Somnul intelectului naşte păreri… „trăznite“

Vasile Ioan CIUTACU

PAMFLET

Motto: „Scriitorul trebuie să joace cinstit, nu să ierte nedreptăţile înainte de a le expune cititorilor”. Motto: „Scriitorul trebuie să joace cinstit, nu să ierte nedreptăţile înainte de a le expune cititorilor”. Cristian Crăciun

Ştiu că unii din voi – ajunşi aproape în clipa furiei maxime, când vi se îngroaşă aorta precum diametrul unei tulpini de bălării lăsate ani buni de capul ei – veţi sări iar la beregata mea: „Ce-ai, mă, colţ de câine, cu iubirea vieţii noastre?” Adică, cu fostul primar al domniei faimoase din Comarnic timp de 10 ani, 8 luni, 24 zile, 6 ore, 37 minute şi, hai, câteva câteva sutimi de secundă şi miimi – cum precizam de-atâtea ori ca să fim totuşi pe placul unor fani îndureraţi de-ai lui (Vă salut domnule Dorian şi mă scol în picioare având mâna dreaptă ridicată în sus!). Trebuia să fac gestul acesta, ce Dumnezeu, că doar mi-a fost şef şi ţinea la mine precum „cocoşatul de gard“. Permiteţi-mi să mă aşez din nou la biroul de scris, că sunt aici, după cum bine ştiţi, pe cât pot să vă ridic mingea la fileu. Mai pe româneşte zis, să vă scot la suprafaţă – realitatea înadins umbrită de unii decidenţi politici, aşezaţi de voi în scaunele înalte ale puterii. Ajuns aici, e treaba noastră, fraţilor, ce faceţi cu această „imagine” netrucată, de vai mama noastră! Sau, poate, cade în sarcina organelor abilitate să facă „liniştea” necesară prin zornăitul fără rost al banului public. Sau cu „rost“ în folosul unora, departe de cel al comunităţii care asudă din răsputeri ca el să fie bine chibzuit însă în folosul ei şi nu a altora. Sunt aici să vă arăt adevărul chiar dacă-s din Muchia Gâlmei (Ce onoare!), neconflictual, ci punctual, spre ştiinţa noastră. Iar voi, maturi, cu responsabilitate, să nu vă fie frică a lua taurul de coarne. E momentul, că altfel ne pierdem palma de pământ de sub picioare pentru care strămoşii noştri şi-au vărsat sângele pe fronturile infinite ale istoriei ca noi să o ducem bine, omeneşte, creştineşte, aici, şi nu peste hotarele îngheţate ale străinătăţilor. O fac, fără a mă bate cu cărămida în piept, vezi Doamne, ce grozav sunt eu!, în speranţa că nu voi lua calea neantului până ce nu veţi pricepe că de la Iohannis şi până la femeia de serviciu de la primăria noastră, că toţi parlamentarii şi guvernanţii – calificaţi sau necalificaţi (Atenţie!, e tot vina noastră), că toate serviciile secrete – opt sau două sute optzeci câte or fi ele – plus mi… pardon, poliţiştii, ori justiţia în totalitatea ei, sunt pe statul nostru de plată. Adică, noi suntem patronii lor şi nu viceversa. Iar când aceştia nu trag la căruţa ţării ca să o scoată din nămolul până la osii, avem tot dreptul să-i plesnim cu biciul ce are bumbii din plumb… (CONTINUAREA ÎN EDIŢIA TIPĂRITĂ)

You may also like...

Leave a Reply