De Dragobete la Palat, de Mărţişor la Comarnic

Un articol de Cristian MOACĂ

Dragostea şi a optimismul, generate de renaşterea naturii, sunt sărbătorite pe 24 februarie, de Dragobete şi preced adevărata sărbătoare de revenire la viaţă: Mărţişorul. Într-o zi cam mohorâtă de 24 februarie 2018, un grup de copii ai “Asociaţiei Centrul Cultural Comarnic 2016”, au plecat la Bucureşti, la un Festival-concurs intitulat “De Dragobete la Palat”. O parte din ei, sub îndrumarea domnişoarei Andreea Bădiceanu, au concurat la secţiunea de dans cu şase momente artistice şi anume: grupa mică (Vals vienez, Dans popular stilizat, Dans rusesc), iar grupa mare (Charleston, Rumba şi Dans contemporan), iar alţi câţiva, îndrumaţi de doamna Anghelache Mihaela la secţiunea Teatru cu “Trupa de pitici”- piesa “Soacra cu trei nurori”, apoi secţiunea Teatru comic, cu Trupa “Klass” şi secţiunea Poezie cu mezina trupei de numai 8 ani, Nicolaescu Maia.
Deşi concurenţa a fost mare, ne-am întors acasă cu trei premii I şi un premiu de excelenţă la cele trei secţiuni de teatru şi cu un premiu I, un premiu II, patru premii III şi un premiu de excelenţă pentru secţiunile de dans, astfel că în Aula mare a Facultăţii de Drept – Universitatea Bucureşti numele oraşului nostru – COMARNIC – a putut fi auzit laudativ de 11 ori. Bibliotecar Anghelache Mihaela: “În numele copiilor din “Asociaţia Centrul Cultural Comarnic 2016”, al instructorilor lor, dar şi al părinţilor acestor copii, mulţumim Primăriei Comarnic, domnului primar Sorin Popa şi domnului viceprimar Mihai Savu, care au facilitat transportul gratuit al copiilor noştri, pe ruta Comarnic- Bucureşti şi retur, şi sperăm că rezultatele frumoase, încălzesc acest decor atât de îngheţat şi sunt un minunat mărţşsor dăruit micuţului nostru oraş.”Tradiţia spune că în prima zi a lunii martie primăvara ia locul iernii. În acest an tradiţia nu s-a ţinut de cuvânt. Zăpada căzută din belşug, îndărătnică şi consecventă, a întrerupt sosirea primăverii. Şi totuşi, ziua de 1 Martie aduce multă bucurie. Mărţisorul, sângele fierbinte al primăverii, topeşte zăpada şi aduce pace în suflet, bunătate, dragoste, lumină în inimă şi credinţă în viitor! Sorin Popa, primarul oraşului Comarnic, a oferit mărţişoare atent alese, şnururi alb-roşii şi cuvinte frumoase, toate acestea la un loc au reprezentat un moment plin de speranţă, optimism şi bunătate.
Bucuraţi-vă de frumoasele zile ale primăverii şi primiţi cu drag mărţişorul în sufletele voastre!

 

    

You may also like...

Leave a Reply