Conducerea prin taxe și impozite

prof. Raul BAZ, editorialist.

La data de 01.01.2018, în prima zi, așadar, a noului an, a intrat în vigoare Hotărârea Consiliului Local Sinaia, adoptată în noiembrie 2017, prin care sunt stabilite niveluri actualizate ale taxelor și impozitelor pentru orașul nostru și sunt instituite taxe și impozite noi. Asta ca să știm de la început cum stăm. Hotărârea are 32 de pagini și conține majorări la tot ce poate însemna sume datorate de contribuabili, de la impozitul pe teren până la taxa de căutare a documentelor în arhiva primăriei. Se poate observa o atenție maximă acordată surselor de venit, pentru a nu se pierde cumva din vedere vreo posibilitate de prelevare a vreunui leuț din buzunarele celor care interacționează într-un fel sau altul cu administrația locală. Evident, proiectul de hotărâre este inițiat de primarul Oprea, aprobarea lui de către CLOS (Consiliul Local Obedient Sinaia) fiind doar o formalitate. Nu am auzit ca vreun domn consilier să facă vreo opoziție față de nivelul vreunei taxe locale. Și, cu siguranță, n-o să auzim nici de trezirea spiritului civic în rândurile alegătorilor, care să-i ia la rost pe aleși pentru că acceptă fără să crâcnească tot ce dorește primarul. În alte locuri din țară, partidele reprezentate în consiliile locale se luptă cu primăria pentru a reduce nivelul taxelor sau pentru a anula anumite taxe… (CONTINUAREA IN EDITIA TIPARITA)

You may also like...

Leave a Reply