost amenajaţi în acest interval 137 km de drumuri (inclusiv Valea Albă, marcată benevol de fraţii Ţiţeica), pentru care s-au cheltuit peste 80 000 lei*4

În regulamentul Casei Peştera, personalul de control era remunerat (art. 10, lit, b), cum plătite în general erau toate prestaţiile mai importante făcute de membri în slujba asociaţiei*5.
Nu ştim dacă în campania de marcare din 1926-27 M. Haret şi W. Muston au primit un salariu. O precizare relevînd executarea “conducerii şi supravegherii marcajului […] în mod gratuit şi benevol” va privi însă doar lucrările din 1929, dirijate de W. Muston*6.
________________________________________

1) “Mi-am luat angajamentul faţă de Mihai Haret ca împreună cu voi (studenţii grupei, n.n.) să refacem marcajul pe Obîrşii” sînt cuvinte atribuite de V.A. Marinescu profesorului său Sim. Radian, ca spuse în iulie 1925. Cum Hanul Drumeţilor a cheltuit nici 2 000 de lei pe marcaje în acel an, am fost tentaţi, cu gîndul la o acţiune benevolă a studenţilor, să luăm de bune această afirmaţie. Consultînd Anuarele Bucegilor am descoperit însă că grupul în chestiune a plecat de la Peştera la Buşteni prin Babele-Valea Jepilor, iar la construcţia casei Omul nu a pus umărul atunci (cum pretinde autorul) pentru simplul motiv că aceasta a debutat trei luni mai tîrziu. V.A. Marinescu nu pare de altfel să fi dat vreodată prin zonă, pretinzînd senin că “de la Omul am coborît pe grohotişul Bucşoiului şi urmînd Valea Cerbului […] am ajuns în Buşteni”.
2) Similar: “călăuzele veritabile lipsesc sau sînt incapabile şi totdeauna scumpe”. N. Butmăloi era însă de o altă părere: “Nu e bine să vă scumpiţi la un ban mai mult dat unei călăuze, căci ei, în adevăr, îşi merită banul” (Mica călăuză, 1927). Cum şi în turismul de munte a domnit însă enteresul şi iar enteresul, luat ca însoţitor de către M. Haret în inspecţiile sale, Niţă Pascu dorea viaţă lungă T.C.R., căci “numai graţie lui mai umblăm şi noi, călăuzele, mai des pe Bucegii noştri fermecători”. Aceluiaşi N. Pascu îi era dedicat în Anuare un articol elogios, unde era recomandat ca însoţitor bun, sigur.
3) Deşi unele grupări au plătit pentru executarea de către un lucrător a marcajelor (cazul lui C. Lehmann, pentru S.K.V. şi ADMIR), trebuie amintit aici că majoritatea asociaţiilor au întreprins asemenea acţiuni prin contribuţia benevolă a membrilor. De pildă, în 1915 secretarul general al S.T.R., Traian Lalescu, nu se sfia să mînuiască pensula şi vopseaua pe Valea Cerbului (semnului i s-a şi spus, datorită formei, geamantanul lui Lalescu)
4) Comparativ, asociaţia “Amicii Predealului” a executat în 1936-37 un număr de şapte marcaje, înlesnind accesul spre Mălăieşti, Omul, Postăvarul şi Piatra Mare, cu 6 400 lei.
5) “Aţi fost numit […] membru-delegat secretar al secţiei Bucegilor, şi pentru că însărcinarea d-voastră comportă multă alergătură s-a stabilit o indemnizaţie lunară de 800 (opt sute) lei. Tot d-voastră sînteţi însărcinat cu încheierea lunară a socotelilor casei Piscu-Cîinelui, avînd şi pentru acest servici o diurnă de 125 lei lunar.” (scrisoare către F. Ştefănescu, 8 februarie 1936) Vezi de asemenea funcţiile plătite ale celor din consiliul de administraţie al Hanului Drumeţilor.
6) Boabe de grâu.

You may also like...

Leave a Reply