Ingeniozitatea unei oficialităţi romantice

fantasy

Într-un orășel (de munte? de câmpie? –Într-un orășel (de munte? de câmpie? – n-are importanță) din România, trăia odată o oficialitate (femeie? bărbat? – cui poate să-i pese?) căruia îi plăcea să-și petreacă timpul liber în compania unor persoane mult mai tinere decât ea (fete? băieți? asta chiar nu contează). Compania însemna mai mult decât unele mici plimbări prin parc, pentru discuții despre Truman Capote, Virginia Woolf sau Freddie Mercury. Însemna mai mult și decât sorbirea împreună a unor cocktailuri Cosmo, ori Pride Punch. Ba, dacă este de crezut, însemna mai mult chiar și decât scăldarea împreună în piscina particulară a oficialității.  O componentă esențială a companiei era călătoria în locuri (din România? din alte țări? – irelevant) căutate de turiști. Pentru că oficialitatea noastră era (sau poate chiar mai este, cine știe), o persoană romantică. Și este bine știut că romanticii au fantezii pe care ceilalți oameni le găsesc cel puțin ciudate. Spre exemplu, un astfel de romantic se spune că s-a dus cu romanticul pereche undeva prin pădurile patriei ca să poată face – scuze pentru limbaj, dar acesta este cuvântul – ca să poată face sex, așadar, sprijinindu-se de trunchiul unui fag prăbușit, plin de mușchi. Așa de intens au trăit cei doi romantici momentul, încât unul dintre ei s-a ales cu niște vânătăi destul de urâte, așa încât de atunci i-a rămas porecla „Vineciorul”. Dar să revenim. Recent, oficialitatea despre care vorbim, persoană de 45 – 50 de anișori romantici, a simțit nevoia unei escapade amoroase alături de o altă persoană (de același sex? de sex opus? – cine dă doi bani pe asemenea amănunte?) de numai 21-23 de ani. Și pentru că îndatoririle cotidiene nu-i permiteau să dea o fugă până în America, unde se ducea altminteri destul de des, a optat pentru o excursie mai scurtă, anume la Eforie Nord. Hotel de lux, confort, mâncare bună, băutură fină, tot tacâmul, cum se zicea pe vremea când oficialitatea era la vârsta adolescenței.  Singura problemă era înregistrarea la recepție. Pentru că acolo e necesară completarea unei fișe cu informații de genul „durata șederii”, „scopul vizitei”, „persoane însoțitoare” etc. Aici, oficialitatea a găsit o soluție ingenioasă pentru a se putea caza împreună cu persoana acompaniatoare: a declarat că relația lor este de la părinte la copil (mamă-fiică? mamă-fiu? tată-fiică? tată-fiu? – efectiv nu trebuie să ne preocupe). Ce-a urmat e lesne de imaginat. Cele două persoane romantice au trăit clipe de neuitat, satisfăcându-și una alteia pornirile naturale, ferite de ochii curioșilor. Numai că din câte se spune, cineva din localitatea oficialității s-a nimerit pe-acolo și a văzut cu ochii proprii frumoasa manifestare de dragoste carnală. El a făcut și niște poze, dar, la întoarcerea acasă, mergând cu ele la presa locală, claritatea lor s-a dovedit a nu fi cea mai bună. Mai precis, nu se putea stabili fără urmă de îndoială că e vorba de oficialitatea romantică sau de cineva cu aspect asemănător. În plus, cei de la presă l-au întrebat pe acel domn: dar ce e așa de nemaipomenit că doi oameni (femei? bărbați? – am spus deja că e neimportant) se duc la Eforie să petreacă niște clipe minunate în doi? La care localnicul a rămas fără replică, pentru că vedeți, dragi cititori, el uitase că nu mai suntem pe vremea lui Ceaușescu. Așa că și-a luat pozele și a plecat, cu gândul (exprimat prin cuvinte grele) că știe el ce are de făcut și că lucrurile nu vor rămâne așa. Dar poate că toate astea sunt o simplă poveste, pe care am aflat-o și noi la a treia mână și am hotărât s-o publicăm doar pentru frumusețea ideii că o oficialitate, care nu are și nu poate avea copii pe cale naturală, i-a indus așa de iscusit în eroare pe hotelierii din Eforie, făcându-i să creadă că a venit la mare împreună cu rodul iubirii sale pentru sexul opus.

You may also like...

Leave a Reply