Alte amenajări pe munte (continuare)

Mircea Ordean este un alpinist și un împătimit al Bucegilor. I-a cunoscut pe toți pionierii cățărării din România, de la Nicolae Baticu și până la Emilian Cristea. Între 1985 și 1992 a scris o carte intitulată „Sus la munte, la izvor”, pe care din diverse motive nu a publicat-o niciodată. Cu acceptul autorului, publicăm pasaje din această carte interesantă. Și poate, citind, vreun iubitor al muntelui va considera că a venit și vremea publicării în volum.

Partea a XIII-a

Pentru a sublinia dificultatea muncii efectuate, conducerea secţiei a informat că pe unele porţiuni s-a lucrat de mai multe ori, în răstimp “uraganele de nisip” şi “ploile torenţiale” degradînd semnele, iar indivizi neidentificaţi (“vandali”) însuşindu-şi stîlpii instalaţi pe teren. Sub conducerea lui W. Muston, marcarea a continuat şi în 1929, din cei 29 462 lei cheltuiţi în acest scop, 15 000 reprezentînd amenajarea drumului lui Deubel, în Bucşoiul. Deşi iniţial se preconizase ca acţiunea din Bucegi să se încheie în 1928-29, acest lucru nu a fost posibil nici atunci, nici mai tîrziu. “1

Amintind despre succesele secţiei al cărei secretar era, C.I. Ionescu vorbea în ianuarie 1928 despre “sprijinul puternic acordat de centrala noastră”. Afirmaţia este discutabilă… Potrivit statutului “Hanului Drumeţilor” şi al succesorului acestuia, Centrala prevala 50% din taxele de înscriere şi cotizaţiile încasate la secţii, oferind în schimb “ştampile, chitanţiere, formulare de înscriere etc.” şi, cînd era cazul, ajutoare pentru echilibrarea bugetului. În această lumină, secţia Bucegilor furnizase în 1926 6.000 lei, primind ca subvenţie 9.000 lei. Avantajul filialei era doar aparent, întrucît sinăienii cheltuiseră în acel an 40.000 lei pentru marcaje convergînd spre casele din Bucegi ale Centralei. Situaţia avea să se repete în anul următor, cînd secţia a cedat 15.000 lei şi a cheltuit pe marcaje şi indicatoare 42.000 lei, primind… 401 lei. Exploatarea caselor din Bucegi de către Centrală şi nu de către secţie (pe al cărei teritoriu de activitate se găseau adăposturile respective) se baza iniţial pe stipulaţiile articolului 9 din Regulamentul casei Peştera: “se administrează deocamdată direct de către Consiliul de Administraţie central […] Mai tîrziu, cînd va fi complet înzestrată şi cînd secţia Bucegilor va fi şi dînsa în plină funcţionare, Casa Peştera se va putea ceda acesteia spre administrare şi exploatare fie în schimbul unei arenzi […] fie în alt mod”. Departe de a ceda vreodată cele două cabane secţiei Bucegilor, Centrala avea să preia în 1936 şi casa Piscul Cîinelui… Nu am găsit totodată în bilanţurile anuale ale secţiei “cuantumul alocat în fiecare an de către Consiliul de administraţie central din beneficiul net al caselor de adăpost atîta vreme cît acestea nu vor fi proprietatea secţiei ci numai administrate de ea” (capitolul 2, art. 8, lit. b din Regulamentul secţiei Bucegilor) pentru simplul motiv că adăposturile nu au fost nici administrate măcar, cum s-a prevăzut iniţial, de către secţie. Ca exemplu pentru sursele de venituri ale secţiei Bucegilor şi pentru modul în care erau folosite fondurile, iată în continuare bilanţul teceriştilor sinăieni pe anul 1927:

Încasări
50% din cotizaţii şi taxe de înscriere 15 000
Cotizaţie extraordinară avocat Secelea 2 000
Cotizaţia fabricii de ciment Portland Azuga 2 950
Cotizaţia fabricii de postav Azuga 2000
Cotizaţie extraordinară Albert Nacht 500
Cotizaţia întreprinderilor Costinescu-Sinaia 3 000
Subvenţia Ministerului Instrucţiunii pentru Anuar 10 000
Încasări pe reclamele din al doilea Anuar 12 700
Beneficiu net, cuvenit secţiei, din vînzarea primului Anuar 2 412
Soldul în casă – 1 ian. 1927 212
Produsul conferinţei de la Azuga 3 620
Încasările totale ale balului din 15 ianuarie 1927 18 850
Beneficiul conferinţei şi balului din 21 mai 1927 5 760
Subvenţia Băncii Comerciale Române pe 1927 3 000
Subvenţia Centralei pentru balansare 401

Cheltuieli
Cheltuieli generale 487
Cheltuielile conferinţei de la Azuga 180
Cheltuielile balului din 15 ianuarie 1927 3 165
Cheltuielile balului şi conferinţei din 21 mai 1927 3 900
Vărsaţi pentru al doilea Anuar 35 834
Marcaje în Bucegi 40 000
Tabele indicatoare pe poteci 11 839

În privinţa realizărilor secţiei din primii ani, care aveau să fie depăşite ulterior doar ca număr de membri, al treilea Anuar menţionează (intervalul 24 ianuarie 1924 – 31 decembrie 1927): organizarea cîtorva excursii în Gîrbova şi Bucegi1; ţinerea unor conferinţe cu subiect turistic în Sinaia şi Azuga; publicarea a două anuare şi a lucrării Peştera Ialomiţei şi Casa Peştera; reparaţii de poteci în Bucegi; marcaje; tăbliţe indicatoare. În 1928, planurile secţiei erau extrem de ambiţioase. Pe lîngă continuarea editării anuarelor şi a organizării de agape, conferinţe şi excursii colective, la Sinaia urma să fie construit şi amenajat un birou de turism, un cămin pentru colindătorii muntelui, o sală de conferinţe şi cancelaria secţiei. Se viza de asemenea stabilirea unei reţele de poteci în munţii Gîrbovei, editarea unei călăuze a Sinaiei şi completarea celor două schiţe ale abruptului prahovean (încît “să avem […] cea mai minunată hartă turistică existentă”). Între planuri şi realitate distanţa s-a dovedit însă prea mare. Fără promisa donaţie de 250 000 lei Mihai Haret nu a mai scris proiectata monografie în limba franceză despre Sinaia. Marcaje în Gîrbova nu s-au făcut, iar cel de-al patrulea anuar al Bucegilor nu a văzut vreodată lumina tiparului2. De aceea pare justă aprecierea că în cazul asociaţiei lui M. Haret “activitatea practică cea mai însemnată a fost aceea a construirii unor cabane”3.
Şi mai puţin s-a făcut pentru dezvoltarea alpinismului, contribuţia întregului Turing limitîndu-se la marcarea Văii Albe4 şi la cîteva descrieri de trasee, în Anuarele doi şi trei ale Bucegilor.
__________________________________

1) Într-un articol pus la dispoziţia presei (Turismul, mai 1930) de conducerea T.C.R., se vorbeşte, între alte realizări, de marcarea a 120 km poteci, proiectate fiind în acelaşi timp finalizarea lucrărilor din Bucegi şi trecerea la amenajarea similară a Pietrei Craiului. Materialul, prezentînd aceleaşi informaţii, este reluat peste un an, semn că între timp nu se realizase nimic. Prin 1935 (scrisoare către Radu Ţiţeica), preşedintele T.C.R. se mărturisea descurajat de permanenta dispariţie a marcajului: “Cum să-l mai putem reface dacă vandalii îl distrug?”.

 

You may also like...

Leave a Reply